16 noiembrie 2014 şi mandatul Preşedintelui Iohannis
Niciodată exerciţiile de memorie nu sunt inutile- întoarcerea la ziua de 16 noiembrie 2014 şi la semnificaţia ei este parte din această încercare de a nu lăsa să dispară un sentiment al comuniunii civice şi al energiei identificabil în acel moment special. Căci în acel vot pe care naţiunea l-a dat lui Klaus Iohannis se află rădăcinile mandatului imperativ pe care şeful de stat nu îl poate ignora. Dincolo de dinamica partinică,dincolo de delimitări şi de polemici, se află realitatea unui mesaj pe care votul de atunci l-a conţinut. Evocare acestui mesaj este evocarea unei speranţe, dar şi o manieră de a ne reafirma datoria de luciditate pe care o avem, în calitate de cetăţeni ai unei republici întemeiate pe libertăţile noastre.
Speranţa din 16 noiembrie 2014, speranţă ce a alimentat o mobilizare memorabilă, în spaţiile reţelelor de socializare, ca şi la urne, a fost hrănită de un refuz, de un refuz ce a vizat delimitarea nu doar de o personalitate politică, Victor Ponta, ci şi de un mod de a înţelege şi de a formula relaţia dintre cetăţeni şi stat. Puterea speranţei a fost nutrită de conştiinţa că victoria PSD la alegeri ar fi însemnat consfinţirea unui sistem reductibil la servitute şi subdezvoltare, în limitele trasate de feudele elitelor locale prădătoare.
Votul din 16 noiembrie a însemnat, înainte de toate, refuzul de a accepta că viitorul României este unul al corupţiei şi al sărăciei gestionate populist de stat. A însemnat respingerea ideii că privilegiile decurgând din averea dobândită ilicit şi din calitatea de ales al naţiunii poate înfrânge egalitatea în faţa legii. A însemnat reafirmarea încrederii în capacitatea justiţiei, a curţilor şi a procurorilor, de a demantela un regim al patronajului şi al solidarităţilor subterane. Mesajele de pe facebook nu au fost expresia unui moft pasager,ci vocea unei revolte de adâncime- o naţiune redusă la sclavie îşi cerea înapoi drepturile. Acţiunea DNA, curajul judecătorilor au fost, pentru atâţia dintre noi, reperele de la care ne –am revendicat.
Votul din 16 noiembrie a însemnat şi ocazia de a reaminti că demnitatea unei naţiuni nu se poate negocia. Emoţia provocată de umilirea românilor din diasporă a fost semnul că un prag a fost trecut şi că supunerea în faţa statului omnipotent nu mai este acceptată ca o regulă a pământului, imposibil de înlăturat. Legăturile de cetăţenie au fost redescoperite, dincolo de graniţe, în numele unui patriotism ce privea spre viitor, iar nu spre himerele trecutului.
Mandatul pe care naţiunea l-a încredinţat lui Klaus Iohannis nu este, pe cale de consecinţă, unul care se naşte din acest dublu impuls al refuzului şi al speranţei. În măsura în care a fost un vot acordat lui Klaus Iohannis, el a fost şi un vot destinat să împiedice ascensiunea spre funcţia de preşedinte a unui politician, Victor Ponta. De aceea, valorile acestui mandat imperativ încredinţat noului Preşedinte au fost discernabile fără dificultate, de la început- ocrotirea domnia legii, egalitate constituţională şi luptă împotriva corupţiei, creşterea calităţii guvernării şi formularea unui cadru electoral care să permită tuturor cetăţenilor exercitarea unui drept constituţional fundamental. Era şi este acesta programul minimal al cărui depozitar este Preşedintele Republicii.
În clipele în care Preşedintele Senatului îşi insultă compatrioţii din diasporă, atribuindu- le reflexul de a-şi vinde voturile pe un mic, în clipele în care Senatul sfidează constituţia şi apară privilegiile lui Dan Şova, în aceste momente evocarea votului din 16 noiembrie 2014 este o datorie de la care nu putem abdica. Amnezia noastră, replierea în pasivitate şi în inacţiune hrănesc această ofensivă a PSD şi a aliaţilor săi. Supravieţuirea lui Victor Ponta în postura de Prim Ministru se datorează acestei încrederi în posibilitatea statului de a-i mitui pe cei pe care îi percepe ca pe simpli şerbi, datori doar să se supună. Demisia lui Victor Ponta trebuie să fie, pentru cei care au votat la 16 noiembrie împotriva PSD, un obiectiv care nu se discută şi nu se abandonează.
Votul prezidenţial nu a fost un accident, ci manifestarea deliberată a unei voinţe de afirmare a demnităţii civice. În numele acestei lucidităţi democratice, este misiunea noastră să reamintim Preşedintelui României că autoritatea sa se sprijină pe un mandat imperativ acordat de naţiune. Aşadar, nu o speranţă iraţională, nu o detaşare laşă, ci o continuă reafirmare şi apărare a valorilor care ne definesc, aceasta este calea pe care suntem chemaţi să mergem, până la capăt, pentru a face ca ziua de 16 noiembrie 2014 îşi păstreze sensul, întreg.
