A murit fostul ministru de externe slovac Eduard Kukan, artizan al aderării ţării sale la NATO şi UE
Fostul ministru de externe slovac Eduard Kukan, artizan al aderării ţării sale la NATO şi UE, a murit la Bratislava, la vârsta de 82 de ani, după ce a suferit un infarct, a informat joi postul privat JOJ, citat de EFE.
"A fost un om şi un diplomat extraordinar, aflat la originea politicii noastre externe", a declarat, într-un comentariu pentru EFE, actualul ministru de externe, Ivan Korcok, care a amintit că Eduard Kukan s-a aflat "în spatele deciziilor-cheie care au permis intrarea în UE şi NATO şi tot el a avut meritul de a ne permite să ne sprijinim pe aceşti piloni ai politicii noastre internaţionale''.
Kukan lucra ca asistent la catedra de drept internaţional şi relaţii externe din cadrul Universităţii Komensky din Bratislava.
După dezmembrarea Cehoslovaciei, în 1993, Kukan a fost primul reprezentant al ţării la ONU, iar ulterior a devenit trimisul special în Balcani al secretarului general al ONU de la acea vreme, Kofi Annan.
Kukan a condus diplomaţia slovacă în 1994 şi apoi între 1998 şi 2006, fiind unul dintre principalii protagonişti ai aderării ţării sale la Uniunea Europeană şi la NATO, în 2004. Tot în acel an, Kukan a candidat la alegerile prezidenţiale, însă nu a reuşit să intre în turul doi.
Ultima sa etapă politică s-a desfăşurat între 2014 şi 2019, în calitate de europarlamentar.
Eduard Kukan s-a format profesional la Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova, pe care l-a absolvit în 1967, iar apoi şi-a luat doctoratul la Facultatea de Drept de la Universitatea Carolină din Praga. Kukan vorbea engleză, rusă, spaniolă şi swahili. AGERPRES