A pictat ​Leonardo da Vinci altă Mona Lisa? Un consorțiu secret și un client misterios se luptă în tribunale pentru opera de artă ce a stat în ultimele cinci decenii aproape numai în seiful unei bănci elvețiene

A pictat ​Leonardo da Vinci altă Mona Lisa? Un consorțiu secret și un client misterios se luptă în tribunale pentru opera de artă ce a stat în ultimele cinci decenii aproape numai în seiful unei bănci elvețiene

​Așa-numita ”Mona Lisa de Isleworth” seamănă straniu de mult cu celebrul tablou din Muzeul Louvre, scrie cnn.com . Unii experți consideră că similaritățile sugerează că lucrarea este doar o copie, dar unii istorici ai artei spun că este vorba de o versiune anterioară, neterminată, realizată chiar de Leonardo da Vinci.

Dezbaterile pe această temă au tot avut loc în ultimul deceniu, dar acum lucrarea se află în centrul altei dispute, aceea privind dreptul de proprietate. Ținând cont că, în 2017, o altă pictură ce ar fi fost realizată de Leonardo, ”Salvator Mundi” (cu o autenticitate ce încă nu este recunoscută de toți experții), a zdrobit toate recordurile de preț, fiind vândută cu 450 mil. dolari, și în cazul acestei lucrări miza ar putea fi de multe milioane de dolari.

Cunoscută unora drept ”Mona Lisa Timpurie”, pictura a petrecut ultimele decenii aproape numai în seiful unei bănci elvețiene.

Achiziționată de un consorțiu secret în 2008, lucrarea a fost expusă doar în câteva galerii, din Singapore, în 2014, și din Shanghai, în 2016. Apoi, în iunie anul acesta, a fost expusă la Palazzo Bastogi din Florența, prima oară când a apărut în public în Europa în acest secol.

Spre finalul expoziției, un reclamant misterios a inițiat proceduri legale pentru a pretinde un sfert din proprietatea lucrării. Avocatul acestuia, Giovanni Battista Protti, care spune că reclamația a fost făcută de ”o proeminentă familie din Europa”, a declarat că există dovezi istorice că fostul proprietar a vrut să vândă o cotă de 25% din lucrare, cotă moștenită apoi de clientul său.

Pentru ca pictura să nu se întoarcă în seiful din Elveția, Protti a cerut unui tribunal din Florența să o rețină în Italia pentru investigarea dreptului de proprietate, instanța urmând să ia în considerare reclamația luni.

Potrivit istoricilor ”Mona Lisa de Isleworth” a fost descoperită de artistul și colecționarul Hugh Blaker într-un conac englezesc la începutul secolului trecut, acesta ducând-o în studioul său din Isleworth, de unde și supranumele lucrării. Tatăl lui Blaker, John Eyre, a publicat o lucrare în care afirmă că a fost pictată de Leonardo da Vinci, cunoscut pentru faptul că realiza mai multe versiuni ale unei picturi.

După moartea lui Blaker, opera de artă a ajuns la colecționarul, Henry F. Pulitzer, care nu numai că era convins că a fost pictată de Da Vinci, ci și că este singurul portret al Giocondei realizat de celebrul pictor italian, scriind și o carte în care argumenta acest lucru.



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...