76% dintre români cred că există minuni, iar 65% cred în deochi

76% dintre români cred că există minuni, iar 65% cred în deochi

Peste trei sferturi dintre români (76%) cred că există minuni, iar 65% cred că există deochi, potrivit unui sondaj de opinie pentru identificarea superstițiilor românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și remis sâmbătă AGERPRES.

Cercetarea arată că mai puțin de 20% dintre români se consideră superstițioși, dar 61% recunosc că urmăresc horoscopul, 46% cred în sfârșitul lumii și 44% spun că au avut vise premonitorii.

Potrivit studiului, 55% dintre persoanele chestionate cred în existența blestemelor, 52% în cea a demonilor, iar 46% în ce a duhurilor rele. Doar 19% cred în existența fantomelor. 95% cred că există Dumnezeu, iar 78% cred în existența îngerilor.

De asemenea, potrivit sondajului IRES, 19% dintre cei chestionați cred în existența vrăjitoarelor care pot prevedea viitorul, iar 4% recunosc că au apelat la acestea. De asemenea, aproape jumătate dintre români (49%) cred în vise premonitorii, iar 44% susțin că au avut acest tip de vise. În cazul a 81% dintre persoanele care au declarat că au avut vise premonitorii, acestea s-au și îndeplinit. 33% dintre participanții la studiu cred că visele îi pot ajuta pe oameni în viața de zi cu zi.

Aproape o treime (29%) dintre cei chestionați recunosc că au un număr norocos, iar 7 și 13 sunt numerele norocoase preferate de cei mai mulți dintre români.

Potrivit sondajului IRES, 61% dintre români urmăresc horoscopul, însă 69% dintre respondenți nu cred în capacitatea horoscopului de a anticipa evenimentele. De asemenea, 46% dintre români cred în sfârșitul lumii, iar 64% cred în Judecata de Apoi.

De asemenea, potrivit studiului, 64% dintre români se consideră norocoși, însă doar 17% spun despre ei înșiși că sunt superstițioși. Potrivit datelor IRES, 22% dintre români recunosc că joacă la Loto 6 din 49 și 18% la "Loz în Plic", 7% spun că practică pariurile sportive, 5% jocuri de noroc și alte forme de loterie iar 4% joacă la pariuri în general.

În total, 61% dintre participanții la studiu știu ce semnifică Halloween-ul, dar 50% dintre ei nu sunt de acord cu sărbătorirea de către români și 12% recunosc că sărbătoresc acest moment. Potrivit studiului IRES, 32% dintre respondenți sunt de acord cu recentele declarații ale preoților conform cărora această sărbătoare este similară cu practicile sataniste.

Sondajul a fost realizat pe un grup de 1.214 persoane de 18 ani și peste, pe un eșantion multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, cu o eroare maximă tolerată de ą 2,8%. Interviurile s-au desfășurat, vineri, 31 octombrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice).


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron