5 greşeli comune pe care le faci când te vopseşti acasă

5 greşeli comune pe care le faci când te vopseşti acasă

Vopsitul acasă este un ritual de îngrijire adoptat de tot mai multe femei. Cel puţin la început însă, multe dintre doamnele care aleg să îşi schimbe culoarea părului sau să acopere firele albe în propriul cămin comit câteva greşeli comune, care deseori pot avea consecinţe asupra rezultatelor obţinute. Iată care sunt cele mai comune 5 greşeli pe care femeile le fac, atunci când se vopsesc acasă.

5 greseli jpg

Nu testezi produsul anterior utilizării

Indiferent ce vopsea de păr alegi, este extrem de important să efectuezi testul de depistare a eventualelor alergii. Urmează instrucţiunile producătorului şi aplică produsul pe o zonă restrânsă, precum în spatele urechii sau în interiorul braţului, în zona cotului.

Testul de alergii este necesar să fie efectuat, chiar dacă în trecut ai utilizat cu succes vopsea de păr, fără a avea efecte adverse.

Nu urmezi reperele de nuanţă de pe ambalaj

Unul dintre cele mai importante aspecte, pentru ca rezultatul obţinut să fie cel scontat, este ca nuanţa părului să fie mai deschisă sau în acelaşi spectru cu cea care se doreşte obţinută.

Aceasta este o greşeală pe care o comit în special tinerele care încearcă să obţină pentru prima dată o altă nuanţă, fără a folosi însă decolorant. În astfel de situaţii, vopseaua fie nu prinde, fie rezultatul obţinut va fi nesatisfăcător.

Nu respecţi timpul de expunere

În acest sens, se poate greşi în două moduri. Fie că vorbim de situaţia în care se menţine produsul în păr prea puţin timp, caz în care nuanţa de păr iese diferită de cea dorită, fie că vorbim de cazul în care vopseaua de păr este lăsată să acţioneze prea mult timp, caz în care părul poate avea de suferit, ambele circumstanţe sunt de nedorit.În funcţie de tipul de vopsire, dacă vorbim despre păr natural pe care se aplică vopseaua, sau păr vopsit anterior, care doar primeşte o reîmprospătare, este necesar să se urmeze cu rigurozitate instrucţiunile din pachet.

Aplici vopseaua incorect, neuniform

Deseori se întâmplă ca, fie din lipsă de răbdare, fie din lipsă de ajutor (pentru zonele greu accesibile, de pildă), vopseaua de păr să nu fie aplicată adecvat, pe secţiuni bine definite de păr.

Pentru a evita această situaţie, este necesară aplicarea cu o pensula specială, după împărţirea părului în cel puţin 4 secţiuni, în funcţie de cât de des este părul pe care se aplică.Apoi, pentru rezultate optime, este nevoie să se asigure repartizarea uniformă, pe toată suprafaţa podoabei capilare.

Ignori instrucţiunile de îngrijire ulterior vopsirii

Îngrijirea părului vopsit este la fel de importantă ca şi vopsirea lui. De multe ori însă, produsele care sunt utilizate ulterior schimbării de nuanţă nu sunt cele adecvate.

Şampoanele, măştile şi alte produse de îngrijire a părului destinate în mod specific părului vopsit au ingrediente ce menţin strălucirea şi aspectul pe care podoaba capilară o dobândeşte în urma procesului de schimbare a nuanţei.

Evită aceste greşeli pentru a obţine nuanţa dorită, uniformă, cu o strălucire ce se menţine multe săptămâni după aplicare. Vopseşte părul cu responsabilitate, încât să te bucuri de cele mai bune rezultate, fără surprize neplăcute.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…