De două ori a fost externat din spital, la cerere, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal din România. Potrivit datelor din dosarul penal consultat de libertatea , prima externare a lui Mario Iorgulescu a fost imediat după ce anchetatorii au venit la Spitalul Elias și au cerut să-l audieze.

Atunci, fiul lui Gino Iorgulescu a fost transportat la Aeroportul Băneasa cu o ambulanță privată, plătită de familie, dar „avionul nu a mai decolat”, notează procurorul de caz.

După trei zile, Gino Iorgulescu a cerut din nou ca fiul său să fie externat, împotriva recomandărilor medicilor din Elias. De data aceasta, transportul până la aeroport a fost asigurat de o ambulanță de stat, iar în aceeași zi Mario Iorgulescu a ajuns în Italia și a fost internat la clinică din Milano.

După două săptămâni, potrivit documentelor de la dosar, fiul președintelui LPF a plecat din acea clinică pe picioarele lui, fiind externat cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”. Ulterior, familia l-a internat în alte clinici din Italia, unde se află și în prezent.

Iată cronologia exactă a evenimentelor ce au urmat după accidentul rutier soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

„Ne-a rugat să îl sunăm pe tatăl lui, știa numărul pe de rost”

În noaptea de 7/8 septembrie 2019, după ce s-a certat cu fosta lui prietenă, Mario Iorgulescu s-a urcat la volan și a plecat spre București. Conducea o mașină de 300.000 de euro, primită cadou de la tatăl său, și se afla sub influența drogurilor și a alcoolului, spun magistrații care l-au condamnat pentru omor.

Aproape de București, având 143 km/h, el a intrat pe contrasens şi a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc. Era ora 3.02.

Mario Iorgulescu a fost scos din mașină de martori. „Era cooperant, spunea că îl doare burta și întreba repetat dacă a murit cineva”, a declarat, la proces, o martoră, asistentă medicală. „Toți încercau să îl liniştească, iar atunci ne-a rugat să îl sunăm pe tatăl lui și ne-a dat numărul, îl știa pe de rost”.

Fiul lui Gino Iorgulescu a fost dus cu salvarea la Spitalul Elias din Capitală. A ajuns la Camera de gardă la ora 3.40 și i s-a pus diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral minor, politraumatism, traumatism forte abdominal”, iar după 40 de minute, a intrat în operaţie.

  • 8 septembrie 2019. Dimineața, Spitalul Elias preciza, prin purtătorul de cuvânt, că pacientul a venit cu „hemoperitoneu, adică sânge în burtă” și că „operația a avut ca scop controlul sângerării. E în stare gravă, dar stabilă deocamdată, la Terapie Intensivă. Nu este conștient, este intubat și ventilat mecanic”. În foaia de observație din acea zi, aflată la dosar, se precizează că Mario Iorgulescu avea și „contuzii pulmonare bilaterale forte”.
  • 9 septembrie 2019. Spitalului Elias preciza, printr-un comunicat de presă, că „evoluția pacientului Mario Iorgulescu e lent favorabilă”, că „el este conștient” și rămâne internat la ATI, unde e „conectat la aparatele de ventilație mecanică”, pentru că „nu a depășit zona riscului vital”. A doua zi, spitalul a anunțat că „starea pacientului a suferit o agravare în ultimele 12 ore”.
  • 15 septembrie 2019. Mario Iorgulescu era tot la Terapie Intensivă, dar „contuzia pulmonară are o evoluție lent favorabilă, cu scăderea consecutivă a necesarului de asistare ventilatorie; leziunile peretelui toracic sunt încă în perioada de consolidare, necesitând repaus și analgosedare”, potrivit Spitalului Elias, care preciza că încă nu a fost depășit riscul complicațiilor postoperatorii.
  • 19 septembrie 2019. Procurorul Alexandru Anghel de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cel care instrumenta dosarul penal deschis după accident, a sunat la Spitalul Elias și a anunțat că vrea să vină a doua zi, pentru a-l audia pe Mario Iorgulescu. „Dar mâine e posibil ca el să fie transferat la o clinică din Uniunea Europeană”, l-a avertizat medicul cu care a vorbit. Iar procurorul a decis să plece imediat spre spital.

Audierea ratată, pentru că „pacientul e analgosedat”

Pe 19 septembrie 2019, la ora 18.50, procurorul Anghel ajunge la Spitalul Elias. E însoţit de trei poliţişti, dar şi de un avocat din oficiu, pentru ca fiul preşedintelui LPF, care avea calitatea de suspect în dosar, să aibă apărarea asigurată.

Anchetatorii sunt întâmpinați de două doctorițe de la ATI care îi anunță că Mario Iorgulescu „e conştient, în stare critică, fiind ventilat mecanic noninvaziv, pentru insuficiență respiratorie acută hipoxemică (nivel scăzut de oxigen în sânge – n.r.) severă, precum şi analgosedat intermitent”.

Specialiștii spun că analgosedarea (anestezia intravenoasă) e folosită pentru „reducerea anxietății sau stresului, inducerea stării de letargie sau somn, confort, senzație de bine, precum și lipsa durerii”.

Cadrele medicale îl anunță pe procuror că Mario Iorgulescu „e în stare de şoc posttraumatic şi nu ştie ce s-a întâmplat, în afara faptului că a fost implicat într-un accident rutier. Apreciem”, spun ele, „că nu e oportună aducerea la cunoştinţă a acuzaţiilor, întrucât veştile îi pot agrava starea, existând posibilitatea să nu înţeleagă sau să nu reţină acuzaţiile, pe fondul analgosedării”.

Procurorul află că „familia a cerut și o altă opinie medicală, precum și transferul la o unitate sanitară din UE, posibil Italia” și consemnează totul într-un proces-verbal. În document notează că la discuția lui cu medicii „au asistat şi părinţii pacientului, iar pe parcursul încheierii procesului verbal s-a prezentat şi avocatul ales al suspectului Mario Iorgulescu”.

Pentru că nu a avut cum să-i aducă la cunoștință procedura deschisă, așa cum prevede Codul de Procedură Penală, procurorul n-a putut nici să dispună vreo măsură preventivă sau vreo interdicţie pe numele lui Mario Iorgulescu.

Prima tentativă de părăsire a spitalului

A doua zi de dimineaţă, pe 20 septembrie 2019, procurorul Anghel primeşte un telefon de la Spitalul Elias şi află că „e în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană”.

„În condiţiile în care fiul meu era în comă (intubat, ventilat mecanic) şi pe moarte, am luat decizia dificilă de a-l transfera la o clinică din Italia, pentru că Mario intra şi ieşea din comă, fără vreo explicaţie”, s-a justificat Gino Iorgulescu, într-un comunicat publicat de luju.ro .

Preşedintele LPF mai spune că, pe lângă faptul că dorea să afle şi o altă părere medicală, a luat în calcul „şi pericolul de a contracta vreo infecţie intraspitalicească, aşa cum oricine ar fi făcut în acele condiţii, cu atât mai mult cu cât noi (inclusiv Mario Iorgulescu – n.r.) suntem rezidenţi în Italia din 2008 şi, evident, avem şi asigurări medicale acolo”.

Ca dovadă că fiul lui era într-o stare gravă, Gino Iorgulescu a dat publicităţii și patru fotografii cu el. Una e făcută chiar pe 20 septembrie 2019, la ora 21.38. Cu o jumătate de oră mai devreme, el ceruse, în scris, ca fiul lui să fie externat, pe propria răspundere.

Culisele fugii lui Mario Iorgulescu. Externat din spital la cererea familiei, fiul președintelui LPF a fost dus la aeroport cu o ambulanță de stat, plătită din bani publici

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Spitalului Elias , „externarea poate fi efectuată la cererea pacientului sau, după caz, a aparținătorilor acestuia, în urma semnării, în fișa individuală a pacientului, a refuzului de tratament”. Externarea la cerere e un drept al pacientului şi nu poate fi refuzată decât în cazul bolilor infecțioase transmisibile și în alte cazuri prevăzute de lege. Mario Iorgulescu nu avea impusă nicio interdicție de a părăsi spitalul, localitatea sau țara.

În seara de vineri, 20 septembrie 2019, el a fost scos din spital și dus, cu o ambulanță privată de la BGS, la Aeroportul Băneasa. Dar „din cauza unor probleme ce țin de tehnica medicală, avionul nu a mai decolat spre Italia, iar pacientul a revenit la spital” i-au raportat cei de la Elias procurorului Anghel, care a notat totul într-un alt proces verbal, depus la dosar.

Recomandarea medicală: „plasture cu nicotină/6 h”

Peste weekend, Mario Iorgulescu a rămas internat la Elias, iar în foile lui de observaţie clinică, medicii notau: „stare generală gravă”.

Luni, pe 23 septembrie 2019, un medic nota, la rubrica recomandări: „monitorizare funcţii vitale, EAG (măsurare glucoză), glicemie/6 h, nursing general + respirator, plasture cu nicotină/6 h”.

În acea zi, de dimineaţă, Gino Iorgulescu a cerut din nou externarea fiului său, pe propria răspundere.

Biletul de externare a fost semnat, la ora 10.00, de doi medici de la Secția de Chirurgie. În documentul medical e notat următorul diagnostic: „politraumatism prin accident rutier (şofer), hemoperitoneu masiv (operat în noaptea de 7/8 septembrie 2019 – n.r.), prin ruptură de mezenter (leon distal) şi ruptură de mezosigmoid”.

Procurorul află că „aeronava a decolat în jurul orei 11.20”

Un medic l-a anunţat imediat pe procurorul că „există proceduri medicale, în vederea transferului lui Mario Iorgulescu”, iar Parchetul a cerut detalii. Până să le primească, Mario Iorgulescu a fost urcat într-o salvare de stat, trimisă de Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF), şi dus în viteză la Aeroportul Băneasa, unde a fost urcat într-o aeronavă închiriată de la o companie din Turcia.

„Aeronava a decolat în jurul orei 11.20”, a fost următorul mesaj primit de procuror. Fotografiile date publicităţii de Gino Iorgulescu dovedesc că aşa s-au întâmplat lucrurile.

