23 de ani de închisoare pentru soția geloasă care și-a ucis și tranșat soțul polițist

23 de ani de închisoare pentru soția geloasă care și-a ucis și tranșat soțul polițist

O femeie de 37 de ani şi-a ucis soţul în urma unei crize de gelozie, iar apoi l-a tăiat în bucăţi şi le-a împrăştiat prin gospodărie. Ucigaşa a negat permanent crima, iar anchetatorii au avut nevoie de câţiva ani ca să probeze fapta. Justiţia a condamnat-o acum la ani grei de închisoare, relatează Adevărul .

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat verdictul definitiv în cazul Marianei Lupu, o brăileancă de 37 de ani. Pe 26 octombrie, femeia a fost condamnată la 23 de ani de închisoare pentru omor în condiţii de violenţă în familie şi profanare de morminte. Judecătorii au obligat-o să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Crima din satul brăilean Lanurile a şocat comunitatea locală la acea vreme. Poliţistul brăilean Mihalache Lupu (56 ani) a dispărut, iar sora acestuia a anunţat dispariţia lui la Poliţie în decembrie 2016. Anchetatorii au stabilit ulterior că, pe 16 sau 17 decembrie 2016, pentru că nu s-a aflat nici acum data exactă a crimei, femeia l-ar fi ucis pe soţul său de 56 de ani, apoi a tranşat cadavrul şi l-a ascuns în diverse locuri din gospodărie.

Mariana Lupu a negat permanent că ar fi comis crima şi a fost chiar testată cu poligraful, dar a reuşit să treacă testul fără probleme. Rezultatele probelor ADN ar fi dat-o însă de gol. Procurorii susţin că bărbatul ar fi fost lovit în cap cu un baston tip tonfă până când a murit. La originea atacului extrem de violent ar fi stat gelozia.

Câinii de urmă nu au descoperit cadavrul

În urma audierilor din februarie-martie 2017, a rezultat că Mihalache Lupu era o persoană foarte violentă, care o bătea des pe Mariana, de cele mai multe ori fără motiv. „Era foarte gelos şi obişnuia să consume cantităţi mari de alcool”, au declarat vecinii la acel moment.

Un element la fel de ciudat este acela că la locuinţa din satul brăilean Lanurile (acolo unde soţii Lupu au locuit câţiva ani şi unde, se pare, s-a produs crima) a existat în februarie-martie 2017 o anchetă a criminaliştilor, prilej cu care au fost folosiţi şi câini de urmă. Aceştia însă, nu au descoperit cadavrul, deşi până la urmă acesta a fost găsit acolo, tranşat, împrăştiat peste tot prin gospodărie: picioarele - în grajd, capul - în pod, alte părţi - în WC şi sub podeaua unei camere.

Explicaţia anchetatorilor este, acum, că în gospodăria abandonată (Mariana se mutase la mama ei din luna ianuarie a anului 2017, după ce, din ce spune ea, soţul o anunţase că a părăsit-o) era, la momentul anchetei, o mizerie cruntă şi că mirosurile degajate de gunoiul în putrefacţie şi de animalele moarte (cadavrul unei pisici, probabil moartă de foame, era într-o anexă) ar fi fi derutat câinii.

Judecată în libertate

Iniţial, în urma indiciilor descoperite de procurori (mai ales faptul că actele şi telefonul mobil al bărbatului erau ascunse în WC), judecătorii de la Tribunalul Brăila au arestat-o preventiv pe Mariana Lupu, însă aceasta a continuat să declare că nu şi-a ucis soţul şi că habar nu are cum a ajuns cadavrul în locuinţă.

Până acum nu a fost găsită decât o parte din cadavrul bărbatului (lipsesc mâinile, mandibula, cea mai mare parte din torace şi abdomen). Bizară este şi expectativa de care a dat dovadă familia bărbatului (sora, nepoţii) în ceea ce-l priveşte.

Au reclamat posibila crimă la Poliţie încă din februarie 2017, dar nu au verificat locuinţa lui Mihalache Lupu decât în octombrie 2018 (la un an şi jumătate distanţă), prilej cu care au găsit bucăţile de cadavru.

Deşi a fost trimisă în judecată pentru o faptă extrem de gravă şi a fost condamnată în primă instanţă, Mariana Lupu a fost judecată în libertate, fiind plasată sub control judiciar. Marţi, 26 octombrie, poliţiştii au ridicat-o de acasă şi au dus-o la penitenciar, unde urmează să îşi ispăşească pedeapsa.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”