A fost nevoie să care pe umăr cadavrul soției, spre casă. Șoferul i-a dat jos din mașină
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost nevoit să care pe umăr trupul soției moarte, după ce a fost lăsat în drum de șoferul mașinii pe care o închiriase. Femeia a decedat pe drum, iar șoferul nu a vrut să continue cursa.
Șoferul a refuzat să continue cursa FOTO Instagram Andhra Pradesh Police
Samulu Pangi din Koraput, din Odisha – India - a mers pe jos mai mulți kilometri cu trupul soției moarte, pe umăr. El se întorcea cu soția lui de la spitalul din Visakhapatnam, femeia care avea 30 de ani fiind bolnavă de mai mult timp. Spitalul se afla în statul vecin, Andhra Pradesh, la o distanță de aproximativ 100 de kilometri.
Pentru că femeia nu mai răspundea la tratamentele primite în spital, medicii l-au sfătuit pe bărbat să își ducă soția acasă. Numai că s-a dovedit a fi o treabă mai greu de făcut, decât de zis.
A fost reperat de poliție
Pe drum, în timp ce se întorceau în satul lor cu o mașină închiriată, femeia de 30 de ani a decedat. Șoferul autoturismului a refuzat apoi să continue călătoria și i-a lăsat pe Chelluru Ring Road, după care a plecat de la fața locului.
Pentru că nu a găsit altă cale , Samulu Pangi a început să meargă spre casa lui, care se afla încă la aproximativ 80 de kilometri distanță, purtând pe umăr trupul soției moarte.
Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, bărbatul a fost oprit de poliție, pe drum. Numai că după ce au aflat despre ce e vorba, polițiștii au chemat o ambulanță pentru a duce corpul soției decedate a bărbatului, acasă, scrie India Today .
În 2016 a avut loc un alt incident de aces fel, la Bhawanipatna, în Odisha, când un alt bărbat, Dana Majhi, a mers pe jos timp de aproximativ 12 kilometri, cărând pe umăr trupul soției sale, după ce un spital a refuzat să-i ofere o mașină mortuară.
Sursa: adevarul.ro