A vrut să-l imite pe Isus Hristos și a murit. Ce a făcut un pastor de și-a găsit sfârșitul prematur
Un pastor din Mozambic a murit după ce a încercat să postească timp de 40 de zile, imitând ceea ce se spune că ar fi făcut Hristos în Biblie.
Francisco Barajah, fondatorul Bisericii Evanghelice Santa Trindade FOTO: Facebook Online Parott
Francisco Barajah, fondatorul Bisericii Evanghelice Santa Trindade, a murit la un spital din orașul Beira, unde a fost adus în stare critică.
După 25 de zile fără apă și fără mâncare, el slăbise până la punctul în care nu se mai putea ține pe picioare. Avea 39 de ani, scrie bbc.com.
El fusese dus la spital la insistențele rudelor și ale adepților.
Domnul Barajah a fost diagnosticat cu anemie acută și insuficiență a organelor digestive.
A fost rehidratat cu seruri și s-a încercat introducerea de alimente lichide, dar a fost prea târziu și a murit miercuri.
Pastorul era, de asemenea, profesor de franceză în orașul Messica din provincia centrală Manica, la granița cu Zimbabwe.
Membrii Bisericii Santa Trindade au declarat că era obișnuit ca pastorul și adepții săi să postească, dar nu pentru atât de mult timp.
Fratele său, Marques Manuel Barajah, a declarat că pastorul a postit, dar a contestat diagnosticul medical cu privire la moartea sa. "Adevărul este că fratele meu suferea de tensiune arterială scăzută", a spus el.
Nu este primul raport despre o astfel de încercare mortală de a imita postul de 40 de zile al lui Hristos în deșert , descris în Evanghelia după Matei.
În 2015, un bărbat din Zimbabwe a murit după 30 de zile, potrivit presei locale. În 2006, un medic legist britanic a constatat că o femeie a murit la jumătatea unui post similar în Londra.
Sursa: adevarul.ro