Cenaclul Flacăra, fenomenul cultural din anii ’70 şi prima parte a anilor ’80, a avut primul său show exact acum o jumătate de secol, pe 17 septembrie 1973, iar în cei aproape 12 ani de activitate, a ținut peste 1600 de spectacole.

Primele spectacole al Cenaclul Flacăra, al cărui nume rămâne legat de cel al poetului Adrian Păunescu, inițiatorul uluitorului fenomen cultural, au avut loc la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, începând cu 17 septembrie.

Până în 1985, când a fost interzis, Cenaclul Flacăra a adunat zeci de mii de spectatori în săli și pe stadioane.

„Fără Cenaclul Flacăra nu se poate discuta despre cultura secolului XX“

Actul de naştere al Cenaclului Flacăra, a avut loc la Mangalia, a explicat Mircea Florian, fost membru al Cenaclului Flacăra, când Nicolae Ceauşescu „a trecut gardul care despărţea reşedinţa de Casa Scriitorilor şi a vrut să aibă o întâlnire cu scriitorii. A fost una colocvială şi plăcută, care s-a terminat chiar cu rugămintea lui Păunescu de a merge împreună la Bucureşti cu elicopterul, ceea ce s-a întâmplat. Am senzaţia că acolo multe lucruri s-au clarificat, pentru că după aceea, el a primit conducerea Revistei Flacăra la începutul anului 1973 în februarie. În toamnă, cenaclul funcţiona“.

„Fără Cenaclul Flacăra nu se poate discuta despre cultura secolului XX”, consideră Doru Stănculescu, unul dintre membrii fondator, recunoscând meritele de catalizator ale lui Adrian Păunescu, subliniind că Cenaclul Flacăra se datorează tuturor celor au participat de la începuturile sale.

Cenaclul a funcţionat la început sub Consiliul Culturii, aşa cum se numea atunci, iar după un an, aproximativ un an şi jumătate, când a început să se vorbească la postul de radio Europa Liberă despre o mişcare de tineret paralelă cu cea a UTC-ului, a fost preluat de această autoritate.

„Când l-am întrebat pe Păunescu de ce trecem noi sub pălăria UTC-ului, mi-a spus: «Fiindcă trebuie din punct de vedere politic»”, relata Doru Stănculescu.

Spectacolele Cenaclului începeau după ora 20.00 şi se întindeau, de fiecare dată, la peste opt ore.

De-a lungul timpului, în mobilizatoarele spectacole au cântat artişti renumiţi. Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Ştefan Hruşcă și Vasile Şeicaru, sunt doar câteva dintre aceste nume.

„O experienţă de viaţă fabuloasă”

Artistul Victor Socaciu a vorbit în câteva rânduri despre începuturile Cenaclului Flacăra, despre experienţa artistică şi de viaţa trăită în cadrul acestuia, dar şi despre omul de geniu, care avea să devină un brand naţional, poetul Adrian Păunescu.

„Pentru mine, Cenaclul Flacăra a însemnat o experienţă artistică extraordinară, şi în acelaşi timp, şi o experienţă de viaţă fabuloasă. Cenaclul Flacăra a fost «jucăria» lui Adrian Păunescu, vârful de lance al activităţii lui. A fost o insulă de libertate, care ne-a făcut să visăm. Înainte de a ajunge eu la Cenaclul Flacăra a ajuns un cântec al meu, mai precis un refren care spunea «Va veni o zi când fiecare va simţi că a devenit o ţintă». Lui Păunescu i-a plăcut foarte mult acest vers. Se întâmpla în '75. Eram student pe vremea aceea. După ce l-am cunoscut pe Adrian Păunescu, în acea seară am debutat pe scena Teatrului Naţional. M-am uitat în jurul meu şi erau Florian Pitiş, Leopoldina Bălănuţă, Eugen Cristea, Radu Gheorghe, Mircea Vintilă, Vali Sterian, etc. La o săptămână după mine, a venit Alifantis. Fiecare îşi are partea sa de contribuţie la Cenaclul Flacăra”, povestea Victor Socaciu despre începuturile colaborării sale cu cenaclul Flacăra

Cenaclul Flacăra, interzis în 1985

Manifestarea culturală a fost interzisă în anul 1985.

Fenomenul numit Cenaclul Flacăra s-a stins într-o noapte furtunoasă la Ploieşti, pe 15 iunie. Concertul susţinut de Adrian Păunescu pe stadionul Petrolului s-a încheiat cu 6 morţi şi 100 de răniţi. Episodul sângeros, trecut sub tăcere de autorităţile comuniste, a dus la interzicerea Cenaclului.

Ce s-a întâmplat la ultima reprezentație

Ultima reprezentaţie , cea care a dus la închiderea Cenaclului de către autorităţile comuniste, s-a desfăşurat la Ploieşti, pe stadionul echipei Petrolul, în ceea ce se anunţa o frumoasă seară de vară.

Era spectacolul cu numărul 1.615 al Cenaclului condus de Adrian Păunescu, concerte care ajunseseră la acel moment la nivelul actualelor turnee ale artiştilor străini. Sălile de spectacol şi stadioanele din ţară erau neîncăpătoare şi se vorbea deja despre un fenomen, „Woodstock-ul românesc“.

Peste 10.000 de oameni, majoritatea adolescenţi şi tineri, s-au strâns pe stadionul din Ploieşti, aşteptând cu nerăbdare începerea Cenaclului.

Păunescu intrase pe scenă, iar publicul era agitat şi fremăta. „Târziu în noapte, s-a iscat o furtună, combinată cu o ploaie torenţială, trăznete şi fulgere. În această atmosferă, Păunescu se războia cu Dumnezeu, recitând celebra poezie «Doina» lui Eminescu: «De la Nistru pân’ la Tisa/ Tot românu’ plânsu-mi-s-a». Fulgerele brăzdau cerul din ce în ce mai aprig, dar mulţimea era îndemnată să ignore stihiile naturii“, povestea Ioan Popescu unul dintre cei mai vechi jurnalişti prahoveni.

Furtuna a fost din ce în ce mai puternică, curentul electric a cedat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au dat năvală să plece de pe stadion, dar porţile mari erau închise. În plus, se deschideau spre interior. În îmbulzeala generală, aceştia au dărâmat porţile, care s-au prăbuşit peste ei.

Șase tineri au murit zdrobiţi, iar aproape 100 au fost răniţi în busculadă. Ambulanţele au urlat toată noaptea în Ploieşti, iar la Spitalul Judeţean, medicii nu mai făceau faţă răniţilor.

Incidentul a fost muşamalizat de autorităţile comuniste, dar a reprezentat principalul motiv pentru care Cenaclul Flacăra a fost interzis după baia de sânge din 15 iunie 1985 de la Ploieşti. „Ancheta de după tragedie n-a reuşit să găsească nici un vinovat în carne şi oase. Nimeni din conducerea de partid central şi locală nu a dat vreo explicaţie“, relata Ioan Popescu.