Excepționalul materialul publicat de  Politeia.org.ro :

 I. Cadrul general: culoarele insalubre ale CCR si moara CEDO.

Pe holurile CCR se miscă, incepand cu ora 11 a zilei de 5 mai 2020, intr-o procesiune care se vrea solemna, un cortegiu format din 6 cadavre stacojii pline de gravitate ridicola.

Este cortegiul celor 6 cadavre juridice care au aprobat Decizia nr. 358/2018: Valer Dorneanu, Mona Pivniceru, Marian Enache, Petre Lazaroiu (cu mandat expirat), Simona-Maya Teodoroiu (cu mandat terminat) si Varga Attila. Spre deosebire de ei, doar 3 judecatori sunt inca vii, pentru ca au avut curajul sa spuna “nu” unei crime care parea perfecta: Livia Stanciu, Daniel Morar si Mircea Minea.

Cadavrul stacojiu cel mai pestilential este cel care are si functia de cadavru-sef al Curtii. Acesta, profitand de faptul ca ii este subordonat ierarhic Compartimentul relații externe, relații cu presa și protocol  (in temeiul  art. 11, litera e  din Regulamentul de organizare si functionare al CCR),  a pus institutia sa emita un comunicat care ii preia doar pozitia lui insusi . El nu pricepe ca i-a spulberat deja trenul juridic de mare viteza plecat din statia CEDO, in timp ce ei se considera inca vii si se asigura unul pe altul ca se pot misca dupa bunul lor plac.

Din data de 5 mai, ora 11 a Romaniei, cei 6 nu mai sunt judecatori, ci sunt cadavre juridice. Hotararea CEDO in speta de vesnica citare jurisprudentiala Kovesi versus Romania i-a golit de orice pretentie de viata juridica, dovedind negru pe alb lumii intregi ca acestora le-a curs prin minte si vene doar sange pur politic, fara nici o legatura cu „suprematia Constitutiei” si cu „tratatele internationale privind drepturile omului” care primeaza in fata Constitutiei Romaniei, asa cum spune art. 20 din aceasta.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

In Decizia 358/2018 pe care cei 6 au aprobat-o au avut prioritate in fata prevederilor Constitutiei si a Conventiei CEDO doar sofismele de doi lei scoase din palarie de Gargamel Slugarel, in beneficiul unor politruci ce il aveau pe cadavrul sef de la CCR pe speed dial (tovarasul de partid la nevoie se cunoaste!). In decizia 358/2018, cele 6 cadavre juridice au crezut ca, la adapostul unor contorsiuni juridice prin care au intins substanta Constitutiei mai ceva decat intinde un brutar italian aluatul de pizza, vor reusi crima juridica perfecta. Si ea a fost perfecta aproape doi ani de zile (din 9 iulie 2018 pana in data 5 mai 2020), intrucat nici o instanta din Romania nu este deasupra CCR pentru a o demasca.

Insa nu aduce anul 2018 ce aduce ceasul de marti, 5 mai 2020,  si nu e maciniș mai temeinic ca moara Domnului si, uneori, si cea de la CEDO. In cazul de fata, cand Decizia 358/2018 a intrat la macinat, din ea a curs iesit doar pleava juridica, miros pestilential de politruc deghizat in judecator stacojiu si neghina numita pompos „competenta discretionara a Ministrului Justitiei”.

La finalul macinisului s-a vazut clar ce a mai ramas din caracterul „general-obligatoriu” si din valabilitatea „erga omnes” a Deciziei 358/2018: nimic.

II. Cine se scuza se acuza.

Am mai scris despre acest subiect  aici . Nu voi relua ce am scris acolo, la cald, in chiar ziua revocarii doamnei Kovesi (9 iulie 2018), cand incheiam astfel articolul:

“Va castiga negresit la CEDO si va exista confirmarea oficiala ca CCR a savarsit o imensa ticalosie. Iar procurorii Romaniei isi vor fi recapatat independenta pierduta“.

Daca ar fi sa rezum intreaga Decizie 358/2018, reunind intr-o singura fraza atat miza cat si articulatiile sofismelor ei, as spune asa:

Scopul suprem a fost acesta: inzestrarea actului emis de Ministrul Justitiei (raportul de evaluare), care nu era un act administrativ, cu efecte juridice asupra functiei reclamantei (intreruperea exercitarii mandatului), prin obligarea Presedintelui Romaniei, de catre Curtea Constitutionala  – pe calea interpretativa a “solutionarii” unui conflict juridic de natura constitutionala care a fost pretextul pentru stabilirea unei pretinse „competentei discretionare” a Ministrului Justitiei in materia evaluarii manageriale a procurorilor –  la emiterea decretului de revocare.

Am subliniat in 2018 elementele distincte ale Deciziei 358/2018  care constituie tot atatea semne ale pregatirii unei crime juridice ce se voia perfecta. Faptul ca miza si etapele au fost atat de imbricate se vede si din reactia celor 3 protagonisti la aceasta crima: fiecare s-a derobat aruncand vina pe ceilalti participanti.

Presedintele s-a plans ca a fost obligat sa semneze si ca nu a avut incotro. Iata ce spunea, prin purtatoarea de cuvant, cand a semnat decretul de revocare, in data de 9 iulie 2018:

„Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate […] Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept”.

Ministrul Justitiei a afirmat ca el doar a facut un raport care nu avea valoare juridica si ca Guvernul a inaintat o sesizare de CJNC.

„Eu, ca ministru, am facut raportul de evaluare si am propus revocarea. Dupa aceea, a fost sesizata Curtea Constitutionala. Ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a Curtii. O face Guvernul, presedintele Camerei, presedintele Senatului. CCR a dat o decizie si presedintele a revocat-o in baza acelei decizii. Presedintele nu a revocat-o in baza propunerii mele, ci decizia CCR – ea se executa”.

Iar cele 6 cadavre (caci, din data de 5 mai 2020  nu ii mai putem numi judecatori) se justifica spunand ca ei  nu au fost parte in dosarul de la CEDO  si ca ei nu au facut decat sa clarifice niste competente constitutionale ale Presedintelui si ale Ministrului Justitiei. Citez extrasele cele mai relevante ale comunicatului cadaveric:

„CEDO nu a efectuat un control cu privire la raţionamentul juridic şi soluţia pronunţată de Curtea Constituţională. De altfel, nici nu avea competenţa să o facă.

Hotărârea CEDO a stabilit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin raportare la un cadru juridic distinct, anterior şi fără legătură cu cel analizat prin decizia Curţii Constituționale. Acest cadru juridic se referă la aspecte pur legale, reglementate prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi nu la cel vizat prin decizia Curţii Constituționale, respectiv art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie.

In decizia menţionată Curtea Constituţională a decis cu caracter general obligatoriu şi pentru viitor care sunt raporturile constituţionale între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, precum şi natura actelor acestora, în procedura revocării procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în baza unei atribuţii prevăzute de Constituţie. Decizia astfel pronunţată nu poate fi cenzurată de nicio altă autoritate

Aşadar, Curtea Constituţională nu putea să încalce dreptul la un proces echitabil al unei persoane fizice pentru simplul motiv că în procedura în faţa Curţii Constituţionale s-a examinat un alt aspect care a vizat, în mod exclusiv, competenţele autorităţilor publice.”

Insa exact acestea sunt semne ale incercarii de stergere a crimei: faptul ca, de la marele păianjen care a tras sforile (CCR-ul), trecand prin Grajdanul executant (Ministrul) si pana la semnatarul final (Presedintele), toti se derobeaza prin pasarea vinei asupra celuilalt/celorlalti. Insa toti au o parte de vina si fiecare o are in grade diferite. Dar vinovati sunt cu totii.

III. Pregatirea crimei.

1. Stiind ca nu putea sa il forteze pe Presedinte sa semneze ceva ce el nu doreste, Ministrul a incercat sa obtina de la cele CCR o interpretare a Constitutiei prin care prerogativa substantiala a Presedintelui de semnare a decretelor privind cariera magistratilor (Decizia 375/2005 si Decizia 551/2009) sa fie golita de substanta. Deja cadrul fusese pregatit de Decizia 45/2018 (paragraful 165), prin care Presedintelui i se acorda doar dreptul de semnatura „solemnă” (ceremoniala). In temeiul Deciziei 45/2018, el nu mai putea refuza, motivat si o singura data, semnarea unor decrete de investire in functie. Trebuia deci aplicat mecanismul din Decizia 45/2018 la CJNC-ul legat de Kovesi.

2. Insa exista o problema. Decizia 45/2018 care ii acorda Presedintelui doar un drept de semnatura care nu mai avea valoare substantiala, ci doar una pur formala se referea la situatia cand Presedintele semneaza. Or, in cazul Kovesi, Presedintele refuzase sa semneze! Trebuia facut ca, pe cale interpretativa, Presedintele sa fie obligat sa semneze, chiar daca nu voia. Dificila sarcina, de nemaivazut, chiar si pentru 6 cadavre stacojii harsite in pseudo-motivari sofistice. Cum obligi un Presedinte sa semneze ceva ce nu vrea?

3. Benke Karoly, magistrat asistent-sef, care redactase Decizia 45/2018 anterior citata si care fusese doctorandul Ministrului Toader (ca sa vezi coincidenta!) si care trebuie sa redactez si motivarea Deciziei 358/2018, sub indrumarea judecatorului-raportor, Valer Dorneanu (ca sa vezi coincidenta!) a venit cu o idee: daca s-ar gasi in Constitutie o prevedere prin care Ministrul politic al Justitiei sa fie scos, interpretativ vorbind, mai puternic decat Presedintele ales al Romaniei? Grea misiune, dar nu imposibila!

4. Zis si facut. In articolul 132 alineatul 1 din Constitutie scrie asa: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Gata, gasisera locul constitutional, mai era nevoie de sofismul interpretativ de tip alba-negra cu legea fundamentala.

5. Si aici s-au dezlantuit cele 6 cadavre: pretextand o „clarificare de intindere a competentelor” Ministrului si Presedintelui, au decis ca, in ceea ce priveste cariera procurorilor, Ministrul politic al Justitiei are o „competenta discretionara” de evaluare manageriala. Repetati dupa mine: discretionara. Delicatetea ma impiedica sa traduc pana la capat acest termen sub forma expresiei mai corecte: „procurorii stau la….Ministrului”.

6. S-au crezut destepti. S-au dus si au cautat in maruntaiele Constitutiei din 1991 (nu in aceea din 2003, sub care functioneaza Romania) semne ale „intentiei originare a legiuitorului constituant” care sa justifice supunerea procurorilor in fata Ministrului politic al Justitiei. A se vedea paragraful 81 din Decizia 358/2018. Au pretextat ca ei nu fac decat sa „clarifice vointa legiuitorului constituant”, nu sa o deformeze (ceea ce faceau, de fapt):

„Curtea trebuie să identifice voința constituantului originar, împreună cu motivațiile care au stat la baza acesteia, apelând, astfel, la metoda istorică de interpretare. În măsura în care această voință este neechivocă și nesusceptibilă de interpretări, Curtea nu se poate îndepărta de la voința constituantului originar, în sensul că, prin mijlocirea altor metode de interpretare, să dea o nouă/altă interpretare textului constituțional în discuție, pentru că altminteri s-ar substitui legiuitorului constituant originar. Or, interpretarea nu este o activitate generatoare de norme juridice, ci de explicitare a acestora”.

Si urmeaza paragrafe intregi in care, mimand metoda „istorica” de interpretare a Constitutiei din 1991 (desi aceasta nu mai era in vigoare!) si facandu-se ca nu vad ca in Constitutia din 2003 statutul procurorului se schimbase in mod substantial (CSM-ul, care devenise independent fata de Parlament, ingloba si procurorii ca “magistrati”), sub pretextul ca expresia „autoritatea Ministrului Justitiei” se regasea in ambele Consitutitii, cele 6 cadavre au decis ca procurorii nu sunt independenti in fata Executivului. Lipsiti de independenta in fata Executivului, pe care Constitutia din 2003 le-a conferea, urmau sa fie pusi la dispozitia ievaluarii manageriale facuta de Ministrul Justitiei.

Insa oricat de smecheri se credeau, cu metoda lor “istorica” prin care citau din stenogramele lucrarilor Constituantei din 1991, uitasera ceva din stenogramele de la revizuirea Constitutiei din 2003, care ii contrazicea frontal exact in acest punct unde ei credeau ca isi intemeieaza sofismele.

Locul nevralgic (clarificarea expresiei “sub autoritatea ministrului Justitiei”) fusese clarificat de insusi legiuitorul constituant, de insusi Antonie Iorgovan, parca presimtind ceva in anul 2003. Judecati si singuri:

Poziţia 149, art. 131 din Constituţie. Se mai susţine?

Înţeleg că nu, da?

Poziţia 150, dacă se mai susţine?

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinte!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, vă ascultăm, domnul senator Iorgovan.

Domnul Antonie Iorgovan:

Nu solicităm vot pe amendament, pentru că acest amendament a fost deliberat formulat, tocmai pentru a se obţine o explicaţie, şi am dori să fie consemnat în stenogramă, ca să ajute la procesul de interpretare a Constituţiei. Legiuitorul, cum spunem noi, nu face confidenţe, dar totuşi e bine să ştim.

Domnule preşedinte,

În explicaţia comisiei găsim două fraze, care sunt esenţiale pentru a se avea în vedere, de-acum încolo, de miniştrii justiţiei, de guvernele care vin, în ce sens trebuie înţeleasă autoritatea ministrului justiţiei.

Autoritatea ministrului justiţiei asigură posibilitatea Guvernului de a-şi realiza politica penală sub aspect legislativ, precum şi mai ales în procesul de aplicare a legii, componentă intrinsecă a activităţii de guvernare a oricărei ţări. Prima idee.

A doua idee: autoritatea ministrului justiţiei nu afectează în nici un fel autonomia procurorului în cercetarea unei cauze, deoarece priveşte Ministerul Public în ansamblul său, nu fiecare procuror în parte, neimplicând competenţe disciplinare.

Cu aceste explicaţii, rog să nu supuneţi amendamentul la vot.

QED. E scris in  stenograma dezbaterilor parlamentare din 28 august 2003 , sesiunea extraordinara.

7. Ramanea Presedintele, cu refuzul lui de a semna. Paragraful 104 din decizia 358/2018 aplica, smechereste, mecanismul din Decizia 45/2018:

„Aplicând raționamentul din Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018, paragraful 165, și la ipoteza revocării, Curtea constată că art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 …., nu poate altera art.132 alin.(1) din Constituție, în sensul de a schimba, chiar și în mod implicit, autoritatea publică sub autoritatea căreia procurorii își desfășoară activitatea, ipoteză în care textul în cauză ar fi neconstituțional”.

Presedintele urma sa fie legat, sintagmei din lege „revocarea […] se face”, fiindu-i conferit un sens constrangator care reusea sa puna in miscare vointa Presedintelui doar pentru a semna, mecanic, un act pe care aceasta refuzase sa il semneze (decretul de revocare):

„revocarea […] se face” din cuprinsul art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, are un înțeles clar, univoc și imperativ și nu acordă Președintelui României opțiunea de a revoca, ceea ce indică faptul că Președintele României nu are o putere discreționară cu privire la propunerea de revocare înaintată de ministrul justiției.

Bineintele, totul asezonat cu sosul interpretative a la Benke Karoly-Valer Dorneanu prin care cadavrele stacojii luau in ras prerogativa de semnare a actului de catre Presedinte, stiind ca i-au rapit acestuia dreptul de a semna liber:

“Astfel, și în această ipoteză, solemnitatea actului, dezbaterea publică și transparența actului de revocare au impus o atare soluție legislativă perfect constitutional”.

8. Ministrul Justitiei primea deci cale libera la evaluat managerial procurorii si la transformat Presedintele in executant orb (par. 106):

“Toate aceste aspecte, de ordin legal, nu pot denatura autoritatea constituțională a ministrului justiției. Rezultă că Președintele României nu își poate exercita competențele legale într-un sens care să afecteze textul constituțional. De aceea, competența sa este de control al legalității măsurii, și anume a propunerii de revocare, neputând invoca aspecte de oportunitate sau să realizeze el însuși o evaluare a activității procurorului-șef/general, astfel cum s-a întâmplat în cazul de speță. Prin urmare, competența decizională a Președintelui României se limitează la condițiile de legalitate a propunerii de revocare înaintate”.

