A învățat singură 11 limbi străine. Ruxandra Marinescu, poliglota lăudată de comuniști în presă VIDEO

A învățat singură 11 limbi străine. Ruxandra Marinescu, poliglota lăudată de comuniști în presă VIDEO

În 1966, comuniștii promovau la televiziune o tânără poliglotă, Ruxandra Marinescu, care știa nu mai puțin decât 12 limbi, inclusiv limba română. Ea era absolventă a Facultății de Limbi Orientale din cadrul Universității București.

Ruxandra Marinescu știa la 27 de ani 11 limbi străine FOTO captură video Facebook/ Cineclic

Ruxandra Marinescu știa la 27 de ani 11 limbi străine FOTO captură video Facebook/ Cineclic

Tânăra în vârstă de 27 ani absolvise în anul 1966 secţia de Limbă şi literatură chineză, în București, dar studiase singură şi alte limbi străine, astfel că reuşise să cunoască în total 12 limbi: franceză, italiană, spaniolă, germană, engleză, japoneză, suedeza, rusă, chineză, daneză şi norvegiană, plus româna.

„Nu ştim dacă este singura în această plăcută situaţie, dar prietena noastră vorbeşte 12 limbi“, spune prezentatoarea, care îi ia un interviu.

Ruxandra mărturiseşte că tocmai s-a angajat. „Am început să lucrez la OSTA. Astăzi a fost prima mea zi de lucru“, spune tânăra.

Interlocutoara o provoacă să spună propoziția „Astăzi a fost prima mea zi de lucru“ în toate limbile străine pe care le cunoaşte. Ruxandra Marinescu trece testul pronunţând cu uşurinţă cuvintele în fiecare limbă străină învăţată.

Un articol despre Ruxandra Marinescu a apărut în revista Flacăra, iulie-septembrie 1966:

„Facultatea de limbi romanice şi orientale de pe lângă Institutul de limbi străine din Bucureşti şi-a încheiat anul de învățământ 1965/1966 prin recentele examene ţinute luna trecută. Printre absolvenții care au obţinut rezultate excelente la învăţătură se numără şi Ruxandra Marinescu, a cărei specialitate este limba chineză.

Am întâlnit-o la institut în ziua când primea ultima notă de absolvire. Întrucât această tânără bucureşteancă este una dintre marile noastre poliglote - vorbeşte 12 limbi - i-am cerut câteva date din biografia să, pentru a le aduce la cunoştinţă cititorilor noştri.

La vârsta de 5 ani a început «profesionismul» său de poliglotă, interesată prin... câte un pachet de ciocolată oferit de părinţi pentru fiecare lecţie reuşită, a trecut la studiul temeinic al limbii franceze, pe care a asimilat-o, mulţumitor, într-un an şi jumătate, astfel că în 1944, când a intrat în şcoala elementară, a putut trece la a treia limbă - rusă.

În 1950 îşi impune disciplina liber consimţită de a învăţa, singură, fără profesor, o limbă nouă în fiecare an. Începe cu engleza, continuă cu germana în 1952, italiana în 1953, spaniola în 1954, norvegiana în 1955 , suedeza în 1956 şi daneza în 1957. Aşadar în anul 1958 cunoştea zece limbi - vorbit, scris, citit.

Între timp, terminase învăţământul mediu şi apoi o şcoală tehnică de meteorologie - cea de-a doua pasiune a să. Au urmat trei ani de recapitulări şi specializări în limbile învăţate, apoi, în 1961, s-a înscris la facultate, la limba chineză. În timpul anilor de studenţie a învăţat - tot fără profesor - japoneza, în care se specializează acum. În ultimii zece ani a fost folosită că interpretă internațională atât în ţară, cât şi peste hotare”.

Ruxandra Marinescu Reuss - care nu mai este astăzi printre noi - a lucrat ca secretară în mediul diplomatic, a trăit în Germania, iar în 1993, a lansat o carte numită „Jocuri despre viața în Comunism”. (Sursa video - Facebook/ Cineclic)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri