A început scoaterea la suprafață a feribotului sud-coreean al cărui naufragiu, în 2014, a făcut peste 300 de morți

A început scoaterea la suprafață a feribotului sud-coreean al cărui naufragiu, în 2014, a făcut peste 300 de morți

Autoritățile sud-coreene au început remorcarea de pe fundul mării, de la o adâncime de circa 40 de metri, a feribotului Sewol, care s-a scufundat acum aproape trei ani cauzând moartea a peste 300 de persoane, majoritatea liceeni, transmite EFE.

Echipele de ranfluare au reușit joi ca o mică parte a feribotului să fie scoasă la suprafață.

Se apreciază că scoaterea navei, de 6.825 tone și o lungime de 145 de metri, și transportarea acesteia până la portul Mokpo (sud-vest) vor dura aproximativ opt zile, după cum a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului pentru Pescuit și Afaceri Maritime agenției Yonhap.

Operațiunea este extrem de delicată deoarece se crede că în interiorul feribotului ar putea fi descoperite corpurile a nouă pasageri care nu au fost vreodată localizate după tragicul naufragiu.

Guvernul sud-coreean s-a angajat să extragă cu mare atenție nava, într-o manieră în care eventualele rămășițe să poată fi găsite și predate rudelor victimelor pentru ceremoniile funerare.

Operațiunea de ranfluare, estimată la circa 70 milioane de euro, este executată de un consorțiu chinez care folosește două remorchere echipate cu un sistem complex de cabluri, iar pentru ca procedura să fie realizată corect, condițiile de pe mare trebuie să fie favorabile, cu valuri mai mici de un metru înălțime și vânturi care să sufle cu mai puțin de 36 km pe oră.

Odată scos din apă, Sewol va fi transportat de cele două remorchere la o navă semisubmersibilă, care urmează să-l ducă la Mokpo, unde autoritățile vor continua să caute rămășițele celor nouă dispăruți, dar și investigația asupra cauzelor naufragiului.

Scufundarea feribotului Sewol, petrecută pe 16 aprilie 2014, a fost cel mai grav accident maritim din istoria Coreii de Sud.

Cazul a provocat puternice critici, pentru modul cum a gestionat accidentul, la adresa fostei șefe a statului, Park Geun-hye, care a întârziat mai multe ore să apară public după naufragiu.

Curtea Supremă din Coreea de Sud a confirmat, în noiembrie 2015, condamnarea la închisoare pe viață a căpitanului feribotului Sewol scufundat în aprilie 2014, considerând că el i-a înecat de fapt pe cei 304 pasageri morți, în mare majoritate liceeni, pentru a se salva pe el însuși, relatau la momentul sentinței agențiile AFP și Kyodo.

Feribotul supraîncărcat s-a scufundat în largul insulei sudice Jindo la 16 aprilie 2014 având la bord 476 persoane. Dintre cei 304 morți, 250 erau liceeni de la aceeași unitate școlară.

Tragedia a bulversat, dar și scandalizat întreaga țară, după ce au apărut informații că naufragiul ar fi putut fi evitat.

Ancheta a evidențiat o combinație de factori care au dus la producerea catastrofei, de la supraîncărcarea feribotului la incompetența echipajului, trecând prin lucrările ilegale de extindere a navei care i-au slăbit flotabilitatea.

Alți factori au fost lentoarea operațiunilor de salvare și lipsa de coordonare.

Căpitanul Lee Jun-Seok și echipajul său au fost puși la zid de opinia publică. Membrii echipajului au fost printre primii care au urcat în bărcile de salvare, abandonând sute de pasageri blocați la bordul navei care se scufunda.

Furia familiilor s-a amplificat exponențial după apariția unor înregistrări video făcute de liceeni cu telefonul mobil și găsite în timpul operațiunii de recuperare a cadavrelor din epavă. În acest înregistrări se aude un mesaj transmis prin difuzoare în care pasagerii erau îndemnați să nu se miște, deși nava se înclina tot mai mult.

Căpitanul Lee Jun-Seok "i-a privat pe pasageri de posibilitatea de a părăsi nava, fugind primul fără a da ordin de evacuare", a precizat Curtea Supremă în textul sentinței. "Aceasta echivalează cu împingerea pasagerilor în apă și a-i lăsa să se înece", se mai arată în decizie.

"Numeroase victime ar fi putut scăpa sau supraviețui dacă Lee Jun-Seok ar fi dat ordin de evacuare și de părăsire a navei pentru pasagerii care așteptau în cabine sau pe coridoare", a mai subliniat instanța.

În primă instanță, fostul marinar în prezent în vârstă de 70 de ani a fost achitat de acuzația de crimă și condamnat la 36 de ani de detenție pentru neglijențe grave privind sarcinile sale de ofițer.

Această decizie a fost anulată în apel, iar el a fost atunci condamnat la închisoare pe viață pentru crimă.

"Acuzatul și-a abandonat deliberat și complet misiunea de căpitan. Era perfect conștient de decesele care ar fi urmat", a precizat Curtea Supremă.

La primul său proces, căpitanul a recunoscut că este vinovat de o crimă pentru care 'ar merita moartea', însă a dezmințit că a avut intenția să sacrifice viața pasagerilor săi.

Curtea Supremă a confirmat de asemenea pedepsele pentru 14 membri ai echipajului, care variază între 18 luni și 12 ani de detenție.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”