Vointa cetatenilor exprimata in scrutinul din 26 mai a.c. a depasit nivelul unei simple reactii emotionale impotriva unui personaj politic ce a ajuns, prin propriile actiuni, sa personifice raul absolut, ci poarta in sine codul unei revolutii politice. PNL si Alianta 2020 au primit 4,5 milioane de voturi nu pentru merite politice remarcabile, ci pentru ca ura generata de social-democrati trebuie captata de alti actori politici, scrie profesorul Florin Abraham pe  Ziare.com .

In cele trei decenii de la caderea regimului comunist au fost doar doua situatii in care dorinta de schimbare radicala, de a distruge establishment-ul, a avut forta a mai mult de doua milioane de electori. In alegerile parlamentare din anul 2000, pe fundalul unei crize profunde, in care licarea doar speranta aderarii la Uniunea Europeana, o buna parte din cei care l-au votat pe Emil Constantinescu si Conventia Democratica in 1996 au decis sa mizeze, autodistructiv, pe Corneliu Vadim Tudor. Acum, o parte din cei care au ales calea bejaniei in Uniune dupa 2001, familiile lor, impreuna cu fosta "generatie Pro" maturizata, constituie cohorta principala a votantilor Aliantei 2020.

Momentul 26 mai 2019 marcheaza finalul simbolic al celei de-a Doua Republici. Prima Republica, cea totalitara, a fost inlocuita acum trei decenii cu Republica Tranzitiei. Pas cu pas, aceasta a devenit o republica a blocajelor politice, a inegalitatii si privilegiilor. Falimentul unui mod de operare politic a devenit evident: mobilizarea electoratului cu ajutorul retelelor de alesi locali nu a putut compensa dorinta de schimbare a cetatenilor.

Reactia imediata a PSD arata insa ca mesajul alegerilor nu a fost inteles. Revenirea la sistemul alegerilor directe a presedintilor de consilii judetene, in speranta salvarii politice, va fi, pentru multi dintre cei denumiti de presa "baroni locali" (ai PSD sau PNL) ultimul bal politic, deoarece ei vor deveni tinta furiei populare la viitoarele alegeri locale. Promisiunea acordarii de privilegii pentru alesii locali, sub forma indemnizatiilor, daca se va concretiza in cele din urma, are drept consecinta cresterea urii impotriva PSD, perceput a fi sustinatorul acestui demers.

A Treia Republica trebuie sa se nasca, insa ea nu trebuie sa fie fondata pe ura si furie, ci trebuie construita cu intelepciune si responsabilitate. Un astfel de proiect nu se afla in portofoliul niciunui partid politic si nici nu poate fi construit doar de o forta politica. A Treia Republica este denumirea simbolica pentru o viziune necesara functionarii predictibile a societatii romanesti. Acum, optiunile antisistem au mers inspre partide care isi propun o guvernare democratica, insa daca si aceste "forte ale schimbarii" vor esua, alegatorii vor cauta solutii autoritare.

A Treia Republica trebuie sa introduca un nou contract social, iar in centrul acestuia se afla un nou sistem fiscal si abandonarea sistemului de privilegii.Introducerea unui sistem de impozitare progresiva a veniturilor firmelor si companiilor a devenit inevitabila pentru evitarea colapsului bugetar. O astfel de masura este dictata nu de ratiuni ideologice ori de necesitatea reducerii polarizarii sociale, ci de obligatia de a genera veniturile atat de necesare investitiilor publice. Nu poate exista dezvoltare (infrastructura, educatie) si securitate (cheltuieli militare) cu un buget public impovarat de cheltuieli fixe si cu aspiratia de a deveni paradis fiscal!
Sistemul de privilegii a devenit atat de extins, exceptiile de la impozitare atat de numeroase, incat el trebuie limitat doar la un numar restrans de categorii profesionale, cele care il merita printr-un rol social cu adevarat important.

A Treia Republica are nevoie de institutii politice functionale. Deoarece modelul republicii prezidentiale contine germenii autocratiei, singura formula realista este corectarea cadrului constitutional existent.

Este evident faptul ca decalarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare prin extinderea mandatul prezidential la cinci ani a fost o eroare. Regimul de coabitare presedinte-guvern s-a manifestat prin doua actiuni de demitere a presedintelui Basescu, respectiv prin conflicte si blocaje permanente. Ca atare, solutia corecta este de a reveni la un sistem al alegerilor simultane pentru parlament-presedinte, in contextul reducerii mandatului prezidential la patru ani. Experienta presedintilor Iliescu si Constantinescu ne arata ca ei au fost nevoiti sa joace rolul unor factori de echilibru in raport de coalitiile guvernamentale care i-au sustinut in alegeri.

