A fost arestat interlopul care jefuia români în benzinăriile din Austria

A fost arestat interlopul care jefuia români în benzinăriile din Austria

Un interlop din Timiș în vârstă de 38 de ani a fost arestat pe baza unui mandat european și a fost predat autorităților judiciare din Austria unde este cercetat pentru tâlhărie.

Cosmin Lucian Sopco este acuzat că, împreună cu alți români, a tâlhărit conaționali în stații de alimentare cu carburant din Austria, scrie Ziare.com .

Potrivit mandatului european de arestare discutat și aprobat la Curtea de Apel Timiș în 18 noiembrie 2021, Sopco și ceilalți membrii ai grupării infracționale abordau cetățeani români care se aflau în tranzit prin Austria, care opreau în benzinării, pe care sub amenințarea unor violențe îi deposedau de sumele de bani pe care le aveau asupra lor.

Autoritățile austriece susțin că interlopul și alte persoane au participat de cel puțin trei ori, și anume în data de 12 mai, 25 mai și 4 septembrie 2021 la comiterea unor astfel de infracțiuni.

Astfel, în 12 mai 2021, au furat prin violență de la un cetățean român suma de 2.000 de euro. ”Cel puțin patru persoane l-au izolat pe B., care ajunsese în incinta benzinăriei cu autobusul firmei Atlassib, de restul grupei cu care a călătorit. Învinuiții l-au determinat pe păgubit cu un pretext să arate banii care îi avea cu el, furându-i apoi suma de bani pe care a arătat-o”, se precizează în document.

Al doilea jaf, din 24 mai, s-a derulat în modul următor: Doi bărbați s-au deplasat către victimă pe care au implicat-o într-o discuție. Unul s-a dat drept reporter și s-a informat câți bani ar câștiga el în Germania ca muncitor. Victima a fost presată să arate banii câștigați și le-a arătat 100 de euro. Suma a fost, ulterior, confiscată sub amenințarea violenței de către cei doi.

În tâlhăria din 4 septembrie au fost implicate cinci persoane. L-au abordat pe un român aflat în incinta unei benzinării și l-au rugat să le schimbe bani. Victima le-a dat banii și în momentul în care a cerut suma care i se cuvenea a fost pulverizată în față cu un spray cu gaz iritabil. Suma sustrasă este în valoare de 3.400 de euro.

Natura și încadrarea juridică a faptelor și dispozițiile legale aplicabile conform legislației din Austria sunt de furt prin jaf și de tâlhărie. Curtea de Apel Timiș a dispus executarea mandatului european de arestare și a decis respectarea condiției ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…