IV. Crima si stergea urmelor

Insa un asasin bun nu isi merita argintii decat daca stie sa stearga urmele crimei la fel de bine pe cat a realizat-o. Glontul de argint era, pentru junta politico-juridica de la Parlament-Minister-Curte, raportul de evaluare al Ministrului. Acesta fusese tras si cadavrele au avut grija ca Presedintele sa nu mai aiba dreptul de a opune scutul refuzului prezidential. Odata semnat, de nevoie, decretul, Presedintele putea fi aratat cu degetul, ca „executantul” juridic al crimei. Ceea ce, formal vorbind, asa era. De partea morala nu discut azi, intrucat a fi Presedinte implica si respectarea spiritului Constitutiei, nu doar a literei ei. Iar spiritul ei se rosteste asa:  „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”. Cand ignori spiritul si te uiti doar la litera, de frica suspendarii sau de comoditatea functiei, nu poti sa pretinzi ca ai fost inocent. Ai avut cea mai mica parte de vina, insa inocent nu ai fost. Nevinovat a fost doar procurorul pe care l-ai revocat.

Insa cele 6 cadavre si Ministrul aveau nevoie sa stearga urmele si sa se blindeze impotriva consecintelor, de aceea au declansat ultima parte a operatiunii, cea mai palpitanta juridic.

1. Intai de toate, i-au rapit Presedintelui dreptul de a refuza, o singura data, semnarea decretului (par. 107 din Decizia 358/2018). In trecere, s-au sters in spate cu propria lor jurisprudenta (Decizia 375/2005). De mai clara si mai evidenta Decizie 551/2009 nici nu au amintit, pe principiul „ voi ignora acest articol ” pe care l-a mai aplicat Dorneanu si in alta speta.

2. Apoi, au exploatat inabilitatea Presedintelui, care a folosit in raspunsul sau catre Ministru expresia „oportunitatea evaluarii”. I-au atribuit Ministrului dreptul discretionar al evaluarii, blindandu-l mai tare decat pe un tanc sovietic:

„Nu este nici rolul Președintelui României și nici cel al Curții Constituționale de a efectua un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justiției și s-ar transforma în autorități de control al modului în care ministrul justiției înțelege să își exercite competența constituțională discreționară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată. Or, Curtea constată că Președintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării” ministrului justiției, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorității ministrului justiției, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituție”. 

3. Insa maiestria si-au probat-o in cea mai cadaverica parte a deciziei, aceea in scot din joben expresia (o premiera absoluta in istotria CCR) “drept constitutional pur”, prin care au impartit decretul presidential in doua parti (frumos, nu?):

– una, formala, prin care ii recunosteau caracterul de “act administrativ” supus controlului instantelor de drept comun (paragraful 71)

– alta, substantiala, care tine de “dreptul constitutional pur” (paragraful 69) unde doar CCR putea spune ce raport are Presedintele cu Ministrul Justitiei.

4. In baza acestei distinctii aberante prin care un singur decret era sectionat in doua pentru a-l pastra, nominal, in categoria actelor administrative dar pentru a-l sustrage, substantial, controlul instantelor (control garantat de art. 126 din Constitutie si de legea 554/2004), au executat-o  ei insisi, judecatorii-cadavru, pe Laura Codruta Kovesi: i-au interzis sa atace in instanta decretul presidential.

Sa fiu mai clar: au incercat sa fie smecheri pana la capat.

Nu i-au interzis ei in mod explicit, insa au interzis instantelor in mod explicit sa examineze substantial decretul prezidential. Au lasat instantelor doar posibilitatea unei examinari pur formale:

Astfel, instanța de contencios administrativ va reține numai competența de control stricto sensu a legalității decretului/refuzului emiterii acestuia, respectiv: emitent, temei de drept, existența propunerii ministrului justiției de revocare a procurorului din funcția de conducere și a comunicării acesteia în vederea emiterii avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii —Secția pentru procurori, semnătura și, după caz, publicarea în Monitorul Oficial al României, în timp ce instanța constituțională are competența de a soluționa conflictele de competență dintre cele două autorități rezultate ca urmare a unor interpretări diferite date de către acestea a textelor constituționale incidente, precum în cazul de față (paragraful 73 din Decizia 358/2018).

Aici, aici este crima facuta de CCR, anume privarea unei persoane de dreptul de acces la un tribunal. Drept pe care, culmea, Constitutia Romaniei il garanteaza pentru orice cetatean la art. 20 si art. 126, prevazand doar doua exceptii stricte de la acest drept acordat de altfel si prin art. 6 al Conventiei CEDO:

Art. 20:

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Art. 126:

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar.

