A treia zi cu număr record de cazuri de COVID-19 în China. Sunt focare în aproape toată țara
China a raportat 35.183 de cazuri noi de COVID-19 pentru data de 25 noiembrie, din care 3.474 au fost simptomatice şi 31.709 asimptomatice, reprezentând un nou record de infectări pentru a treia zi consecutivă, a anunţat sâmbătă Comisia Naţională pentru Sănătate, relatează Reuters.
FOTO EPA-EFE
În ziua precedentă au fost anunţate 32.943 de cazuri noi de COVID-19: 3.103 infectări simptomatice şi 29.840 asimptomatice, pe care China le înregistrează separat.
Excluzând cazurile "importate", China a raportat 34.909 de cazuri locale noi vineri, din care 3.405 au fost simptomatice şi 31.504 asimptomatice, în creştere faţă de cele 32.695 de cazuri din ziua precedentă, scrie Agerpres.
Nu au fost anunţate decese noi, iar bilanţul victimelor asociate maladiei COVID-19 s-a menţinut la 5.232. Până vineri, China continentală a raportat 304.093 de cazuri confirmate cu simptome.
Marile oraşe chineze continuă să întâmpine dificultăţi în controlarea focarelor de infecţii, iar municipalităţile din Chongqing şi Guangzhou au înregistrat numeroase cazuri noi.
Chongqing, un oraş din sud-vestul ţării, cu 32 de milioane de locuitori, a raportat 7.721 de cazuri locale noi vineri, înregistrând o creştere de aproape 20% în raport cu ziua precedentă.
Guangzhou, un oraş prosper cu o populaţie de aproape 19 milioane de locuitori, aflat în sudul Chinei, a raportat 7.419 cazuri noi vineri, în scădere uşoară faţă de cele 7.524 de cazuri anunţate în ziua precedentă.
Numărul noilor cazuri locale ce au fost confirmate vineri în capitala Chinei, Beijing, a crescut cu 58% şi a ajuns la 2.595, potrivit datelor transmise de autorităţile locale din domeniul sănătăţii, sâmbătă.
Există focare de COVID-19 în aproape toate provinciile chineze, iar Hebei, Sichuan, Shanxi şi Qinghai au înregistrat fiecare peste 1.000 de cazuri noi în cursul zilei de vineri.
Sursa: adevarul.ro