370 de militari români care vor lucra în structuri NATO vor primi solde mai mari

370 de militari români care vor lucra în structuri NATO vor primi solde mai mari

Deputații din Comisia de buget au adoptat joi un amendament la Ordonanța 2/2015 prin care se majorează cu 30% solda personalului militar care urmează să lucreze în structurile NATO înființate la București.

Amendamentul a fost propus de secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale Otilia Sava și a fost anexat Ordonanței de Urgență 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și alte măsuri.

"În aceste structuri ale NATO trebuie să folosim experiența unor șefi de batalion, comandanți de pluton, comandanți de campanie, sunt funcții de execuție iar salariile sunt mici.

Pentru a-i motiva pe acești oameni să accepte aceste posturi propunem mărirea soldelor cu 30%. Condițiile pentru a ajunge acolo sunt foarte dure, trebuie să știe, printre altele, foarte bine limba engleză. Sub incidența acestor majorări intră 370 de persoane iar majorarea intră în limita bugetului aprobat pentru MApN pe acest an", a spus Otilia Sava la dezbaterile Comisiei de buget.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat în urmă cu 10 zile aprobarea Parlamentului pentru constituirea unor structuri militare străine pe teritoriul României — două structuri de forță, un comandament multinațional de divizie și o unitate de integrare a forțelor NATO, a anunțat secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici.

Mircovici a adăugat că aceste "două structuri de forță" vor avea locația în garnizoana București.

Solicitarea președintelui urmează să fie dezbătută în Birourile permanente reunite și are nevoie de aprobarea Parlamentului. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!