70 de ani de la Debarcarea din Normandia: Hollande a deschis ceremoniile de sărbătorire. Obama, Putin şi Merkel, printre liderii prezenţi. Discuţie privată Obama-Putin
Preşedintele francez François Hollande a adus un "omagiu din partea Naţiunii", vineri, celor 20.000 de victime civile, familiilor franceze "care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor" în timpul Bătăliei pentru Normandia, în cadrul primei ceremonii care marchează 70 de ani de la Debarcarea aliată.
Barack Obama şi François Hollande aduc un omagiu militarilor americani decedaţi în Normandia
Barack Obama şi François Hollande au salutat cu emoţie, vineri, memoria soldaţilor americani care au murit în timpul Debarcării din iunie 1944 în Normandia, în timpul unei ceremonii la cimitirul din Colleville-sur-Mer, relatează AFP.
"Când lumea vă face să deveniţi cinici, opriţi-vă o secundă şi gândiţi-vă la aceşti bărbaţi", a declarat emoţionat preşedintele american în cimitirul din Colleville-sur-Mer.
"Vreau să ştiţi că moştenirea voastră este în mâini bune", a declarat Obama în faţa veteranilor prezenţi la ceremonie, pe care i-a încurajat să se ridice în aplauze.
"Am acţionat pentru transformarea vechilor adversari în noi aliaţi. Am construit o nouă prosperitate. De la vestul la estul Europei. Din America de Sud în Asia de sud-est: 70 de ani de mişcări democratice care s-au propagat", a declarat el.
Anterior, preşedintele francez François Hollande le-a adus un omagiu soldaţilor americani: "Franţa nu va uita niciodată ce le datorează militarilor şi Statelor Unite", a declarat el.
"Celebrăm astăzi o dată memorabilă a istoriei noastre în care popoarele noastre s-au unit în aceeaşi luptă, cea a libertăţii", a declarat preşedintele francez, care în cursul dimineţii a adus un omagiu solemn la Caen celor 20.000 de victime civile ale bătăliei din Normandia.
Un număr de 130.000 de militari au debarcat în Normandia pe mare la 6 iunie, pentru a deschide un nou front în vest şi un acces rapid către Germania nazistă. La sfârşitul lui iulie 1944, militarii aliaţi erau în număr de 1,5 milioane. Bătălia din Normandia s-a soldat cu 37.000 de morţi în rândul aliaţilor şi 50.000-60.000 în rândul germanilor.
Discuţie privată între Barack Obama şi Vladimir Putin, în Normandia
Preşedintele american, Barack Obama, a avut o scurtă discuţie privată cu omologul său rus, Vladimir Putin, vineri, cu ocazia ceremoniei organizate la 70 de ani de la Debarcarea în Normandia, a anunţat preşedinţia franceză, citată de AFP.
"Preşedintele Obama şi preşedintele Putin au discutat în timpul dineului liderilor. A fost o conversaţie informală, nu o reuniune bilaterală oficială", a declarat Ben Rhodes, consilier adjunct pentru securitate naţională al preşedintelui american, confirmând o informaţie oferită de palatul Elysée. Aceasta este prima întâlnire directă între cei doi lideri de la începutul crizei ucrainene.
Hollande a deschis ceremoniile de sărbătorire a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia
Aceasta este prima recunoaştere oficială a celor aproximativ 20.000 de persoane ucise în perioada 6 iunie-22 august 1944. Regiunea a fost eliberată definitiv de sub jugul nazist abia la 12 septembrie.
"Vreau, astăzi, la această a 70-a aniversare, ca omagiul Naţiunii să fie adresat tuturor, civili şi militari (...). Vreau ca rolul normanzilor să fie recunoscut", a declarat şeful statului în discursul susţinut la Memorialul de la Caen.
"După ce a început, imediat după miezul nopţii, cu zarvă şi foc, această zi (de 6 iunie) avea să se încheie în sânge şi lacrimi, lacrimi de durere, lacrimi de bucurie, la capătul celor 24 de ore care au schimbat lumea şi au marcat pentru totdeauna Normandia", a declarat Hollande. "Această bătălie a fost una dintre cele purtate de civili", a insistat el, aducând un omagiu "familiilor întregi care s-au confruntat cu haosul şi s-au aflat în bătaia gloanţelor".
"Refugiaţii s-au târât în peşteri, în cariere, în galeriile minelor, în biserici şi în monumente ca Abaţia Saint-Étienne de la Caen. Solidaritatea se organiza. Iar cum cazărmile pompierilor erau distruse, bunăvoinţa i-a aliat pentru stingerea incendiilor. Peste tot, bărbaţi şi femei de toate vârstele şi din toate păturile sociale înfruntau moartea pentru a salva răniţi, a îndepărta moloz, a găzdui sinistraţi", a spus Hollande.
Şeful statului francez a sosit la Caen la bordul unui elicopter. Înainte să pronunţe discursul, el a depus o jerbă de flori şi s-a recules la Memorial, după care a stat de vorbă cu civili martori ai Debarcării şi luptelor care au urmat.
François Hollande a inaugurat, de asemenea, un memorial dedicat suferinţei şi sacrificiului populaţiei normande.
Mai marii lumii, între care preşedinţii american Barack Obama şi rus Vladimir Putin, dar şi cancelarul german Angela Merkel, se aflau vineri pe plajele din Normandia, pentru a aduce un omagiu militarilor care au participat la Debarcare, în urmă cu exact 70 de ani.
În fundalul acestei aniversări are loc o înfruntare dură între Rusia şi Occident cu privire la situaţia din Ucraina.
Aproape 1.800 de veterani care au debarcat la Omaha şi Utah Beach participă la aceste comemorări.
Vladimir Putin şi Angela Merkel se întâlnesc la Deauville, în Normandia
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au început discuţiile într-un hotel din Deauville, în Normandia, în cadrul comemorării a 70 de ani de la debarcarea aliaţilor, relatează AFP.
Cei doi lideri vor discuta în principal despre Ucraina, la două luni după anexarea Crimeei de către Rusia şi în timp ce autorităţile ucrainene au suferit o nouă înfrângere în estul ţării în faţa separatiştilor proruşi.
Putin şi Merkel au ajuns în jurul orei 11.10 (12.10 ora României) prin două intrări separate ale Normandy Barrière, un hotel mare din Deauville, situat la aproximativ 70 de kilometri de locul comemorării Debarcării.
Preşedintele rus a ajuns la bordul unui Mercedes, destins, a constatat un jurnalist al AFP. Cancelarul german a intrat prin cealalată parte a hotelului, potrivit poliţiei.
Condiţiile de securitate au fost foarte stricte. Doar jurnaliştii ruşi şi cei germani acredaţi au fost primiţi în hotel.
Cei doi lideri au discutat deja despre situaţia din Ucraina prin telefon, marţi, pronunţându-se pentru "punerea în aplicare a măsurilor coordonate în vederea unei detensionări a crizei", potrivit unui comunicat al Kremlinului. "Negocierile Rusia-UE-Ucraina pe tema livrărilor de gaz natural au fost, de asemenea, evocate", a adăugat textul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert, discuţiile de vineri ar urma să se concentreze "în principal pe măsurile care pot contribui la stabilizarea situaţiei în Ucraina".
Putin, care se va întâlni cu liderii occidentali pentru prima dată de la anexarea Crimeei de către Rusia, a vorbit şi despre problema ucraineană, joi, în cadrul unei întrevederi la Paris cu premierul David Cameron, apoi a luat masa cu preşedintele francez François Hollande la Elysée.
Sursa: mediafax.ro