A început defrișarea versantului pe Valea Oltului. Ce variante de ocolire au șoferii VIDEO

A început defrișarea versantului pe Valea Oltului. Ce variante de ocolire au șoferii VIDEO

Șoseaua care traversează Valea Oltului este închisă traficului rutier pe timp de zi începând de luni, 8 iulie 2024. Defrișările pentru a se putea executa autostrada Pitești-Sibiu au început.

Tronsonul din DN 7 care traversează Valea Oltului este unul dintre cele mai circulate, motiv pentru care, după transmiterea deciziei de închidere a circulației pe timp de zi, în perioada 8 iulie – 9 august 2024, au apărut și nemulțumirile. Comunicarea s-a făcut „din scurt”, acuză transportatorii, în timp ce operatorii din turism atrag și aceștia atenția că vor suferi pierderi, fiind vorba de o perioadă de vârf pentru industria ospitalității.

În ciuda nemulțumirilor, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că nu dă înapoi. Premierul Marcel Ciolacu a mai „îndulcit” lucrurile luni, 8 iulie 2024, declarând că va analiza împreună cu ministrul Transporturilor posibilitatea ca anumite lucrări să fie făcute pe timpul nopții.

Cert este că defrișările au început, astăzi compania națională de drumuri dând publicității și primele imagini cu sectoarele pe care utilajele lucrează.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a transmis, vineri, 5 iulie 2024, și care sunt rutele ocolitoare ale Văii Oltului (DN7) pe perioada defrișării versantului aflat în zona de protecție a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 și km 250+000.

Iată și variantele ocolitoare:

Variante propuse pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone aflate în tranzit:

Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur:

București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7

Pentru relația Pitești – Brașov și retur:

Pitești → DN73 – A3 → Râșnov → Brașov

Pentru relația București – A1 Simeria (precum și zonele de vest, centru și nord ale țării) și retur:

București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

Totodată pentru această relație sunt propuse și următoarele variante alternative:

București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1

București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

București → DN6 → Alexandria → DN6 → Craiova → DN6 → Dr. Tr. Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1

„Circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 242 + 600, precum și între Sibiu/Boița și punctul de lucru de la km 250 + 000, se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.

Pentru autovehiculele cu MTMA < 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naționale și județene din proximitatea sectorului închis circulației pe DN7”, a mai transmis CNIR.

Orele în care este permisă tranzitarea sectorului de către riverani

În două intervale orare – 7,30 – 8,00 și 16,30 –17,00 - executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, permițând riveranilor să traverseze sectorul de drum supus restricțiilor.

Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.

Pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe sectorul de drum menţionat mai sus, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art.32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG 195/2002, precum și a autovehiculelor speciale de transport pacienți. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor”, se mai arată în comunicatul CNAIR.

Devierea traficului pe rute ocolitoare a determinat ridicarea diverselor restricții de pe alte drumuri. Se va permite accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 t pe DN 10, Buzău - Brașov, fiind de asemenea luate măsuri astfel încât pe variantele recomandate și propuse în toată această perioadă să nu fie instituite alte restricții de circulație ce ar putea afectă fluența și siguranța circulației, iar acolo unde există acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp posibil (așa cum este cazul restricției de circulație instituite pentru reabilitarea podului situat pe DN1 km 194+400 în zona localității Vlădeni, unde circulația se desfășoară semaforizat și cu piloți de trafic pe o singură bandă în dublu sens).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!