A început în Senatul SUA al doilea proces de impeachment al lui Trump

A început în Senatul SUA al doilea proces de impeachment al lui Trump

Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, relatează Reuters şi AFP.




UPDATE ORA 20.34 Acuzarea lui Donald Trump se bazează pe 'fapte concrete şi solide' (procuror democrat)

Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump se bazează pe "fapte concrete şi solide", a declarat marţi alesul şi procurorul democrat Jamie Raskin, care a difuzat încă de la începutul procesului din Senat un montaj video, relatează AFP.

Alesul democrat, un fost profesor de drept, a promis să evite "lecţiile lungi" plictisitoare şi a proiectat un film de mai multe minute, în care a inclus extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump din faţa susţinătorilor săi, adunaţi pe 6 ianuarie la Washington, şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

Liderul majorităţii democrate din senat, Chuck Schumer, a caracterizat faptele reţinute împotriva lui Trump drept "cele mai grave acuzaţii aduse în istoria americană unui preşedinte al SUA".

Foto: (c) AL DRAGO / EPA


UPDATE ORA 20.34 A început în Senatul SUA al doilea proces de impeachment al lui Trump

Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, relatează Reuters şi AFP.

Procesul istoric al fostului preşedinte republican a început într-o ambianţă solemnă, aleşii democraţi însărcinaţi cu acuzarea traversând în tăcere până la Senat culoarele Capitoliului, sediul Congresului luat cu asalt de susţinătorii lui Trump pe 6 ianuarie, provocând haos şi evacuarea congresmenilor.

Foto: (c) Al Drago / REUTERS



Situaţie inedită, cei 100 de senatori care fac oficiul de juraţi au fost de asemenea martori şi victime ale atacului. După o rugăciune, senatorii au luat loc pe scaune pentru acest proces istoric.

Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este vizat de o procedură de destituire după ce a părăsit Casa Albă. Pe 13 ianuarie, magnatul imobiliarelor a devenit primul preşedinte vizat de două ori de o pune sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, de această dată pentru "incitare la insurecţie".

Foto: (c) U.S. Senate TV / Handout via Reuters




"Senatul se întruneşte ca tribunal de impeachment", a spus senatorul democrat Patrick Leahy, care prezidează asupra procedurii.

Procesul se desfăşoară în condiţii extraordinare de securitate în jurul Capitoliului, inclusiv forţe de securitate înarmate şi un perimetru de garduri şi sârmă ghimpată. AGERPRES

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”