A început ședința CSAT

A început ședința CSAT

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în care se discută măsurile și acțiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia a început, marți, la Palatul Cotroceni. Ședința CSAT este condusă de președintele Klaus Iohannis.

"În cadrul ședinței se va analiza modul de reflectare a mandatului României în documentele finale ale Summitului NATO din 8-9 iulie de la Varșovia și se vor stabili măsurile și acțiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea deciziilor adoptate", a precizat Administrația Prezidențială.

Pe 9 iulie, președintele Iohannis declara că Summitul NATO de la Varșovia a fost unul de succes pentru România, punctând că toate temele de interes pentru țara noastră au fost cuprinse în documentele finale.

El a arătat că principalele elemente de interes pentru România, obținute la Summitul de la Varșovia, privesc echilibrarea măsurilor luate în cadrul noii posturi de apărare și descurajare pe Flancul Estic.

''În al doilea rând, o prezență aliată înaintată adaptată constând din Brigada multinațională și Inițiativa de Instruire Intensificată, respectiv decizia privind elaborarea de opțiuni pentru consolidarea prezenței maritime și aeriene aliate în sudul Flancului Estic; în al treilea rând, un nou nivel în ce privește planificarea apărării pentru România în cadrul NATO, adică dezvoltarea planului de contingență obținut în contextul Summitului anterior; și, în fine, declararea capacității operaționale inițiale a sistemului antirachetă al NATO, elementul esențial ale acestui progres fiind integrarea facilității de la Deveselu în sistemul NATO'', preciza atunci Iohannis.

Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 27 mai.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen