A murit Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului "Matei Vişniec" din Suceava (fişă biografică)

A murit Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului "Matei Vişniec" din Suceava (fişă biografică)

Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului "Matei Vişniec" din Suceava, a murit luni, 1 noiembrie 2021.

Carmen Veronica Steiciuc s-a născut la 25 octombrie 1968.

A absolvit cursurile Liceului "Ştefan cel Mare" din Suceava şi pe cele ale Universităţii "Ştefan cel Mare" şi era doctorand la Şcoala Doctorală de Teatru Iaşi.

Poeta Carmen Veronica Steiciuc a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2005 a devenit membru în Ordinul Poeţilor Mantelaţi din Torino-Italia, potrivit www.newsbucovina.ro .

A condus Teatrul Municipal "Matei Vişniec" (din 2015), fiind şi cea care a organizat şi a coordonat, încă de la înfiinţare, Festivalul de teatru "Matei Vişniec" organizat la Suceava.

A desfăşurat activitate de consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina; a fost director al revistei "Bucovina Literară". A colaborat la numeroase reviste din ţară şi din străinătate, fiind prezentă cu versurile sale în antologii de poezie din România, Statele Unite şi Australia.

Printre volumele de poezii publicate se numără: "Culoarea neprevăzută a orei" (1995), "The essence of a dream" (2003), "Poeme de religii diferite" (2004), "Cu o pereche de aripi noi" (2005), "Cu o pereche de aripi noi / Avec une paire d'ailes nouvelles", ediţie bilingvă româno-franceză (2008).

A obţinut Marele Premiu "Nicolae Labiş" la Suceava (1991); Premiul "Cele mai frumoase poeme de dragoste" - Bucureşti (1991); Premiul I la concursul "Moştenirea Văcăreştilor" - Târgovişte (1991); Premiul Ambasadei Franţei în România "Arthur Rimbaud" (1992); Premiul I la concursul "Tudor Arghezi" de la Târgu Jiu (1992); Premiile "International Poet of Merit", acordate de Societatea Internaţională a Poeţilor din Washington DC, SUA (1998, 1999 şi 2000); Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2004 şi Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru Poezie pe 2004, ambele pentru volumul "Poeme de religii diferite"; Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2005 pentru volumul "Cu o pereche de aripi noi" şi Premiul pentru poezie religioasă la Concursul "Natale Oggi" - Torino, Italia (2007). AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Andreea Onogea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Teatrul "Matei Vişniec "/Facebook


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”