A murit astronomul Klim Ivanovici Ciuriumov, unul dintre descoperitorii cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko
Astronomul ucrainean Klim Ivanovici Ciuriumov, unul dintre descoperitorii cometei care a fost destinația de succes a misiunii spațiale europene Rosetta, a murit sâmbătă la vârsta de 79 de ani, au informat mass-media locale citate de EFE.
Sursa foto: www.startlr.com
Cercetătorul, director al Planetarium Kiev și președintele Societății Ucrainene a Iubitorilor de Astronomie, a murit subit, din motive necunoscute, în timpul unei călătorii spre orașul Harkov, din nord-estul țării.
În 1969, Klim Ivanovici Ciuriumov a examinat o placă fotografică a cometei 32P/Comas Sola / 32P/Comas Sola, făcută de astronoma Svetlana Ivanovna Gherasimenko, la Institutul de Astrofizică din Almatî (Kazahstan).
Astronomul a găsit imaginea unui obiect pe marginea plăcii fotografice și a presupus că era vorba de cometa 32P/Comas Sola. O examinare mai atentă a scos în evidență o slabă imagine a cometei Comas Sola în poziția corectă, ceea ce a dovedit că obiectul identificat de Ciuriumov era o cometă care nu fusese încă descoperită.
Decesul astronomului ucrainean intervine la două săptămâni după încheierea cu succes a misiunii Rosetta, în care s-a investit un buget de 1,3 miliarde de euro și care a durat mai mult de zece ani. Rosetta a fost lansată în martie 2004 și, după ce a parcurs 6,5 miliarde de kilometri în 10 ani în Sistemul Solar, s-a intersectat cu cometa 67P în august 2014.
AGERPRES