A apărut The ONE de septembrie!

A apărut The ONE de septembrie!

Ediţia de septembrie a revistei The ONE analizează principalele tendinţe din modă şi beauty în sezonul toamnă-iarnă 2014/2015.

A apărut The ONE de septembrie!

Ovidiu Buta, Mirela Bucovicean şi Vicki Nicola interpretează trend-urile de fashion, de la noile tricotaje, la grandoarea imprimeurilor de acum.

În paginile de shopping, Alexandra Caspruf ne propune o nouă interpretare, pornind de la influenţe folk, nuanţe hipnotice, roşu intens şi metale preţioase.

Iar dacă în materie de fashion asistăm la întoarcerea fermecătorilor ani '60 sau ne bucurăm că sporturile acaparează străzile, iar stilul normcore devine cult, pe partea de beauty focusul cade pe privire, pe machiajele grafice, dar şi pe coafuri de altădată într-o interpretare fantezistă.

În pictorialul de cover, pe fundalul capricios al Parisului, defilează siluete relaxate, de-o eleganţă contemporană. Ça c'est Paris!
Pentru pictorialul Fall into fashion, Andreea Macri a strâns laolaltă noile repere stilistice, de la eleganţă avangardistă, la cromatica vibrantă.


Şi tot în acest număr, Raluca Leafu abordează cu umor subiectul InstaTrends, dezvăluind de ce cădem atât de uşor pradă vizualizărilor cu iz artistic de pe Instagram.

Iar Vicki Nicola scrie despre modă şi stil - între fascinaţie colectivă şi diferenţiere personală, pornind de la întrebarea Avem o tendinţă. Cum procedăm?

Rubrica Repere de stil, o prezintă pe Andreea Bădală, designerul care creează senzualitate.

În editorialul Plaja online, Andreea Esca meditează la felul în care tehnologia ne-a invadat vacanţele.

Articolul Copiii noştri şi tehnologia lor este o incursiune într-o lume a copilăriei din zilele noastre, când gadget-urile iau locul poveştilor.

Pentru un look mereu impecabil, în beauty story-ul Après la plage, Bianca Nuţu dezvăluie noile reguli ale hidratării, atât de folositoare la început de toamnă.

Dar pentru că undeva în noi, oricât de atraşi ne-am lăsa de moda noului sezon şi de produsele de beauty ale toamnei, nu suntem încă dispuşi să acceptăm că vara a ajuns la final, am lăsat paginile de lifestyle unui text în care îşi găsesc locul ambarcaţiunile cu pânze, luxul discret din golfurile mici şi plajele sălbatice. La finalul lecturii, te aşteaptă, aşadar, Sardinia, zâmbet de soare...

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…