A fost arestat creatorul Ghost, aplicația folosită de infractori din întreaga lume

A fost arestat creatorul Ghost, aplicația folosită de infractori din întreaga lume

Creatorul aplicaţiei de comunicare criptată Ghost, care este folosită de reţele infracţionale din mai multe ţări, a fost arestat, miercuri, de poliţia australiană, într-o operaţiune internaţională de amploare.

Creatorul Ghost a vândut aplicația unor infractori din întreaga lume. FOTO Shutterstock

Creatorul Ghost a vândut aplicația unor infractori din întreaga lume. FOTO Shutterstock

Operațiunea s-a soldat și cu reţinerea altor 38 de persoane în Australia, informează EFE, citată de Agerpres .

Raiduri în cinci țări

Poliţia Federală Australiană a precizat că, pe lângă Australia, în cadrul acestei operaţiuni au mai avut loc raiduri în Canada, Irlanda, Italia şi Suedia.

În vârstă de 32 de ani, Creatorul şi administratorul programului Ghost a fost arestat la locuinţa sa din Sydney şi va fi prezentat miercuri unei instanţe de judecată pentru a fi pus sub acuzare pentru mai multe infracţiuni, inclusiv pentru sprijinirea unei organizaţii infracţionale.

Creatorul Ghost a vândut aplicația unor infractori din întreaga lume

Potrivit anchetei realizate de poliţie, acuzatul a creat Ghost în urmă cu nouă ani şi de atunci a vândut programul „infractorilor din întreaga lume”, inclusiv grupărilor infracţionale organizate italiene, sud-coreene şi din Orientul Mijlociu.

Aplicaţia, instalată pe smartphone-uri şi al cărei abonament pe şase luni costă 2.350 de dolari australieni (aproximativ 1.430 de euro), a fost folosită pentru infracţiuni precum trafic de droguri , spălare de bani, comandare de asasinate sau ameninţări cu violenţă, conform poliţiei australiene.

„În ultimele două zile, aproximativ 700 de membri ai poliţiei federale au executat mandate de percheziţie în patru state (australiene) pentru a-i aresta pe cei care au folosit platforma de comunicaţii criptate denumită Ghost”, a explicat comisarul adjunct Ian McCartney, într-un comunicat.

„Indiferent de cât de ascuns sunt create reţelele infracţionale, nu se pot sustrage efortului nostru colectiv”

Poliţia australiană, care a reuşit să se infiltreze şi astfel să intervină în 50 de infracţiuni de ameninţare, estimează că, în prezent, doar în Australia există peste 375 de dispozitive pe care această aplicaţie este activă.

În această operaţiune au fost confiscate şi 205 kilograme de droguri, 25 de arme de foc şi 1,2 milioane de dolari australieni, iar autorităţile australiene se aşteaptă să facă mai multe arestări în zilele următoare.

Directoarea Europol, Catherine De Bolle, a remarcat, în acelaşi comunicat, succesul acestei operaţiuni de destructurare la care au participat forţe de securitate din nouă ţări.

„Astăzi am arătat clar că, indiferent de cât de ascuns sunt create reţelele infracţionale, acestea nu se pot sustrage efortului nostru colectiv”, a declarat De Bolle.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor