Abhazia şi Osetia de Sud ar putea organiza în 2015 referendumuri pentru alipirea la Rusia

Abhazia şi Osetia de Sud ar putea organiza în 2015 referendumuri pentru alipirea la Rusia

Abhazia şi Osetia de Sud ar putea organiza anul viitor referendumuri în vederea alipirii la Rusia, potrivit unor surse din cadrul Dumei de stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), informează luni cotidianul Novîie Izvestia, citat de RIA Novosti în pagina online.

Potrivit unor deputaţi, această problemă ar fi în curs de examinare în cadrul administraţiei prezidenţiale ruse, fiind necesară o evaluare atentă a consecinţelor geopolitice şi economice. Experţii au păreri împărţite, unii considerând că expansiunea Rusiei este plauzibilă, în timp ce alţii apreciază că Moscova ar putea risca agravarea izolării pe scena internaţională, scrie Ria Novosti .

"Guvernul pare în sfârşit să fie conştient de faptul că Rusia trebuie să devină puternică. Astăzi suferim presiuni, suntem inundaţi cu sancţiuni şi ameninţaţi cu izolarea. Nimeni nu ar îndrăzni să trateze aşa o ţară puternică. Este vital ca noi să integrăm alte popoare, aşa cum făcea ţara noastră înainte. Trebuie să fie o axă politică pe termen lung", a declarat Vadim Soloviev, vicepreşedintele Comisiei pentru legislaţie constituţională din Duma de stat.

"Desigur, trebuie cunoscută întâi opinia locuitorilor din Abhazia şi Osetia de Sud şi abia după aceea să se organizeze referendumuri. Dacă numai 20 la sută dintre locuitori s-ar pronunţa în favoarea aderării Abhaziei la Rusia, ar fi inutilă organizarea unui vot. Dar eu cred că majoritatea populaţiei locale ar vrea să devină rusă", a adăugat el.

Fostul deputat Aleksandr Gurov consideră însă că o astfel de decizie nu ar fi oportună. "Scandalul din Crimeea, problemele liderilor noştri în sud-estul ucrainean... Suntem calificaţi drept agresori. Dar pentru a contraria pe toată lumea, continuăm să avansăm", a precizat el, adăugând că cele două republici separatiste georgiene sunt slabe şi au tot timpul nevoie de bani. În schimb, Kremlinul ar trebui să se ocupe de alte probleme, precum dezvoltarea agriculturii şi ştiinţei sau aprovizionarea ţării cu produse necesare, în loc să adauge o povară suplimentară, a conchis Gurov.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”