A murit Radu Câmpeanu

A murit Radu Câmpeanu

Radu Campeanu, primul presedinte al PNL dupa Revolutia din 1989, a murit miercuri, la varsta de 94 de ani, anunta PNL. Radu Campeanu era presedinte de onoare al PNL.

„Anunțăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viață. Rămâne în inimile noastre ca primul președinte al partidului după 1989, cel care a reînființat PNL după cumplita perioadă comunistă și anii petrecuți în închisoare ca deținut politic. Suntem cu toții alături de familia îndoliată”, se arată într-un comunicat al PNL.

El a fost primul președinte al PNL după căderea regimului comunist. A deținut funcția de președinte al PNL din 1990 până în 1993.

Șef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost student în decursul războiului. După război, participă la manifestațiile anti-comuniste din 24-28 februarie 1945.

A fost arestat în 1948 și a petrecut mai mulți ani în închisorile comuniste.

După eliberarea sa ca deținut politic, emigrează în Franța împreună cu soția sa Monica Papadopol și cu fiul lor Barbu. La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaților, dar după sosirea lui Paul Goma, este suspectat ca informator al Securității.

În 1990 revine în țară unde participă la reîntemeierea PNL al cărui președinte va fi între 1990 și 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul București. A fost candidatul PNL la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, când a obținut 10,64 % din voturi și s-a plasat pe locul 2.

În aprilie 1992, sub conducerea sa, PNL a decis ieșirea din Convenția Democrată Română, iar la alegerile din 1992 partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%.

Deputații și senatorii liberali grupați în Consiliul pentru Refacerea PNL au obținut pe 28 februarie 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea PNL. În funcția de președinte al partidului a fost ales Mircea Ionescu-Quintus.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”