15 scenarii de război de pe masa lui Putin/„Este o prognoză pentru 2026-2035, cu o perspectivă până în 2045”

15 scenarii de război de pe masa lui Putin/„Este o prognoză pentru 2026-2035, cu o perspectivă până în 2045”

Conducerea militară rusă are în atenţie 15 scenarii posibile de conflicte militare până în 2045, dintre care şase vizează nordul Europei, a declarat marţi şeful adjunct al Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării, Vadim Skibiţki, într-o intervenţie în cadrul unei dezbateri pe tema "Noile contururi ale securităţii europene", desfăşurată la Kiev, relatează agenţiile de presă ucrainene Ukrinform şi Liga.

„Rusia îşi înţelege clar locul şi rolul în lumea modernă, locul său în sistemul de leadership global”, potrivit acestuia, scrie Agerpres.

Moscova, a subliniat Skibiţki, a făcut o prognoză pentru 2026-2035, cu o perspectivă până în 2045, şi a definit clar în special patru scenarii.

"În primul scenariu, conducerea absolută pe plan mondial este deţinută de SUA. Al doilea prevede rolul în creştere al Chinei. Al treilea are la o bază o lume multipolară din care face parte şi Rusia, iar al patrulea scenariu vizează regionalizarea, aşa cum spun ei", a explicat responsabilul GUR.

Conform acestor proiecţii ale Moscovei, războiul în Ucraina ar urma să se încheie până în 2026, a afirmat Vadim Skibiţki.

"La urma urmei, dacă războiul va continua încă 5-10 ani, Federaţia Rusă nu va putea niciodată să ajungă din urmă sau să se situeze la acelaşi nivel cu SUA şi China. Va rămâne pentru totdeauna un jucător regional la nivelul nostru est-european", a explicat adjunctul şefului GUR.

Potrivit acestuia, în alte patru scenarii, Rusia prevede un posibil conflict militar cu Polonia.

"Europa de Nord înţelege, ţările baltice înţeleg (acest pericol). Polonia înţelege că aceasta este o ameninţare directă", a spus Skibiţki.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la 18 martie că Rusia se pregăteşte pentru o confruntare cu Europa.

La 20 martie, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a declarat că Vilnius se pregăteşte pentru un atac al Rusiei până în 2030, aminteşte Liga.

În opinia responsabilului GUR, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei nu a început în 2014, odată cu anexarea Crimeii şi a violenţelor din Donbas (est), ci imediat după prăbuşirea URSS. În acest sens, el a amintit de pretenţiile teritoriale ale Federaţiei Ruse, în special, cu privire la peninsula Crimeea şi Tuzla - o mică insulă de nisip situată în mijlocul strâmtorii Kerci, între Peninsula Kerci şi Peninsula Taman - înainte de 2014.


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesant!

2 Document / „În câteva săptămâni trecem toți la regim” / Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă privind viitorul economic al României

3 Cotele la casele de pariuri ale candidaților la prezidențiale. Cine are prima șansă să câștige turul 2

4 Ucraina nu mai e într-o situație militară dificilă, iar Putin nu-l mai poate forța pe Zelenski să semneze un acord nefavorabil Kievului

5 Cuvintele pe care Melania i le-a spus la ureche lui Donald Trump la funeraliile Papei Francisc pentru a evita o gafă diplomatică