5. Cele 6 cadavre reusisera o miscare exceptionala: sa adauge la Constitutie inca o exceptie de la controlul judecatoresc al actelor administrative. Daca esti procuror, te numesti Codruta Kovesi si ai fost revocata de Presedinte in urma evaluarii Ministrului si a unei decizii a Curtii, pentru tine se va adauga in Constitutie, la art. 126, o exceptie:

Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, a actelor de comandament cu caracter militar precum si a decretului de revocare din functia de procuror-sef al DNA.

Paragraful 73 din Decizia 358/2018 exact asa trebuie citit: ca adaugarea de catre CCR (adaugare ilegitima si neconstitutionala) a unei exceptii care o viza direct pe LCK si care urma sa vizeze, pe viitor, pe orice procuror revocat de Ministrul Justitiei.

Parea crima perfecta: semnatarul era Presedintele imobilizat, ministrul era doar evaluatorul care a redactat un simplu “raport”, Curtea e cea care doar a clarificat niste prerogative constitutionale si sensul expresiei “sub autoritatea ministrului Justitiei” iar instantele…erau reduse doar la rolul de a verifica legalitatea stricta, eventual existenta unui dosar cu sina. Unde sa te duci pentru a te plange de nedreptatea strigatoare la cer?

-----------

Cele 6 cadavre stacojii nu vor iesi imediat din scena, sa nu ne iluzionam. Vorba cadavrului-sef: nu au nici un sentiment. Ele vor sta la Curte (cei care isi vor termina mandatele, distrugand tot ce pot distruge), apoi isi vor rontai pensiile speciale, de serviciu, binemeritate (la fel ca cele doua cadavre juridice care deja au mandatul finalizat),  pe care si le-au acordat singuri in Decizia 262/2016  (decizia aceea este speciala: insasi Mona Pivniceru, judecator CCR, a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate intr-un proces civil, exceptie judecata de…CCR), in care, in mod solemn, au avut grija sa scrie ca “Stipularea în Constituție a procedurii de desemnare a judecătorilor constituționali constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce le revin conform Legii fundamentale” si ca “Independența justiției include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unei garanții sociale, cum este pensia de serviciu a magistraților“.

Cu independenta Justitiei nu te joci. Cine vrea impartialitate, plateste! Pentru ca impartialitatea  sa nu fie o gluma sinistra, e imperativ nevoie ca cele 6 cadavre juridice care interpreteaza Constitutia  sa aiba venituri decente , unii cumuland mai multe salarii (daca nu sunt inca pensionati), altii cumuland salariul de judecator si alte pensii speciale (fiecare s-a descurcat cum a putut). Cum arata veniturile decente si “securitatea financiara”:

Marian Enache: 15.055 euro/luna

Valer Dorneanu: 13.870 euro/luna

Mona Pivniceru: 13.010 euro/luna

Attila Varga: 7.850 euro/luna

Petre Lazaroiu (nu mai e in activitate): 9.346 euro/luna – conform ultimei declaratii de avere, din 2019

Maya Teodoroiu (nu mai e in activitate): 5.617 euri/luna – conform ultimei declaratii de avere, din 2019

64.748 de euro net pe luna a costat intelepciunea celor 6 cadavre stacojii care au revocat-o, prin Decizia 358/2018, pe Laura Codruta Kovesi.  Posibil ca suma sa fie putin mai mica, intrucat unii aveau mici venituri din surse private si din dividende/dobanzi, insa covarsitoarea majoritate a veniturilor erau de la bugetul de stat. Provoc pe oricine doreste sa gaseasca judecatori mai bine platiti in Europa decat cele 6 cadavre juridice.

Contribuabilul roman a platit, pentru intelepciunea galactica a celor 6 cadavre juridice care au votat Decizia 358/2018, peste 60.000 euro/luna. Frumoasa suma pentru a obtine condamnarea Romaniei la CEDO! Super profit pentru statul roman! Dai un ban, dar stai in fata. Ai locul asigurat pe vecie in manualele de drept si in colectiile de jurisprudenta CEDO, la capitolul “Prima condamnare explicita a unei Curti Constitutionale”.

Citește integral pe  Politeia.org.ro

Distribuie Distribuie Comentarii