A murit Bela Karolyi, antrenorul alături de care Nadia Comăneci a scris istorie. Prima reacție a „Zeiței de la Montreal”
USA Gymnastics a anunțat că legendarul antrenor a încetat din viață vineri, însă nu a dezvăluit cauza decesului, scrie Bloomberg .
Bela Karolyi și soția sa, Martha, au antrenat mai multe medaliate olimpice cu aur și campioane mondiale în România și SUA, inclusiv pe Nadia Comăneci și Mary Lou Retton.
"Un mare impact și influență în viața mea. RIP, Bela Karolyi", a transmis, pe contul său de Facebook, Nadia Comăneci.
Au rămas în SUA pe vremea comuniștilor
Cei doi au rămas în Statele Unite în martie 1981, refuzând să se întoarcă în România comunistă la capătul unui turneu demonstrativ.
Ulterior, Bela și Martha Karolyi au devenit și antrenorii coordonatori ai naționalei de peste Ocean, înregistrând rezultate uimitoare.
Implicați în scandalul Larry Nassar
În ultimii ani, pe fondul scandalului uriaș din jurul fostului medic al lotului olimpic, Larry Nassar, condamnat la 175 de ani de închisoare, fără posibilitate de eliberare condiționată, pentru violuri, agresiuni și abuzuri sexuale asupra a peste 500 de sportive, au evitat complet aparițiile publice.
Astfel de cazuri au fost înregistrate inclusiv la Karoly Ranch din Houston, unde se afla centrul național de pregătire al federației din SUA.
Soții Karoly au fost acuzați de mai multe gimnaste că au știut despre grozăviile lui Nassar, dar nu au acționat spre a le proteja. Cei doi nu fost însă inculpați de justiția americană.
Bela Karolyi, metode controversate de pregătire
Metodele folosite de Bela Karolyi pentru a motiva gimnastele au fost de multe ori criticate.
Geza Poszar, fostul coregraf al lotului olimpic de gimnastică din perioada marilor performanțe ale Nadiei Comăneci, a făcut dezvăluiri uluitoare.
"La Onești, Bela era mult mai puțin brutal. Le mai trăgea câte o palmă, mai striga la ele, dar existau destule momente când se comporta drăguț. Se juca cu fetele, le scotea la câte un fotbal pentru amuzament. Iar gesturile astea mai deplasate apăreau destul de rar. Abia la Deva înnebunise complet, după ce Nadia plecase să se pregătească la București, fără el", a spus, pentru playsport.ro , Poszar.
"Bela a început, de fapt, să devieze după marele succes de la Montreal 1976, când a avut și niște conflicte cu Nadia și se tot ridica întrebarea cine pe cine a creat: Bela pe Nadia sau invers? Pe Comăneci n-a îndrăznit s-o molesteze, dar, prin spate, n-o scotea din 'vacă decorată'. Și-a permis să facă ce vrea și fiindcă a cultivat o relație specială cu premierul Ilie Verdeț, driblând-o inclusiv pe Elena Ceaușescu, care nu-l suferea", a mai spus acesta.