Culisele fugii lui Mario Iorgulescu. Externat din spital la cererea familiei, fiul președintelui LPF a fost dus la aeroport cu o ambulanță de stat, plătită din bani publici

În aceeași zi, Spitalul Elias a dat un comunicat de presă, prin care informa că „în cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019 – n.r.), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias, în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”.

Şi în documentele ce au fost trimise ulterior, la solicitarea Parchetului, reprezentanţii Spitalului Elias au reiterat că „a existat o solicitare de externare împotriva recomandării medicului”.

Medic: „Poate fi dus cu ambulanță la domiciliu, nu la aeroport”

La solicitarea Libertatea, conducerea SABIF a precizat că „în data de 23.09.2023, a fost înregistrată, în evidenţele noastre electronice, o solicitare de transport sanitar din partea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias (solicitant: medic), către Aeroportul Băneasa, pentru pacientul Iorgulescu Gino – Mario”.

La Elias a ajuns o ambulanță de tip C2 care, potrivit legii, e destinată transportului medical asistat al pacientului critic. O astfel de ambulanţă are medic, asistent medical şi ambulanţier şi e dotată cu echipamente de terapie intensivă. Costul transportului pacientului Mario Iorgulescu, „inclusiv cel privind asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, a fost suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii”, precizează SABIF.

Culisele fugii lui Mario Iorgulescu. Externat din spital la cererea familiei, fiul președintelui LPF a fost dus la aeroport cu o ambulanță de stat, plătită din bani publici

Poate beneficia de transport cu o ambulanță de tip C2 un pacient externat la cerere? „Medicul din spital stabileşte tipul de transport sanitar, care poate fi asistat (ambulanţe tip B/C) sau neasistat (ambulanţe tip A1/A2)”, spune SABIF.

„O ambulanță de tip C2 poate fi folosită numai în cazul transferului pacientului, la transportarea acestuia către o altă unitate spitalicească, iar cei care solicită ambulanța trebuie să probeze cu documente și avize că pacientul poate fi tratat acolo unde e dus”, precizează, sub protecția anonimatului, un medic urgentist cu peste 20 de ani de experiență în domeniu.

Sursa spune că „nu prea e în regulă să folosești ambulanțe de tip C2, ca să transporţi, la o adresă oarecare, un pacient externat la cerere. El poate fi transportat, dacă e imobilizat, însă cu o ambulanță de transport și doar la domiciliul declarat, în niciun caz la aeroport”.

Şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al SABIF se vorbeşte despre „transportul pacientului externat” care se efectuează „la domiciliul acestuia” şi e considerat „transport medical neasistat”.

Externat la cerere şi transferat la un alt spital, simultan

În comunicatul publicat de luju.ro, Gino Iorgulescu nu pomeneşte nimic despre externarea la cerere a fiului său. Spune însă că „părăsirea Spitalului Elias şi transferarea către o clinică din Italia s-a făcut în condiţii de legalitate deplină”.

În Regulamentul de organizare a Spitalului Elias, externarea la cerere şi transferul pacientului sunt două proceduri distincte. Dar printre actele solicitate de procuror şi depuse la dosar de reprezentanţii spitalului, există şi biletul de externare la cerere din 23 septembrie 2019, şi o foaie de transfer, dar şi un raport medical redactat în limba engleză.

Potrivit legii , spitalele de urgență „organizează transferul pacienților critici, dacă rezolvarea definitivă a cazului depășește competențele sau resursele spitalului în care se află aceștia”.

Libertatea a solicitat Spitalului Elias, încă din data de 20 decembrie anul trecut, să comunice numele medicului care a cerut ambulanţa de la SABIF şi temeiul legal în baza căruia s-a solicitat acest transport medical asistat, pentru un pacient externat la cerere.

Pe 3 ianuarie, Spitalul Elias a precizat că va trimite un răspuns în termenul legal (30 de zile calendaristice – n.r.) „având în vederea dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi urgenţa solicitării”.

Libertatea va publica acest răspuns imediat după ce-l va primi.

INML: „Pentru expertiză, îl aşteptăm miercuri, între orele 10.00 – 13.00”

Ajuns în Italia pe 23 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a fost internat la Policlinica San Donato Milanese. A rămas acolo două săptămâni, până pe 7 octombrie, când a fost externat, potrivit documentelor din dosar , cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”.

În aceeaşi zi, procurorul Anghel a solicitat ca INML să facă o expertiză medico-legală asupra stării de sănătate a lui Mario Iorgulescu, în baza documentelor emise de Spitalul Elias. La realizarea acestei expertize urma să participe şi un medic din partea familiei Iorgulescu.

Trei zile mai târziu, INML a răspuns Parchetului, în scris, că „o astfel de expertiză nu se poate efectua decât cu examinarea fizică, directă a pacientului” pe care „îl aşteptăm miercuri, între orele 10.00 – 13.00”.

Mario Iorgulescu nu s-a mai întors în România. După ce a părăsit clinica din Milano, părinţii lui l-au internat la Istituti Clinici Zucchi S.P.A în vederea recuperării psihiatrice, iar de atunci el a fost transferat prin mai multe clinici private din Italia.