A fost anunțată descoperirea celei mai vechi plante fosilizate (1,6 miliarde de ani)

A fost anunțată descoperirea celei mai vechi plante fosilizate (1,6 miliarde de ani)

Specialiști în paleontologie au găsit în India cea mai veche plantă fosilizată cunoscută, aparent o algă roșie, veche de 1,6 miliarde de ani. Această descoperire sugerează că viața multicelulară avansată a existat pe Pământ mai devreme decât se credea până acum, explică acești cercetători ale căror lucrări au fost publicate marți în revista PLoS Biology.

Fosila din India este cu 400 de milioane de ani mai veche decât algele roșii fosilizate descoperite până acum și este de departe cea mai veche plantă fosilizată găsită vreodată. Acest lucru sugerează că datarea primelor ramuri ale arborelui vieții trebuie să fie revizuită, relatează AFP.

Acești oameni de știință au descoperit două tipuri de fosile, care seamănă cu o algă roșie, în roci sedimentare, excepțional de bine conservate, la Chitrakoot, în partea centrală a Indiei.

Una aparține unei plante fibroase și cealaltă — unei plante cărnoase.

Cercetătorii au putut să vadă structurile interne ale celulelor, între care fascicule de filamente care formează partea cărnoasă caracteristică algelor roșii.

"Nu putem fi complet siguri că este vorba de alge roșii pentru specimene atât de de vechi în care nu mai există ADN, dar caracteristicile corespund morfologiei și structurii unei alge roșii", susține Stefan Bengtson, profesor emerit de paleozoologie la Muzeul suedez de istorie naturală, unul dintre coautorii acestei descoperiri.

Primele urme de viață pe Pământ datează de cel puțin 3,5 miliarde de ani.

Este vorba de organisme unicelulare care, spre deosebire de eucariote, organismele multicelulare (animale, plante, fungi), nu au nucleu.

Mari organisme eucariote multicelulare au devenit frecvente mult mai târziu în istoria planetei, acum aproximativ 600 de milioane de ani, în preajma tranziției spre era fanerozoică, perioadă în care viața este vizibilă.

Descoperirile primelor organisme eucariote pluricelulare au fost sporadice și dificil de interpretat, ceea ce complică sarcina oamenilor de știință de a reconstitui și data arborele vieții.

"Era vieții vizibile pare să fi început mult mai devreme decât se credea", relevă profesorul Bengtson.

Această algă roșie nou descoperită era prinsă în formațiuni calcaroase conținute în sedimente de fosforit, vechi de 1,6 miliarde de ani.

Cercetătorii au putut să studieze interiorul algei prin tomografie microscopică cu raze X, care oferă imagini tridimensionale. Ei au putut să observe, printre altele, în fiecare celulă a vechii alge ceea ce par a fi părți de cloroplast, locul unde se produce fotosinteza la plante.

Acești oameni de știință au văzut, de asemenea, în mod clar structuri regulate în centrul membranei tuturor celulelor, ceea ce este tipic algelor roșii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Istoria secretă a gladiatorilor daci. A fost unul dintre puținele popoare antice pentru care s-a construit o școală specială

2 Citiți, oameni buni, asta a fost și este România „lor”!

3 Avem documentul / Toate măsurile, de la alocații, la pensii și salariile bugetarilor

4 Foarte interesant scenariul ipotetic al lui Mark Galeotti despre impactul tragediei avionului azer asupra puterii lui Putin

5 VIDEO Cu România asta ce facem oameni buni, o anulăm și pe ea, ca să iasă cum trebuie?