A 70-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz: Poroșenko acceptă invitația lansată de Praga

A 70-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz: Poroșenko acceptă invitația lansată de Praga

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, se va deplasa la sfârșitul lunii ianuarie la Praga, pentru a participa la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, a anunțat sâmbătă la televiziunea națională cehă șeful diplomației ucrainene, Pavlo Klimkin, potrivit AFP.

Petro Poroșenko este primul președinte care a acceptat invitația lansată de omologul său ceh, Milos Zeman, și adresată șefilor de stat ai puterilor învingătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, printre care președintele rus, Vladimir Putin.

"Pentru noi, memoria Holocaustului este sfântă și președintele va merge la Praga cu această ocazie importantă și tragică", a declarat Pavlo Klimkin pentru postul de televiziune CT.

Aceste manifestări, organizate pe 26 și 27 ianuarie de Congresul European Evreiesc, vor include Forumul "Let My People Live" — programat în orașele Praga și Terezin (fostul Theresienstadt)—, la care au fost invitați reprezentanți din 47 de țări, și o "parte politică", a informat Federația Comunităților Evreiești din Republica Cehă.

Potrivit organizatorilor Forumului "Let My People Live", printre invitați se află, de asemenea, cancelarul german, Angela Merkel. Programul publicat pe site-ul acestora informează că la finalul lucrărilor vor lua cuvântul șefa cabinetului de la Berlin, precum și președinții francez, François Hollande, rus, Vladimir Putin, și ceh, Milos Zeman.

Peste 1,1 milioane de persoane, dintre care aproape un milion de evrei din diferite țări ale Europei, și-au găsit sfârșitul între 1940 și 1945 în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, înființat de Germania nazistă în sudul Poloniei ocupate.

Muzeul lagărului, devenit simbol al Holocaustului, este vizitat anual de peste un milion de persoane.

Fosta fortăreață de la Terezin, situată la 70 de kilometri nord de Praga, a fost folosită de naziști ca lagăr de tranziție pentru evrei înainte de deportarea lor spre Auschwitz și alte lagăre de exterminare.

În total, 152.659 de evrei au tranzitat pe la Terezin între 1941 și 1945. Circa 34.000 dintre aceștia au murit acolo din cauza condițiilor sanitare precare, iar alți 87.000 și-au pierdut viața după deportarea lor la Auschwitz-Birkenau.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!