Aberația SECOLULUI! PROCUROAREA Kovesi, AUDIATĂ de INFRACTORUL Dragnea! Ce prevede legea și ce spun experții

Aberația SECOLULUI! PROCUROAREA Kovesi, AUDIATĂ de INFRACTORUL Dragnea! Ce prevede legea și ce spun experții

Aberația secolului! Kovesi, audiată de Dragnea! Ce prevede legea și ce spun experții, într-un material publicat de Ziare.com . Conducerea Parlamentului a decis, joi, sa infiinteze o comisie de ancheta care sa cerceteze mai multe aspecte controversate legate de alegerile prezidentiale din 2009, semnalate de Dan Andronic. Pe lista vehiculata in presa cu numele celor care vor fi chemati sa dea explicatii apare si procurorul sef al DNA. Este Laura Codruta Kovesi obligata de lege sa se prezinte la audieri, daca va fi citata?

Comisia va fi, cel mai probabil, condusa de Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, condamnat la inchisoare cu suspendare in dosarul Referendumul si trimis in judecata de DNA pentru instigare la abuz in serviciu.

Comisia a fost infiintata cu sustinerea presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, dupa ce Dan Andronic, urmarit penal de DNA pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului, a sustinut ca in victoria obtinuta in 2009 de Traian Basescu ar fi fost direct implicati si fostii capi ai SRI George Maior si Florian Coldea, dar si procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.

Conform Art. 76 din Regulamentul Camerei Deputatilor, o comisie de ancheta parlamentara "poate cita orice persoana care lucreaza in cadrul Guvernului sau in cadrul celorlalte organe ale administratiei publice", orice alta persoana chemata la audieri avand statut de invitat si putand sa refuze participarea.

In acest sens exista doua decizii edificatoare ale Curtii Constitutionale, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 si Decizia 502 din 2005, care arata ca Parlamentul "nu poate stabili drepturi si obligatii" decat pentru senatori sau deputati, precum si pentru autoritatile, demnitarii si functionarii publici, in functie de raporturile constitutionale pe care le au cu Parlamentul.

Asa s-a intamplat, de exemplu, in 2013, in cazul comisiei de ancheta Nana, cand fostul consilier prezidential Adrian Radulescu nu a venit la audieri, fara a exista repercusiuni.

In acel context, fostul procuror general Tiberiu Nitu declara: "In ceea ce priveste participarea procurorilor in fata unei comisii parlamentare, asa ceva nu se va intampla. Daca li se va cere insa, in scris, un punct de vedere tehnic, noi vom raspunde tehnic asupra eventualelor intrebari".

Augustin Zegrean: Audierea la comisia de ancheta nu e sub juramant. Parerea mea e ca procurorul sef al DNA ar trebui sa se duca

Intrebat de Ziare.com cine este obligat sa se prezinte la comisia de ancheta care va fi condusa de Liviu Dragnea, fostul presedinte al CCR Augustin Zegrean a raspuns: "Sunt obligati sa se duca toti cei care sunt intr-un raport oarecare, de supusenie, cu Parlamentul. In rest, daca omul vrea sa mearga, se duce, iar daca nu, nu. E vorba despre cei din Administratia Publica si cei din Guvern, in rest, nu prea".

De asemenea, intrebat daca exista sanctiuni pentru cei care refuza sa dea curs citarii la comisie, Augustin Zegrean a declarat ca acestia "risca diverse sanctiuni, dar si acelea sunt neclare, nestabilite".

"Nu stie nimeni ce se intampla daca nu se duc sau daca se duc acolo si mint. De exemplu, acolo nu se face audierea sub prestare de juramant, cum se face in institutiile Justitiei - la Parchet, la judecator. Deci pur si simplu se duc acolo si spun ce vor ei sa spuna", a explicat acesta.

Pe de alta parte, ce se intampla cu cei care erau membri ai Guvernului sau ai Parlamentului in 2009, cum este cazul lui Gabriel Oprea, iar in prezent nu mai au nicio calitate oficiala?

