A murit interlopul Jean Pasăre, care a vrut să fugă cu Cristina Țopescu în Germania în 1989

A murit interlopul Jean Pasăre, care a vrut să fugă cu Cristina Țopescu în Germania în 1989

Interlopul Jean Pasăre a fost unul dintre primii iubiți ai Cristinei Țopescu, iar cei doi au fost arestați împreună, în 1989, în timp ce încercau să fugă în Republica Federală Germania, scrie Newsweek .

Relația cu fiica celui mai respectat comentator sportiv al momentului a început furtunos, iar cei doi păreau de nedespărțit.

În acest context, Jean Pasăre și Cristina Țopescu au decis să riște împreună și să fugă în Germania Federală. Aceștia au fost, însă, prinși în timp ce treceau ilegal frontiera verde.

Fiica lui Cristian Țopescu a fost încarcerată, pentru trei luni și cinci zile, la Penitenciarul Turnu Severin. Aceasta ar fi primit o pedeapsă minimă după ce tatăl său ar fi intervenit prin intermediul unor persoane influente din conducerea clubului Steaua București, conform Gândul .

Pasăre, jefuit de Cristofor Duduianu și Fane Spoitoru

După acest incident, drumurile celor doi s-au despărțit, iar după Revoluție ea avea să înceapă o carieră în televiziune, în timp ce el a continuat să ducă o viață în afara legii, care avea să-l facă foarte bogat pentru acele vremuri.

Sursele citate au spus că averea lui Jean Pasăre a atras atenția liderilor interlopi violenți. În acest context, Pasăre a fost jefuit în mai multe rânduri, mai întâi de Cristofor Duduianu și mai apoi de Fane Spoitoru, care i-ar fi luat, cu titlu de taxă de protecție, nu mai puțin de 50.000 de dolari, sumă uriașă pentru anii ’90.

Cu doi ani în urmă, ajuns la vârsta de 64 de ani, Jean Pasăre a fost diagnosticat cu o boală gravă. Ajutat de prieteni, acesta a plecat la Paris pentru tratament iar medicii au reușit să-i prelungească viața cu încă doi ani.

Jean Pasăre a murit, însă, la sfârșitul acestei săptămâni, iar la înmormântarea sa, organizată la Cimitirul Străulești 2, din Capitală, s-au adunat toate rămășițele lumii interlope care s-a constituit imediat după 1989, supranumită și „garda veche”.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”