11 mecanici și șefi de tren, cercetaţi penal după ce au fost prinși beți la serviciu
Mecanici de locomotivă, un şef de tren şi un impiegat de mişcare au fost depistaţi în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului, a informat Poliția Transporturi.
11 angajați ai CFR au fost prinși beți la serviciu
11 angajați ai CFR au fost prinși beți la serviciu, potrivit unei informări a Poliției Transporturi, opt dintre ele au fost prinse în flagrant delict. Toate au fost duse la spital și li s-au luat probe biologice de sânge, au precizat poliţiştii.
În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2024, polițiștii de la transporturi au acționat pentru creșterea gradului de siguranță a circulației feroviare.
Cazurile verificate au fost în localitatea Găeşti, judeţul Dâmboviţa, la postul Titu și Găești. Verificările făcute unui șef de tren de marfă, impiegat de mișcare și mecanic de locomotivă au constatat că aceștia consumaseră alcool, cea mai mare alcoolemie fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alte cazuri au fost constatate de polițiștii din Ghimeş, Târgu Jiu, satu Mare, Roșiori Nord.
Poliţiştii au constatat că o drezină a deraiat de pe ambele osii, în dreptul macazului de cale ferată nr. 1. Drezina era deservită de un ajutor mecanic şi un mecanic, ambii fiind testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat la mecanic şi de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat la ajutorul de mecanic. Ulterior, drezina a fost repusă pe linie.
Exemple:
1. La data de 2 mai 2024, în localitatea Găești, județul Dâmbovița, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Titu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că șeful unui tren de marfă prezenta halenă alcoolică.
În urma testării alcoolscopice, a reieșit o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2. La aceeași dată, în localitatea Găești, județul Dâmbovița, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Titu au fost sesizați telefonic de către impiegatul de mișcare din stația CF Găești, cu privire la faptul că un mecanic de locomotivă al unui tren de marfă nu ar fi respectat semnificația semnalului de oprire în zona stației CF Găești, acesta prezentând modificări de comportament.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și l-au testat pe mecanicul de locomotivă cu aparatul etilotest. În urma testării, a rezultat 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
3. La data de 11 mai 2024, ora 22.45, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ghimeș au fost sesizați de către un șef de stație cu privire la faptul că impiegatul de mișcare a fost depistat în serviciu sub influența băuturilor alcoolice.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că aspectele sesizate se confirmă, respectivul impiegat de mișcare fiind testat cu fiola din dotarea unei instituții publice din Galați, rezultatul indicând consumul de băuturi alcoolice.
În urma unei testări efectuate de către un echipaj de poliție, rezultatul a indicat 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza acestui rezultat, impiegatul de mișcare a fost condus la Spitalul de Urgență Orășenesc Comănești, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
4. La data de 15 mai 2024, ora 14:48, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost sesizați telefonic de către Dispeceratul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova cu privire la faptul că o drezină a deraiat între stațiile CF Copăcioasa și Pojogeni.
La fața locului s-a deplasat o echipa operativă și a constatat faptul că pe secția de cale ferată nr. 202, la km feroviar 56+500, o drezină a deraiat de pe ambele osii, în dreptul macazului de cale ferată nr. 1.
Ajutorul de mecanic nu băuse
Drezina în cauză era deservită de un ajutor mecanic și un mecanic, ambii fiind testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat la mecanic și de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat la ajutorul de mecanic.
La fața locului s-au prezentat specialiști din cadrul Regionalei CF Craiova, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deraierea drezinei.
Ulterior, drezina a fost repusă pe linie.
5. Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Satu Mare s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 22 mai 2024, la ora 06:47, fiind în exercitarea atribuțiilor de control și supraveghere la intrarea în serviciu a personalului, un manevrant vagoane cu atribuții privind siguranța circulației feroviare a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Respectivul manevrant de vagoane a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
6. La data de 26 mai 2024, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Roșiori Nord au fost sesizați telefonic de către impiegatul de mișcare din cadrul stației CF Roșiori Nord cu privire la faptul că organele de control din cadrul Revizoratului Central SC solicită sprijinul poliției la biroul de mișcare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde un revizor central SC din cadrul Revizoratului General de Siguranța Circulației le-a transmis că, în urma unui control cu aparatul etilotest, a depistat sub influența băuturilor alcoolice un meseriaș de cale cu responsabilități în siguranța circulației.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede, rezultând 1,11 mg/l în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Roșiori de Vede, unde i-au fost recoltate probe biologice , în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa: adevarul.ro