"Daca se discuta despre o perioada in care ei au fost membri ai Guvernului, bine ar fi sa mearga, pentru ca altfel risca sa se spuna despre ei lucruri pe care nu le mai pot contrazice. Dar obligatia NU exista", ne-a explicat fostul presedinte al CCR.

In aceeasi situatie se afla si fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, in prezent in rezerva. Intrebat daca acesta e obligat sa se prezinte la comisia de ancheta, Augustin Zegrean a raspuns: "Ca si in cazul oricarui alt rezervist: NU".

In schimb, Augustin Zegrean este de parere ca procurorul sef al DNA trebuie sa raspunda citatiei, daca va exista una.

"Cred ca da, pentru ca el este in slujba statului. El nu intra la Guvern, dar DNA face parte din Ministerul Public. Iar numirea procurorilor se face, oarecum, prin Ministerul Justitiei. Deci parerea mea este ca procurorul sef al DNA trebuie sa mearga la comisie, daca este citat, pentru ca este intr-un raport cu statul, intr-o functie publica", a subliniat Augustin Zegrean.

Vicepresedinte al Comisiei pentru Regulament: Ar trebui sa vina, dar procurorii n-au venit niciodata

Pe site-ul Ministerului Public scrie ca art. 131 din Constitutie prevede explicit ca "procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, impartialitatii si al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului Justitiei", dar "aceasta nu inseamna ca Ministerul Public este subordonat ministrului Justitiei".

"Autoritatea ministrului Justitiei nu are in legislatia noastra sensul unei subordonari ierarhice, ci acela al unei relatii administrative, similara cu relatia existenta intre ministrul Justitiei si instantele judecatoresti.

Ministerul Public nu se afla sub autoritatea ori subordonarea Ministerului Justitiei, procurorul nu poate primi ordine de la functionarii acestui minister".

Intrebat de Ziare.com care este parerea sa cu privire la acest caz, deputatul UDMR Marton Arpad, vicepresedinte al Comisiei pentru Regulament, ne-a declarat ca procurorii nu pot fi obligati sa vina la comisia de ancheta si nici n-au facut asta vreodata pana acum, dar a subliniat ca, in opinia sa, orice cetatean, inclusiv procurorii, ar trebui sa dea curs unei astfel de citatii.

"Este o problema care de foarte multe ori a fost dezbatuta intr-un fel sau altul - daca sunt sau nu sunt obligati procurorii sa participe la astfel de audieri, avand in vedere statutul lor oarecum ambiguu in structura constitutionala.

Despre ei se vorbeste in capitolul de Justitie, dar, in mod evident, in lumea intreaga si conform Constitutiei Romaniei, justitia se realizeaza de catre instante. Procurorii au un statut oarecum interesant, pentru ca Ministerul Public este in coordonarea Ministerului Justitiei, ca atare ca un reprezentant al interesului general in procese, procurorul este, teoretic, legat de acel interes care se exercita de catre Guvern.

Insa de foarte multe ori se argumenteaza ca nu au o astfel de obligativitate si, de obicei, procurorii nu vin la comisie, ci reclama independenta Justitiei sau un atac la independenta Justitiei, in cazul in care sunt chemati la audieri.

Deci este o problema fara o reglementare clara in acest domeniu. Punctul meu de vedere ar fi ca, in orice stat democratic, orice persoana chemata in fata unei comisii de ancheta a Parlamentului trebuie sa se prezinte. Inclusiv presedintele SUA se prezinta, la ei. Noi avem insa o democratie originala, cam prea departe de ceea ce inseamna democratie. In rest, ati sesizat bine: nu avem in regulament nimic si va incepe dezbaterea daca este sau nu este obligat sa vina in fata Parlamentului", ne-a explicat Marton Arpad.

Deputatul UDMR a mai spus ca asa s-a intamplat si in cazul Comisiei de ancheta Nana, dar nu numai.

