Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.

Vera Putina, femeia care ar fi fost mama biologică a liderului rus

În „cvasi-autobiografia” sa Putin a scris că s-a născut și a crescut la Sankt Petersburg, singurul fiu supraviețuitor al Mariei, muncitoare, și al lui Vladimir Putin, muncitor la fabrică și fost militar care a servit în poliția secretă a lui Stalin în timpul celui de-al doilea război mondial. Ambii părinți, a susținut el, au murit de cancer la sfârșitul anilor 1990.

Dar detaliile verificate independent despre copilăria lui au fost întotdeauna extraordinar de greu de găsit; sursa principală pentru majoritatea anecdotelor este Putin însuși. Drept urmare, Kremlinul nu a fost niciodată în măsură să infirme afirmațiile Verei Putina în mod concludent, scrie The Thelegraph.

Vera Nikolaevna Putina s-a născut la 6 septembrie 1926 în cartierul rus Ociorsk. Ea a susținut că, în timp ce studia mecanizare agricolă la universitate, s-a îndrăgostit de Platon Privalov, un mecanic, a rămas însărcinată, dar a descoperi că iubitul ei era deja căsătorit și intenționa să-i fure copilul deoarece soția lui nu a putut rămâne însărcinată.

Vera Putina, alături de un băiat despre care spunea că ar fi Vladimir Putin Foto Wikipedia.org

Ea a susținut că fiul ei, poreclit „Vova”, s-a născut la 7 octombrie 1950 – cu exact doi ani înainte de data oficială a nașterii lui Vladimir Putin – și l-a crescut în satul georgian sărac, Metekhi, la o oră de mers cu mașina de capitala Tbilisi.

Înregistrările locale arată că un Vladmir Putin a fost înregistrat la o școală din apropiere între 1959 și 1960, iar în 2008, o fostă profesoară locală, Șura Gabinașvili, a susținut într-un interviu pentru The Daily Telegraph că i-a dat lecții de limba rusă. „Îi plăceau fabulele rusești și limba rusă era materia lui preferată”, a spus ea. „Îi plăcea și pescuitul și luptele.”

Când Vera s-a căsătorit cu Giorgi Osepahvili, un soldat georgian, cu care a avut alți copii, acesta a insistat să-și abandoneze primul născut, așa că l-a trimis, în vârstă de nouă ani, să locuiască cu părinții ei în Rusia. Un an mai târziu, însă, bunicul băiatului l-a dus la un orfelinat.

Vera a presupus mai târziu că „părinții” lui Putin din Sankt Petersburg, care aveau ambii 40 de ani când s-a născut Putin și ai căror doi fii mai mari muriseră în copilărie, și-au adoptat fiul.

Vera a descoperit cumva că fiul ei s-a alăturat KGB-ului, dar s-a gândit că nu îl va mai vedea niciodată. Dar în 1999, urmărind știrile despre noul prim-ministru al Rusiei la televizor, ea l-a recunoscut imediat pe Vladimir Putin drept fiul ei pentru că „a mers ca o rață”.

Afirmațiile conform cărora Kremlinul încerca să-i suprime povestea au câștigat teren după ce doi jurnaliști care intenționau să o intervieveze au murit în circumstanțe misterioase. Primul, rusul Artiom Borovik, un critic proeminent de la Kremlin care lucra la acel moment la un documentar despre copilăria lui Putin, a murit într-un accident de avion pe aeroportul internațional Șeremetievo la 9 martie 2000. Al doilea, jurnalistul italian Antonio Russo, a fost ucis mai târziu, în același an în timp ce se documenta despre cel de-al doilea război cecen.

Istoricul ruso-american Iuri Felștinski, coautor al cărții The Corporation, Russia and the KGB in the Age of President Putin (2009) a sugerat că povestea Verei Putina ar putea explica de ce președintele rus a fost atât de devotat KGB și succesorului său, FSB: „Privat de căldura părintească în copilărie, Putin a apelat la KGB în primul rând pentru a-și găsi o nouă familie și pentru a-și rezolva conturile cu lumea care l-a rănit.”

Vera s-a oferit să facă un test ADN pentru a-și demonstra povestea, dar când a vorbit cu The Daily Telegraph în 2008, Rusia tocmai a lansat o invazie pe scară largă în Georgia într-o dispută privind statul separatist al Osetiei de Sud. „Obișnuiam să fiu mândră că am un fiu care a devenit președinte al Rusiei”, a spus ea. „De la război, îmi este rușine.”