A părăsit ministerul pe ușa din spate, la propriu/Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății

A părăsit ministerul pe ușa din spate, la propriu/Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății

În biroul său de la Ministerul Sănătății, prins între discuții cu colegii de la USR-PLUS, în primele ore ale zilei, și cu echipa din minister în cea de-a doua parte a zilei. Așa și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii, după mai puțin de 4 luni de mandat. Ajuns la minister de la primele ore ale dimineții, nu a crezut până în ultimul moment că va fi demis. Așteptat o zi întreagă în fața clădirii Ministerului Sănătății de o armată de jurnaliști, care au împânzit toate intrările în instituție, a ales să plece pe ușa din spate la propriu, în mașină, și să evite presa, așa cum a făcut de altfel în cea mai mare parte a celui de-al doilea mandat de ministru al Sănătății.
Luat prin surprindere de decizia demiterii
Vlad Voiculescu a fost luat prin surprindere de decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite, la doar două zile după ce coaliția de guvernare bătuse palma să îl mențină în funcție. Scandalul Ordinului care introducea noi criterii pentru instituirea carantinei în localități, cel care a dus la demiterea sa, izbucnise cu o seară înainte, imediat după ce documentul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan fusese publicat în Monitorul Oficial. Vlad Voiculescu a venit miercuri dimineață la Ministerul Sănătății ca într-o zi obișnuită.
Sursele HotNews.ro spun că nu se aștepta la o demitere, iar după ce au apărut în spațiul public primele informații că premierul Florin Cîțu îl vrea plecat din Guvern, nu a luat niciun moment în calcul varianta demisiei. De altfel, chiar Dan Barna s-a dus ieri dimineață la întâlnirea cu Florin Cîțu cu propunerea de a fi sacrificată doar Andreea Moldovan și în niciun caz și Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu și-a petrecut primele ore ale zilei, din momentul în care vestea demiterii a început să plutească în aer și după ce aceasta a devenit oficială, în biroul său, discutând cu colegii din USR-PLUS, la telefon sau prin mesaje.

Războiul permanent cu "tănticile" din minister: "Dacă vor ele fac, dacă nu vor, nu fac"

După ce a fost clar că decizia demiterii sale este de neîntors, echipa sa din minister a strâns rândurile în jurul ministrului. Mulți dintre oamenii aduși de Vlad Voiculescu în minister, care vor pleca acasă odată cu el, vorbesc acum despre faptul că aveau în lucru o mulțime de proiecte pe care nimeni nu le va mai continua. Pe lângă faptul că în mai toate ministerele există tradiția ca noul ministru să nu ducă mai departe proiectele predecesorului său, ci să le arunce pur și simplu la coș, oamenii lui Vlad Voiculescu au avertizat că mai există încă un motiv, dincolo de bunăvoința noului ministru, indiferent cine va fi el: ca multe alte instituții, Ministerul Sănătății nu are pus la punct un sistem informatizat care să țină evidența proiectelor aflate în lucru. Așa se face că acestea zac în dosare împrăștiate prin minister, teancuri de hârtii pe care, odată venită o nouă echipă, nu le mai citește nimeni sau se rătăcesc pur și simplu.

Nu în ultimul rând, echipa lui Vlad Voiculescu - secretari de stat și consilieri care vor pleca odată cu el - vorbește despre o ruptură clară de vechea echipă din minister, care rămâne pe loc. Unul dintre oamenii apropiați de Vlad Voiculescu a amintit ieri, în discuția cu reporterul HotNews.ro , despre "diversele tăntici" din birourile ministerului, care "dacă vor ele fac, dacă nu vor, nu fac".

Potrivit surselor HotNews.ro, o parte din echipa adusă de Vlad Voiculescu a trecut ieri prin biroul ministrului demis. S-a discutat despre plecare și despre proiectele rămase neterminate. Unii dintre colaboratorii săi i-au reproșat fostului ministru, mai voalat sau chiar direct, ieri sau pe parcursul scurtului său mandat, faptul că majoritatea proiectelor la care s-a lucrat în ultimele luni în minister nu au fost comunicate public, dar și o lipsă de fermitate din partea ministrului, în unele momente.

Andrei Baciu, adevăratul ministru interimar al Sănătății

În ceea ce privește Ordinul privind noile criterii pentru instituirea carantinei, asumat și semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a cărui publicare în Monitorul Oficial a declanșat scandalul demiterii lui Vlad Voiculescu, o parte din echipa lui Vlad Voiculescu susține că nu știa nimic despre acest ordin și despre aprobarea lui și ar fi aflat din presă.

Ca element de culoare, ieri după-amiază, la Ministerul Sănătății a venit într-o vizită-fulger și iubita lui Vlad Voiculescu, jurnalista Laura Ștefănuț. Spre deosebire de Vlad Voiculescu, care a evitat să dea ochii cu presa, Laura Ștefănuț a intrat și a ieșit pe ușa din față, unde era înțesat de reporteri și de cameramani. Partenera de viață a ministrului demis a avut și un scurt dialog cu reporterii din fața ministerului.

În afara discuțiilor din biroul ministrului demis, secretarii de stat ai lui Vlad Voiculescu s-au întâlnit ieri și cu premierul Florin Cîțu, care și-a asumat interimatul la conducerea Ministerului Sănătății, după refuzul lui Dan Barna. Interesant este că la discuția cu Florin Cîțu au fost invitați doar doi secretari de stat, deloc apropiați de Vlad Voiculescu: Andrei Baciu (PNL, vicepreședintele Comitetului care coordonează campania de vaccinare împotriva COVID-19) și Vass Levente (UDMR). Andreea Moldovan era demisă din funcție încă de dimineață, odată cu Vlad Voiculescu, așa că nu mai existau motive să fie invitată la întâlnirea cu premierul. În schimb, Florin Cîțu a evitat să invite tocmai cei doi secretari de stat considerați cei mai apropiați de Vlad Voiculescu: Monica Althamer, veche colaboratoare a lui Vlad Voiculescu, navigator de pacienți la Asociația Magic și secretar de stat și în primul mandat de ministru al lui Voiculescu, și Ioana Mihăilă, medic și membră PLUS.

Sursele HotNews.ro mai spun, de asemenea, că până la liniștirea apelor în coaliție și desemnarea unui nou ministru al Sănătății, secretarul de stat Andrei Baciu va fi adevăratul ministru interimar: Florin Cîțu ar urma să fie ministru interimar doar cu numele și să îi delege majoritatea atribuțiilor lui Andrei Baciu.

Vlad Voiculescu a ales să iasă din scenă pe ușa din spate

Vlad Voiculescu a părăsit Ministerul Sănătății aseară, în jurul orei 20:00. Mult mai devreme decât o făcea înainte de a fi demis. Cum în partea din spate a clădirii există o curte interioară unde jurnaliștii nu au acces, ministrul demis al Sănătății s-a urcat în mașină, cu șoferul și SPP-istul pe locurile din față, și a ales să părăsească sediul instituției pe ușa din spate, evitând să dea ochii cu jurnaliștii și să facă vreo declarație, așa cum a făcut de altfel în cea mai mare parte a celui de-al doilea mandat de ministru al Sănătății.

Explicația unui consilier al fostului ministru pentru această ieșire din scenă: Vlad Voiculescu a luat această decizie din cauză că o mare parte a presei i-a fost ostilă pe parcursul celor nici 4 luni de mandat.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”