A pierdut România ceva?
Scandalul politic de la Bucureşti, prilejuit de atribuirea posturilor în viitoarea Comisie Europeană, nu are nicio altă miză decât raportul de forţe dintre taberele rivale.
Militanta PSD Corina Creţu a obţinut după toate informaţiile de până acum portofoliul Ajutorului umanitar, care este considerat la Bucureşti foarte puţin important. Primul-ministru anunţase cu o zi înainte că a obţinut un domeniu de prim ordin, referindu-se la Politica regională. Insuccesul a fost un şoc, şeful Guvernului punând întorsătura pe seama intrigilor de la Bucureşti. Este foarte posibil ca preşedintele Traian Băsescu să nu fi stat cu mâinile în sân, după cum este un fapt public că PNL şi PDL au semnalat la Bruxelles că desemnarea candidaţilor nu a respectat întocmai legea românească. Există, în orice caz, antecedente, românii subminându-se unii pe alţii la Bruxelles din toate puterile.
Totuşi, la Bucureşti, primul-ministru dă eşecului său relativ o dimensiune exagerată. Se pare că preferata sa Corina Creţu a fost acceptată de preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, aşa încât chestiunea portofoliului nu ar trebui citită în cheie tragică. De fapt nu doar România ar avea motive de nemulţumire. Un eşec mult mai mare a fost acela ca Franţa să nu primească ”afacerile economice” (pentru Pierre Moscovici), care au fost atribuite unui conservator dintr-o ţară riguroasă după model german, ca Finlanda (Jyrki Katainen). Candidatului guvernului de la Paris i s-a atribuit portofoliul Concurenţei (cf. Euractiv).
Pentru administraţia Hollande, a deţine Afacerile economice în cadrul Comisiei ar fi fost de o importanţă vitală, căci ar fi demonstrat că nu a pierdut complet orice influenţă în marea dezbatere europeană privind politicile bugetare. Recent, câţiva miniştri au fost evacuaţi din Cabinet tocmai pentru că îl acuzaseră pe François Hollande că este prea slab şi că nu ştie să se opună Berlinului, or, eşecul lui Moscovici nu va face decât să adâncească criza de credibilitate a preşedintelui Franţei. Pentru François Hollande este grav pentru că îi va pierde şi pe cei puţini din partea stângă care îi mai acordau încredere, dar este grav şi pentru Franţa care se vede nevoită să renunţe de tot la ambiţia de a juca un rol central pe plan european.
De fapt, România chiar a pierdut ceva? Dacă ar fi obţinut politicile regionale, Corina Creţu nu ar fi putut modifica regulile de atribuire a fondurilor europene tocmai pentru că provine din România. Dacian Cioloş nu a făcut nici el nicio favoare agriculturii româneşti. Dacă Franţa ar fi dorit să impună o idee proprie întregii Europe (creştere vs austeritate, pact de responsabilitate vs pact de stabilitate), Corina Creţu şi România, ca spaţiu de origine, nu aveau nimic de propus Europei. Românii stau prost în ce priveşte fondurile europene şi nu au reuşit să elaboreze o politică regională nici în propria ţară. Este chiar foarte probabil ca românii să poate obţine mai mult de la un comisar de altă origine, aşa cum este, eventual, candidatul Croaţiei, pentru că nu poate fi bănuit de părtinire.
Pentru guvernul Ponta problema are însă o importanţă locală. Premierul se lăudase că a reuşit în pofida preşedintelui Băsescu să obţină un protofoliu major pentru candidata sa preferată, or în cele din urmă ar trebui să se mulţumească cu mai puţin. În raportul de forţe de la Bucureşti s-a petrecut ceva care îl dezavantajează. Nici Traian Băsescu nu iese bine, de vreme ce, în pofida voinţei sale, Corina Creţu a fost acceptată de preşedintele Comisiei, dar partizanii săi sugerează că ar putea fi respinsă de Parlamentul European. Aşadar competiţia aceasta, care nu are nicio miză naţională aşa cum pretind în mod fals protagoniştii ei, va continua. Rezultatul final va fi decontat probabil în campania electorală.
Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
