26.460 de lei/Atât încasează lunar sinecuristul PNL din imagine. A fost promovat de Antonel Tănase, cerberul „Camarilei lui Orban”
Guvernul l-a uns ca şef al Fondului Român de Contragarantare, poziţie care asigură o leafă mai mare decât a preşedintelui Iohannis, pe Alin Văleanu, un liberal trecut prin patru partide. Până să ajungă în funcţii publice, PNL-istul era manager al unei firme care scana documente.
Liberalul Alin Văleanu este din 19 aprilie noul preşedinte al Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC), adică instituţia care ajută întreprinderile mici şi mijlocii, prin preluarea unei părţi a riscului asumat de fondurile de garantare, în momentul în care contractează împrumuturi. Indemnizaţia lunară a lui Alin Văleanu, potrivit deciziilor interne ale FRC, este de 26.460 de lei, aceasta fiind suma brută, adică mai mult decât şeful statului, în condiţiile în care conform Legii salarizării unitare, Klaus Iohannis are o indemnizaţie brută de 24.960 de lei.
La bază, Văleanu este cadru didactic, în primii săi ani de muncă fiind profesor de fizică. De altfel, prima facultate terminată a fost cea de fizică, la Universitatea din Bucureşti (1996-2000), apoi a făcut studii postuniversitare de programator la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (2000-2001), iar în 2020 a urmat şi cursurile Universităţii Naţionale de Apărare. Din 2000 până în 2016 a lucrat în asigurări, vânzări de maşini şi în sistemul bancar, iar ultimul loc de muncă (2016-2019), înainte de a ajunge la Secretariatul General al Guvernului şi la FRC, a fost de manager al unei firme care se ocupa de „conversia electronică a documentelor fizice”. Singura legătură cu domeniul gestionat, unde sunt cerute competenţe solide pe finanţe şi economie, poate fi trecerea prin câteva sucursale bancare de provincie.
Al 5-lea partid a fost cu noroc
Alin Văleanu a avut nevoie de un pelerinaj politic prin partide mai mult sau mai puţin excentrice, înainte să se regăsească deplin în crezul liberal. Actualul şef al Fondului Român de Contragarantare şi-a început cariera politică în Partidul România Mare (PRM), în 2009 fiind candidat pentru Parlamentul European, dar nu a avut nicio şansă să fie ales, din moment ce era pe locul 23. După experienţa în PRM, Alin Văleanu s-a reprofilat spre Partidul Noua Generaţie, formaţiune condusă de omul de afaceri George Becali. Actualul liberal a fost chiar preşedinte şi membru fondator al PNG Buzău, nu doar un simplu membru cu carnet de partid. Dar nici PNG-ul nu l-a convins, aşa că la alegerile parlamentare din 2012 a candidat pe listele Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD), formaţiune care a intrat în Parlament, după ce a obţinut aproape 14% şi 68 de mandate. Însă printre parlamentari nu a fost şi Alin Văleanu.
26.460 de lei este indemnizaţia brută lunară încasată de preşedintele Directoratului FRC
Prin urmare, preşedintele Directoratului de la Fondul Român de Contragarantare s-a înscris într-un partid înfiinţat de fostul lider PSD Mircea Geoană, adică Partidul Social Românesc, înfiinţat în martie 2015. Văleanu a fost preşedintele fondator al PSRO Buzău, dar şi-a dat demisia în aprilie 2016, în prag de locale, sub motivul că în partid au fost aduşi vechi PSD-işti de către conducerea centrală.
Din 19 aprilie 2016, Alin Văleanu şi-a luat geaca galbenă de liberal în echipa care atunci îl avea responsabil pe Teodor Atanasiu, fost secretar general al PNL.
Surse politice din PNL au precizat pentru „Adevărul” că mai ales relaţiile bune pe care le avea cu Antonel Tănase, fost secretar general al Guvernului în mandatul Orban, au determinat aducerea lui Văleanu la SGG, pe funcţia de coordonator al Direcţiei Generale Guvernare Deschisă, Relaţii Publice şi Cooperare, încă de la finalul anului 2019, deci imediat după instalarea la Putere a liberalilor. Apoi, la începutul lui 2020, a fost numit de mai multe ori în Consiliul de Supraveghere al FRC. În prezent, şeful Directoratului FRC e membru al PNL Sector 3, organizaţie condusă de Antonel Tănase.
O funcţie rămasă vacantă
Directoratul Fondului Român de Contragarantare are în mod obişnuit trei persoane. Însă în prezent structura e incompletă, pe lângă Alin Văleanu fiind doar încă o persoană, adică economistul şi profesorul Bogdan Glăvan, funcţie pentru care are o indemnizaţie brută de aproximativ 25.000 de lei. Timp de un an, din martie 2020 până pe 18 martie 2021, Glăvan a fost preşedinte al Directoratului Fondului de Contragarantare. De asemenea, economistul a fost şi unul dintre specialiştii pe care s-a bazat Ludovic Orban în ultimii ani. SURSA: Adevărul