La 5 iunie 2024 a murit ilustrul om de cultură Alexandrina Cernov a murit la vârsta de 81 de ani, anunță Centrul Media BucPress Cernăuți. În urmă cu șapte ani, a murit și soțul său, Ilie Luceac, ilustru om de cultură.

Alexandrina Cernov FOTO Revista Glasul Bucovinei

Alexandrina Cernov s-a născut la 24 noiembrie 1943, Hotin – Cernăuţi, Ucraina. A absolvit Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii din Cernăuţi. A fost membru fondator al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“ din Cernăuţi, prima societate culturală românească autorizată de oficialii sovietici, dar și profesor în cadrul Universităţii din Cernăuţi.

În România a fost distinsă cu Premiul Fundaţiei Culturale Române, Medalia Comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu“ şi Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Ofiţer. În 1992 a fost aleasă ca membră de onoare a Academiei Române.

Într-un interviu acordat Adevărului de Weekend, omul de cultură mărturisea: „Divizaţi în români şi moldoveni, respectiv limba română şi moldovenească, noi suntem declaraţi oficial în presă, radio, emisiunile TV, în lucrările de istorie, manualele de geografie şi istorie din Ucraina, ocupanţi. Generaţii de elevi au învăţat după astfel de manuale. A rămas nealterată doar memoria supravieţuitorilor evenimentelor, istoria orală trăită, constituită dintr-o infinitate neorganizată de fapte şi situaţii, destine personale, care de-abia în ultimele decenii începe să fie reflectată, tot atât de dezorganizat, în articolele răzleţe ale ziariştilor, autorilor monografiilor satelor, de cele mai multe ori profesori din şcolile satelor respective. Documentele descoperite în Arhivele din Ucraina, din regiunea Cernăuţi, şi Arhivele din Suceava şi Rădăuţi, dar şi din Arhivele MAE adaugă informaţii care întregesc imaginea evenimentelor. Nu au întârziat să apară şi trădătorii, care stau în poziţie de drepţi în faţa autorităţilor, care îi folosesc în scopurile lor, bine cunoscute de decenii“.

Alexandrina Cernov vorbea despre traiul greu al bucovinenilor: „De la 1775, nouă, bucovinenilor, ni s-au impus patru limbi de stat: germana, româna, rusa şi ucraineana. Şi, totuşi, de 247 de ani mai vorbim româneşte, ne păstrăm tradiţiile, credinţa. Scriem şi citim româneşte, chiar în condiţiile de luptă continuă pentru limba română. Ştim să vorbim ucraineană, dar vom continua să scriem şi să citim în limba română, chiar când ni se închid bibliotecile. Un popor cu o cultură milenară nu moare la vrerea unor politicieni incompetenţi şi agresivi, carierişti de meserie. Avem în memorie exemplul înaintaşilor noştri. Bătrânul boier Doxaki Hurmuzaki de la Cernăuca ne-a îndemnat, de pe patul de moarte, în „Testamentul“ său: „Deci vă jur pe Dumnezeu, pe fericirea noastră, şi pe tot ce aveţi mai preţios şi mai sfânt ca să fiţi urmaşi demni de străbunii şi părinţii voştri. Ca să vă nevoiţi cu toată virtutea să apăraţi drepturile, religiunea şi limba patriei voastre şi să le lăsaţi urmaşilor voştri într-o stare mai înfloritoare decât le-aţi primit. Iar pentru binele şi fericirea naţiunii române să depărteze D-zeu din mijlocul românilor sămânţa intrigii şi a invidiei, spiritul de partid, egoismul şi pofta de a domni cu stricăciunea binelui public şi să le insufle spiritul armoniei, al frăţiei şi al bunei înţelegeri între sine spre înfiinţarea măreţului scop ce le stă înainte“.

Limba, credinţa şi istoria au fost dintotdeauna primele obiective asupra cărora s-a îndreptat agresivitatea autorităţilor sovietice instaurate în nordul Bucovinei începând cu anii 1940-1945. Din acea perioadă şi până în prezent se promovează o politică consecventă de ştirbire a drepturilor românilor nord-bucovineni“.