Eliminarea de facto a regimului de coabitare trebuie insotita de corectarea unor decizii paguboase ale Curtii Constitutionale. La Consiliul European trebuie sa participe prim-ministrul, asa cum se intampla in majoritatea statelor europene, deoarece el poarta responsabilitatea guvernarii tarii. Corelativ, trebuie corectata aberatia potrivit careia presedintele republicii poate refuza doar o data, pe motiv de oportunitate, investirea unui ministru. La drept vorbind, raspunderea politica pentru calitatea echipei guvernamentale este a prim ministrului, nu a presedintelui.

Pentru a consolida calitatea actiunii partidelor de Opozitie, trebuie introdus conceptul "motiunii de cenzura constructive", cea prin care partidele de opozitie isi asuma si un candidat pentru functia de prim-ministru.

Intarirea functiei prezidentiale trebuie realizata sub un aspect: simplificarea procedurilor pentru declansarea alegerilor anticipate. Acestea trebuie sa fie o solutie rationala pentru a iesi din crizele politice. Sunt de preferat majoritati parlamentare functionale chiar cu un mandat mai scurt unei stabilitati parlamentare care nu genereaza progres.

Desigur, nu au ce cauta intr-un text constitutional interdictii privind sfera de actiune/inactiune a guvernului, precum cele care au facut obiectul referendumului consultativ din 26 mai. Nu se pot introduce intr-o lege fundamentala a unei tari prevederi care tin de o conjunctura politica, decat cu riscul de a fi intr-o permanenta aventura politico-juridica. Putem invata, de exemplu, din faptul ca in Statele Unite a fost amendata Constitutia (1919) pentru a se consacra prohibitia alcoolului, amendament care a fost in cele din urma abrogat, sub povara realitatii. Ideea fundamentala este aceea ca oamenii de stat trebuie sa dovedeasca maturitate, iar nu orice subiect care poate fi popular la un moment dat trebuie sa duca la revizuirea Constitutiei.

Refondarea Republicii presupune reorganizarea administrativ-teritoriala. Aceasta nu este dorita pentru ca afecteaza interesele principalelor partide politice, oranduite nu in jurul intereselor generale ale cetatenilor, ci al unor retele de alesi locali. Oricat ar amana-o, digitalizarea administratiei tot se va produce, situatie care implica inevitabil restrangerea numarului de angajati, carora le trebuie gasita o noua intrebuintare. A doua dimensiune a problemei priveste numarul de unitati administrativ-teritoriale. Din cele 3.238 orase, comune si sectoare, 2.465 cuprind mai putin de 5.000 de locuitori. In aceste conditii, este evident ca autonomia locala nu este functionala, deoarece foarte multe primarii de comune sau mici orase nu isi pot sustine aparatul birocratic prin colectarea veniturilor din teritoriul pe care il administreaza. A treia dimensiune a problemei vizeaza introducerea nivelului regiunilor, deasupra judetelor. Miza principala nu o reprezinta doar fondurile structurale de la Uniunea Europeana, ci diferentele intraregionale tot mai mari. Scopul politicii regionale nu trebuie sa fie cresterea birocratiei, ci un nou model al politicilor de coeziune la nivel regional. Altfel, zonele predominant rurale se vor adanci si mai mult in saracie, iar disperarea oamenilor va insemna noi valuri de migratie, adica marirea crizei demografice a Romaniei.

A Treia Republica nu trebuie sa fie un proiect politico-ideologic partizan, ci numele generic al adaptarii societatii si statului roman la noile realitati. A Treia Republica nu trebuie sa excluda partidele politice, ci sa le utilizeze rolul pozitiv pentru societate. Liderii politici trebuie sa mearga uneori impotriva intereselor de moment, daca doresc sa-si asigure supravietuirea. Oamenii de stat, cei autentici, nu vor astepta insa sa fie impinsi de valul schimbarii, ci isi vor asuma chiar ei o viziune refondatoare, fiind cei care genereaza schimbarea, nu sunt victimele acesteia.

Florin Abraham este istoric si profesor de stiinte politice la SNSPA

Distribuie Distribuie Comentarii