30 de ani de la moartea lui Eugen Ionescu: „Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu“. 13 citate celebre VIDEO
Joi, 20 martie, se împlinesc trei decenii de la moartea unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX, Eugen Ionescu, scriitorul de limbă franceză de origine română renumit pentru contribuția sa la teatrul absurdului, a cărui operă a inspirat numeroși autori și artiști, ale cărui fraze celebre sunt citate de generații peste generații.
Eugen Ionescu (Eugène Ionesco) a venit pe lume pe 26 noiembrie 1909, în Slatina, județul Olt, și a crescut într-o familie cu origini mixte - tatăl său (avocat) era român, iar mama sa, Marie-Thérèse (născută Ipcar), avea cetățenie franceză.
La vârsta de patru ani a plecat împreună cu mama la Paris. A urmat cursurile primare ale Şcolii comunale din strada Dupleix, iar din 1921, alături de sora sa, a locuit în ceea ce avea să evoce în scrierile de mai târziu drept un Paradis - La Chapelle Anthenaise.
În 1924, când părinţii au divorţat, Eugen Ionescu și-a urmat tatăl în România. S-a înscris la Liceul „Sfântul Sava“, unde a avut colegi viitori actori, oameni de litere, filozofi etc.
După ce a absolvit Colegiul Național Sfântul Sava din București, a susținut examenul de bacalaureat la Colegiul Național Carol I din Craiova. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Litere din București, obținând o licență în limba franceză.
Eugen Ionescu. FOTO arhivă
Din 1938, Eugen Ionescu s-a stabilit la Paris, unde a început să lucreze ca atașat cultural al guvernului Antonescu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mulți ani și-a îmbinat cariera diplomatică cu pasiunea pentru scriere și teatru.
În anii '50, a scris primele sale piese de teatru, celebre pentru stilul lor absurd și satiric, „Cântăreața cheală” și „Lecția” fiind exemple notorii din debutul său în teatrul absurdului.
A scris și produs opere de teatru timp de mai mulți ani, primind recunoaștere internațională și apreciere din partea criticilor și a publicului. Printre cele mai cunoscute piese se numără „Rinocerii” și „Regele moare”, care au fost jucate cu succes pe scenele teatrelor de prestigiu din întreaga lume.
Din 1970 a devenit membru al Academiei Franceze, o recunoaștere a contribuției sale semnificative la literatura și cultură franceză. Opera sa a inspirat și influențat generații de scriitori și artiști, impactul său asupra teatrului mondial fiind unul de necontestat.
Eugen Ionescu a murit pe 28 martie 1994, la Paris, în regiunea Île-de-France, Franța, opera sa fiind, în continuare, studiată și apreciată în întreaga lume.
„Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu...“
Iată câteva citate celebre despre viaţă, moarte și artă din Eugen Ionescu, teme ce apar frecvent în opera sa:
1. „Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare”.
2. „Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie“
3. „Toată lumea vrea să dirijeze pe toată lumea. Toată lumea se împotrivește să fie dirijată de toată lumea. Astfel se stabilește un echilibru cel puțin dinamic”.
4. „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea“
5. „Raţiunea e nebunia omului tare. Raţiunea omului slab este nebunie“
6. „Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să-nvingă spaima“ (replică din piesa de teatru „Rinocerii“)
7. „Arta este inutilă, dar omul nu e în stare să renunțe la inutilitate”.
8. „Morţii sunt mai mulţi decât viii. Şi numărul lor creşte. Viii sunt rari“
9. „Noi nu suntem poate decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de tendinţe diverse şi contradictorii pe care moartea le eliberează“(„Însinguratul“)
10. „Toţi oamenii joacă roluri, în afară, poate, de unii actori“
11. „Plictiseala înfloreşte, de asemenea, atunci când te simţi în siguranţă. Este un simptom al siguranţei“
12. „Noaptea îţi aminteşti. Ziua este făcută să uiţi“(„Pietonul văzduhului“)
13. „În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu...“ („Testament“)
Sursa: adevarul.ro