A uitat să tragă frâna de mână/Șofer din Botoșani ucis de propria mașină

A uitat să tragă frâna de mână/Șofer din Botoșani ucis de propria mașină

Un bărbat din județul Botoșani a murit, sâmbătă seară, 16 octombrie, în urma unui accident neobișnuit. Acesta a fost călcat de propria mașină, pe care nu a asigurat-o când a coborât să deschidă poarta pentru a intra în curte.

Șoferul de 52 de ani se întorcea acasă, de la muncă, în localitatea Hudești. A oprit mașina de teren în fața casei și a coborât să deschidă poarta, însă a uitat să tragă frâna de mână.

Pentru că terenul se afla în pantă, autoturismul a pornit la vale, scrie botosaninews.ro .

Bărbatul s-a băgat în fața mașinii, încercând să o oprească, însă bolidul l-a aruncat în șanț, a trecut peste el și l-a strivit.

Martorii la tragedie au încercat să îl scoată sub mașină, dară nu au reușit, din cauza greutății acesteia și au sunat la 112.

La locul accidentului a ajuns o ambulanță de la Darabani, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, șoferul nu a putut fi salvat.

Polițiștii și criminaliștii vor stabili toate circumstanțele producerii tragicului accident.



populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...