A început cel mai crud festival culinar din lume. Mii de câini au fost sacrificaţi în China

A început cel mai crud festival culinar din lume. Mii de câini au fost sacrificaţi în China

Oraşul Yulin, din sudul Chinei, este în fiecare an gazda unui festival care şochează o lume întreagă. Locuitorii oraşului măcelăresc mii de câini pentru a-i găti şi servi în timpul festivalului gastronomic menit să celebreze solstiţiul de vară.

Anul acesta, chinezii au decis să organizeze mai devreme petrecerea, de teama protestelor organizate în ultimii ani de activiştii pentru drepturile animalelor. Locuitorii oraşului Yulin  au început să măcelărească şi să gătească patrupedele încă de weekendul trecut, deşi cea mai lungă zi a anului pică abia sâmbăta aceasta, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

Fotografii publicate în presa chineză arată grupuri de oameni din oraşul Yulin mâncând din farfurii legume şi carne, iar peste acestea sunt presărate litchi (fructe exotice). Tradiţia chineză spune că obiceiul de a mânca litchi, carne de câine şi de a bea lichior de solstiţiu îi menţine pe oameni sănătoşi peste iarnă.

Activiştii pentru drepturile animalelor au atras atenţia asupra festivalului gastronomic prin postări pe reţelele sociale şi petiţii online. Ei au protestat în anii trecuţi pe lângă măcelării şi în pieţele în care se comercializează câinii. Numărul chinezilor indignaţi de tradiţia uciderii câinilor a crescut în ultimii ani, după ce tot mai mulţi dintre ei au început să adopte animale de companie, să călătorească în străinătate şi să-şi schimbe mentali

În Yulin există ferme speciale în care sunt crescuţi câini a căror carne este destinată consumului uman. Totuşi, reprezentanţii ONG-urilor spun că evenimentul gastronomic este un pericol pentru sănătatea publică, pentru că patrupedele nu sunt testate pentru a vedea dacă sunt sănătoase. Multe dintre ele, acuză activiştii, sunt luate de pe străzi sau chiar furate de la proprietarii lor.

Presiunea publică a reuşit să pună capăt unui festival similar din China pentru care erau masacraţi câini. Guvernul chinez a interzis, în 2011, sărbătoarea din Qianxi, provincia estică Zhejiang, care data de 600 de ani.

Sursa: comisarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen