
„A zis că-i dă foc la mașină, nu că moare ăla”. Dezvăluiri incendiare despre asasinatul lui Ioan Crişan. „Frizerul” a povestit ce s-a întâmplat
Noi dezvăluiri au apărut în cazul asasinatului cu bombă de la Arad. Suspecţii au fost interceptaţi în timp ce au plănuit să-l omoare pe omul de afaceri Ioan Crişan.
Anchetatorii au interceptat mai multe discuții în care Adrian Horodincă și Sebastian Bulbuc vorbeau despre planurile pe care le puneau la cale. La un moment dat, spuneau că nu credeau că o să se ajungă la asasinat, ci doar că ar fi fost vorba de incendierea mașinii, potrivit Antena3 CNN.
„HORODINCĂ ADRIAN BOGDAN afirmă că nu știa de intenția de a ucide victima: <nu știam mă de lucrurile astea, mă omule, că ce se întâmplă și că moare ăla>; <inițial o zis că îi dă foc la mașină. […] Că-i dă foc la mașină, nu că moare ăla sau că…>; Eu știu că o vrut să deie foc la mașină ca să-l sperie”, se arată în rechizitoriul procurorilor, potrivit publicației citate.
De asemenea, în timpul audierilor, frizerul amator de dispozitive electronice a povestit tot ce s-a întâmplat, inclusiv faptul că Sebastian Bulbuci ar fi povestit că Adrian Horodincă este cel care a declanșat explozia și că s-ar fi folosit o altă cartelă de telefon d ecât cea folosită la un test anterior.
Mai mult, anchetatorii s-au folosit inclusiv de expertiza polițiștilor israelieni în încercarea de a stabili cum s-a produs explozia și ce substanțe au fost folosite. Oamenii legii spun că este cert că a fost un act premeditat și că au fost folosite substanțe explozive.
Laura Crișan a comandat uciderea tatălui ei
Amintim că Laura Crișan a fost arestată în noiembrie 2024 sub acuzaţia că a plătit doi complici pentru a arunca în aer maşina tatălui său. În februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus eliberarea Laurei Crişan și plasarea sa sub control judiciar .
Odată cu instituirea controlului judiciar, fiica afaceristului arădean a fost obligată să poarte brățara electronică de monitorizare, iar în urmă cu câteva zile, Parchetul General a dispus trimiterea sa în judecată.
Fiica lui Ioan Crișan este acuzată de instigare la omor calificat în varianta violenței în familie, instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive. În judecată au fost trimiși și doi complici, cei care au plasat bomba în mașina lui Ioan Crișan.
Complicii au primit 100.000 de euro pentru a-l asasina pe Ioan Crișan.
Procurorii arată că cei doi au primit aproximativ 100.000 de mii de euro pentru a-l asasina pe Crișan.
În data de 27 mai 2021, cei doi au achiziționat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă.
Încărcătura explozivă a fost procurată de la o persoană neidentificată și a fost deținută, transportată și folosită fără drept de cei doi inculpați, potrivit oamenilor legii.
O zi mai târziu, cei doi inculpați au plasat dispozitivul exploziv improvizat în autoturismul omului de afaceri Ioan Crișan, iar pe 29 mai 2021, la ora 06.59, l-au detonat de la distanță în timp ce victima conducea mașina, în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din municipiul Arad.
Potrivit procurorilor, Laura Crișan „a acționat din interes material”, aparent pentru a obține o moștenire.
Sursa: adevarul.ro