A EXPLODAT HOȚIA! Victimele sunt presate să se împace cu hoții! Solicitare fără precedent a procurorului general către ministrul Justiției!
A EXPLODAT HOȚIA! Victimele sunt presate să se împace cu hoții! Solicitare fără precedent a procurorului general către ministrul Justiției!
Şeful interimar al Parchetului general (PG), Bogdan Licu, i-a cerut luni ministrului Justiţiei, Ana Birchall, ”sprijin în inițierea adoptării unei modificări legislative care să permită o combatere mai eficientă a criminalității în materia furtului calificat” întrucât posibilitatea împăcării dintre hoț și victimă ”nu a condus la reducerea infracționalității în perioada de referință 2013-2019”.
Apelul lui Licu vine după ce, numai în primul semestru al acestui an, procurorii din toată ţara au soluţionat peste 7.400 de dosare de furt, iar numărul acestora nu a scăzut după ce, în 2012, a fost introdusă posibilitatea clasării dosarului dacă victimele se împacă cu hoţii.
Dintre cele peste 7.400 de cazuri, 3.932 de dosare au fost închise pentru că părţile s-au împăcat, iar alte 604 cazuri au fost clasate pentru că victima şi-a retras plângerea. Numărul dosarelor închise astfel depăşeşte cu mult numărul inculpaților trimiși în judecată pentru furt în semestrul I al anului 2019, adică 2.871 de persoane.
”Se observă că se înregistrează o tendință de scădere continuă a numărului inculpaților trimiși în judecată, mai mică însă decât a procentului de creștere a numărului soluțiilor de clasare prin împăcarea părților și retragerea plângerii prealabile. Prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacției sistemului judiciar față de acest fenomen”, a conchis Parchetul general, potrivit unui comunicat de presă.
”Cunoscând că acţiunea de urmărire penală a statului va fi împiedicată de împăcare, persoana în cauză este efectiv încurajată să comită fapta întrucât riscul de a suporta o sancţiune este mult redus. Printr-o astfel de măsură se încurajează comiterea faptelor de furt prin modalităţile descrise anterior cu consecinţe negative în ceea ce priveşte siguranţa persoanelor. Trebuie avut în vedere că în momentul în care autorul este surprins de partea vătămată în timpul comiterii faptei, pentru asigurarea scăpării acesta poate folosi violenţă, fapt de natură a conduce în final la rănirea victimei infracţiunii de furt sau chiar a uciderii acesteia, putând, constitui, astfel, germenii marii infracţionalităţi (tâlhărie, omor)”, a mai atras atenția Parchetul general.
În plus, de multe ori victimele se împacă cu hoţii ca urmare a unor presiuni, avertizat PG:
”În multe situații, retragerea plângerii sau împăcarea părților nu reprezintă acordul de voință necondiționat al acestora, ci este urmarea presiunilor autorului faptei, familiei acestuia sau persoanelor din anturajul lui pentru a se sustrage rigorilor legii penale. În astfel de situație, organele statului sunt în imposibilitatea de a combate astfel de manifestări, în special în cazul în care acestea nu îmbracă forma unor amenințări sau violențe directe, fiind doar intimidări, de natură a convinge persoana vătămată”.
Procurorii au arătat şi că parlamentarii au introdus în 2012 posibilitatea împăcării dintre victime şi hoţi chiar dacă fapta a fost comisă în situaţii agravante.
”Modalitățile de furt calificat pentru care legiuitorul a prevăzut că împăcarea părților înlătură răspunderea penală sunt foarte grave şi relevă un grad ridicat de pericol social al infractorului (într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopţii; de o persoană mascată, deghizată sau travestită; prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; prin scoaterea din funcţie a sistemului de alarmă ori de supraveghere, prin violare de domiciliu sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă), nejustificând o asemenea posibilitate”, a mai subliniat Parchetului general.