15 studenți de la Medicină Veterinară, trimiși în judecată pentru mituirea unui profesor

15 studenți de la Medicină Veterinară, trimiși în judecată pentru mituirea unui profesor

15 studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzați că au dat bani unui profesor pentru a promova examene restante.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul lunii iunie 2016, în calitate de studenți în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, inculpații Valentina Iancu, Ioana Alexandra Iancu, Alexandra Savu, Anca Bulai, Alexandru Radu și Ionela Tatcu au oferit, prin intermediar, câte 350 de lei inculpatului Ovidiu Savu, cadru didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară (trimis în judecată în alt dosar), pentru ca acesta să-și traficheze influența pe lângă tatăl său, profesor la aceeași facultate, în vederea promovării examenului restant la disciplina "Lucrări practice în unitățile de sacrificare și procesare a produselor alimentare", din semestrul II, la care acesta din urmă era titular.

De asemenea, în calitate de studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară, Maria Magdalena Dumitru a oferit, prin intermediar, suma de 500 de lei aceluiași cadru didactic, pentru a promova la disciplina "Știința, Tehnologia și Calitatea Alimentelor", unde Ovidiu Savu era titular.

Totodată, Grațiela Uțina, Cristina Maria Tomescu, Mihai Cristian Cristescu, Cosmin Boarcăș, Florentina Caloeanu și Ioana Chițescu, în calitate de studenți la Facultatea de Medicină Veterinară, în anul VI, au oferit în cursul lunii iulie 2016, prin intermediar, sume de 350 sau de 400 de lei lui Ovidiu Savu pentru ca acesta să-și traficheze influența pe lângă tatăl său, în vederea promovării examenului de practică din cadrul examenului de licență.

În plus, Aniela Mogoș, în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, a oferit, în cursul lunii iulie 2016, tot prin intermediar, suma de 900 de lei lui Ovidiu Savu, pentru ca acesta să-și traficheze influența pe lângă tatăl său, cu scopul de a promova examenul restant la disciplina "Controlul și Expertiza Produselor Alimentare".

În ceea ce o privește pe Ștefana Iulia Lăzăroiu, aceasta a oferit în calitate de studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, anul V, prin intermediar, suma de 600 de lei lui Ovidiu Savu pentru a promova la disciplina "Igiena și tehnologia alimentară", cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, dar și suma de 900 de lei pentru ca același cadru didactic să-și traficheze influența pe lângă tatăl său, pentru a-și asigura promovarea la examenul de "Controlul și Expertiza Produselor Alimentare".

Procurorii susțin că sumele de bani erau strânse de o studentă, persoană de încredere a lui Ovidiu Savu, fie direct de la studenți, fie prin șefii de grupă, apoi predați lui Ovidiu Savu, împreună cu lista celor care au dat bani, precizându-se disciplinele la care trebuiau promovați.

De menționat faptul că discuțiile dintre studentă și Ovidiu Savu, cu privire la suma strânsă și studenții care au dat bani în vederea promovării examenului, au fost purtate prin intermediul sistemului de comunicare Telegram.

Cercetările efectuate în cauză au relevat faptul că promovarea examenelor contra cost era o practică generalizată a lui Ovidiu Savu, care nu declara admiși studenții la examene, indiferent de modul cum tratau subiectele, pentru a-i determina să-i ofere bani, încălcându-se atât dispozițiile legale, dar și codul de etică și deontologie profesională.

Într-un dosar separat, Ovidiu Savu a fost trimis în judecată, în septembrie 2016, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale) și trafic de influență în formă continuată (4 acte materiale). În iunie 2017, el a fost condamnat de Tribunalul București la doi ani și jumătate închisoare cu suspendare, însă decizia nu este definitivă.

Parchetul precizează că, în total, au făcut obiectul cercetărilor 41 de studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară. Cu 26 de studenți s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției (25 dintre aceștia fiind deja condamnați de către Tribunalul București cu pedepse de câte 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare), restul de 15 fiind trimiși în judecată în acest dosar.

Dosarul se va judeca la Tribunalul București.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”