A murit actorul Ken Howard, președintele sindicatului actorilor de la Hollywood

A murit actorul Ken Howard, președintele sindicatului actorilor de la Hollywood

Președintele sindicatului actorilor de la Hollywood 'SAG-AFTRA', actorul Ken Howard, care a jucat în mai multe seriale cum ar fi "Bonanza", "Dynasty" sau "Melrose Place", a murit miercuri, la vârsta de 71 de ani, potrivit unui comunicat al organizației, citat de agenția France Presse (AFP).

El a orchestrat în 2012 fuziunea dintre sindicatul Screen Actors Guild (SAG), pe care l-a condus din anul 2009 și American Federation of Television and Radio Artists (AFTRA).

Noua organizație rezultată din această fuziune apără drepturile a 160.000 de lucrători din cinematografie, televiziune și radio.

"Ken a fost un lider care ne-a inspirat iar moartea lui este o mare pierdere pentru Screen Actors Guild ", a spus actrița Gabrielle Carteris, una dintre vedetele serialului "Beverly Hills" (1990-2000), membră a SAG.

La rândul său, Ken Howards jucase într-un serial despre viața adulților tineri atrași de frumoasele cartiere din Los Angeles din anii 1990, intitulat "Melrose Place".

Pe parcursul anilor 1980, el l-a întruchipat pe avocatul Garrett Boydston din serialul "Dynasty" și a apărut în serialul polițist "Murder She Wrote" (1985-1994), alături de Angela Lansbury.

Mai recent, el a fost, de asemenea, prezent în sitcomul "Rock '30 ", cu Tina Fey și Alec Baldwin.

Câștigător în 1970 al Premiului Tony pentru interpretarea sa de pe Broadway din "Child's Play", el a primit, de asemenea, un premiu Emmy pentru rolul din mini-seria "Grey Gardens".

În ultimii ani, Ken Howard a apărut în filme de succes internațional, cum ar fi "Michael Clayton" (2007), "Rambo" (2008) sau "The Judge" (2014). El a deținut ultimul său rol în "Joy", pentru care actrița principală Jennifer Lawrence a primit un Glob de Aur în ianuarie 2016, mai notează agenția France Presse (AFP).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?