"De mai multe ori, nu am o evidenta acum. Inclusiv in momentul in care am redactat regulamentul. Ori de cate ori era chemat un procuror sa apara in fata unei comisii de ancheta, niciodata nu a aparut. Nu exista sanctiuni, ca atare ramane la latitudinea lor", a afirmat acesta.

Profesor de drept constitutional: E o comisie convocata in conditii bizare

Profesorul universitar Ioan Stanomir, fost presedinte al Comisiei prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional, a sustinut ca modul in care functioneaza Ministerul Public nu este de competenta Parlamentului, ci a CSM, iar aceasta comisie de ancheta a fost convocata "in conditii bizare".

"In opinia mea, avand in vedere statutul special al magistratilor din cadrul Ministerului Public, convocarea lor in fata unei comisii de ancheta parlamentare ar fi de natura sa dauneze separatiei si echilibrului puterilor in stat. Eu cred ca nu este menirea unei comisii de ancheta parlamentare sa cerceteze modul in care functioneaza Ministerul Public. Pentru a cerceta modul in care functioneaza Ministerul Public avem la indemana CSM si propriile mijloace ale ministrului Justitiei, daca acesta doreste sa o faca.

Ceea ce pot spune in acest moment este ca e vorba despre o comisie de ancheta convocata in conditii bizare si in baza informatiilor furnizate de un personaj politico-mediatic la fel de bizar - Dan Andronic. Faptul ca Dan Andronic este invitat cu regularitate sa se prezinte la DNA in cadrul unor anchete al caror obiect il face mi se pare ca spune ceva despre credibilitatea acestui domn.

A convoca o comisie de ancheta este un fapt legitim. A antrena Parlamentul pe urmele unor informatii dubioase poate sa duca la deprecierea simbolica a unei institutii si asa afectate", a declarat prof. dr. Stanomir pentru Ziare.com.

Ce prevede Regulamentul Camerei Deputatilor

Articolul 76 din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede urmatoarele:

(1) In vederea audierii, Comisia de ancheta parlamentara poate cita orice persoana care lucreaza in cadrul Guvernului sau in cadrul celorlalte organe ale administratiei publice si care poate avea cunostinta despre o fapta sau o imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in cauza care formeaza obiectul activitatii comisiei.

Comisia parlamentara poate invita orice alta persoana care poate avea cunostinta despre o fapta sau o imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in cauza care formeaza obiectul activitatii comisiei si care accepta sa fie audiata.

(2) Persoanele citate sunt obligate sa se prezinte in fata Comisiei de ancheta parlamentara.

(3) La cererea Comisiei de ancheta parlamentara orice persoana care lucreaza in cadrul Guvernului sau in cadrul celorlalte organe ale administratiei publice si care cunoaste fapte sau imprejurari in legatura cu obiectul cercetarii ori care detine un mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze la termenele stabilite. Institutiile si organizatiile sunt obligate, in conditiile legii, sa raspunda la solicitarile Comisiei de ancheta parlamentara in termenul stabilit de aceasta.

(4) Cand, pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari in vederea aflarii adevarului, este necesara intocmirea unor rapoarte de expertiza, Comisia de ancheta parlamentara solicita efectuarea de expertize.

(5) Dispozitiile legii referitoare la citarea, prezentarea si ascultarea martorilor, precum si cele privitoare la prezentarea si predarea obiectelor ori inscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplica in mod corespunzator.

(6) Presedintele comisiei care efectueaza ancheta atrage atentia persoanei audiate ca are obligatia de a spune adevarul, de a nu ascunde nimic din ceea ce stie si ca nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea penala.

(7) Comisia poate solicita in cursul investigatiilor si accesul, in conditiile legii, la informatii clasificate.

(8) Cheltuielile necesare efectuarii expertizelor si a altor acte procedurale, ce tin de activitatea comisiei, se aproba de Biroul permanent al Camerei Deputatilor, la solicitarea presedintelui Comisiei de ancheta parlamentara. 



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…