105 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Unde ajungeau darurile pe care le primea: „Erau inutilizabile”
În urmă cu 105 ani se năştea la Scorniceşti fostul dictator Nicolae Ceauşescu. 26 ianuarie era declarată zi de sărbătoare naţională în perioada comunistă, iar românii se întreceau în a-i face cadouri "celui mai iubit fiu al poporului".
105 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu FOTO Arhivele Naționale ale României
Pe străzile marilor orașe se organizau tot soiul de evenimente care îl omagiau pe Ceauşescu, iar oamenii erau aduşi din fabrici şi uzine, special pentru a asista la ele. Însă clasa muncitoare se întrecea în a-i face daruri conducătorului.
Cei care l-au cunoscut pe Nicolae Ceaușescu au povestit, de-a lungul anilor, că acesta nu era încântat de darurile pe care le primea, multe dintre ele nefiind folosite vreodată.
„Le adunam pe toate în nişte depozite din strada Molière. Erau fotolii, canapele – disparate -, covoare pe care scria, din ţesătură câte ceva de genul: Să ne trăiţi, tovarăşe Nicolae Ceauşescu! Deci, inutile. În ultimul timp, se ajunsese la decizia ca arhitecţii să scrie la judeţe cam ce cadou să pregătească, ataşându-le uneori şi schiţa de model. Noi lucram la atâtea palate şi aveam nevoie de mobile, dar cele primite de ziua lui Ceauşescu erau inutilizabile. Nici tablourile nu se puteau folosi, fiindcă îi reprezenta pe ei doi sau numai pe el”, spunea Camil Roguschi, fostul arhitect al lui Ceaușescu, relatează playtech.ro .
S-a născut, de fapt, pe 23 ianuarie
La peste 3 decenii de la căderea comunismului și executarea cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu, în ziua de Crăciun, interesul publicului nu a scăzut față de acest subiect. Documente mai puţin cunoscute au fost date publicităţii de Arhivele Naţionale ale României, pe 26 ianuarie 2022, când s-au împlinit 104 ani de la naşterea lui Nicolae Ceauşescu.
La peste un secol de la naştere, numele dictatorului Nicolae Ceauşescu încă suscită interesul.
„Potrivit informaţiilor consemnate în autobiografia pe care o punem la dispoziţia dumneavoastră, acesta s-a născut la 26 ianuarie 1918. Data nu ar corespunde realităţii istorice, Nicolae Ceauşescu născându-se pe 23 ianuarie 1918, în satul Tătărăi din comuna Scorniceşti (Lavinia Betea, Ceauşescu şi epoca sa, Editura Corint, Bucureşti, 2021, p. 17-18)", anunțau autoritățile în 2022.
Fostul preşedinte al României a absolvit patru clase, la doar 11 ani plecând în Bucureşti şi lucrând apoi ca ucenic într-un atelier de cizmărie. A fost arestat de patru ori, ultima dată fiind şi condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare. Perioada războiului a petrecut-o în detenţie.
De la începutul anilor 1970 şi până la moartea sa din decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a fost subiectul celui mai puternic cult al personalităţii creat în jurul unui preşedinte de ţară europeană. Chiar și după ani de zile de la moartea dictatorului , românii nostalgici după chipul sau cel puțin după perioada în care Nicolae Ceaușescu se afla în viață, se adună an de an la mormântul fostului lider comunist pentru a celebra ziua sa de naștere.
Sursa: adevarul.ro