9 lucruri pe care sa nu le faci niciodata la prima intalnire
9 lucruri pe care sa nu le faci niciodata la prima intalnire
Mai ales daca ti-ai pus multe sperante intr-o noua relatie si crezi ca el ar putea fi omul visurilor tale, e usor sa comiti o gafa si sa strici lucrurile permanent. Potrivit site-ului Handbag.com , exista cateva lucruri la care trebuie sa fii atenta si pe care sa le eviti cu orice pret, pentru ca altfel risti sa nu mai ai parte si de a doua intalnire.
1. Nu fa gesturi prea familiare
E prima oara cand iesiti impreuna, il placi foarte mult si te simti grozav in compania lui. E aratos, destept, castiga bine, are casa si masina… ce mai, deja te vezi in rochie alba, pasind gratios spre Starea Civila! Oricat de captivant e filmul pe care il rulezi in minte, e cazul sa revii cu picioarele pe pamant si sa-ti amintesti ca sunteti abia la prima intalnire si ca se pot intampla multe pana la finalul serii. Chiar daca totul pare sa mearga struna, asta nu inseamna ca nu lucrurile nu pot deveni rapid foarte ciudate (mai ales pentru el!). Asa ca infraneaza-ti entuziasmul (oricat de mult iti vine sa-i sari in brate) si incearca sa nu faci gesturi prea familiare, care sa tradeze la ce te gandesti tu de fapt. E in regula daca ii atingi usor bratul, ca din intamplare, in timp ce stati de vorba; nu e in regula daca ii plonjezi in poala si incepi sa ii musti usor lobul urechii. Inca un lucru: evita sa il intrebi lucruri prea personale (daca are un istoric de boli mintale in familie sau daca spermatozoizii lui au o motilitate buna) – stiu ca tu planuiesti viitorul unei intregi dinastii, dar e prematur sa te gandesti la asta si risti sa il sperii.
2. Nu exagera cu tinuta si machiajul
Daca mergeti la o cafea, nu te imbraca de parca ai fi Julia Roberts in filmul „Pretty Woman“, cand merge la Opera. La fel si cu atitudinea ta – e prima intalnire, nu e un interviu pentru un job, asa ca nu fi rigida si nu-l chestiona de parca ar fi la un interogatoriu al Politiei. Fii tu insati si ramai relaxata.
Citeste continuarea pe PROBLEMESEX.RO.
Sursa: realitatea.net