Pe 26 noiembrie 1917, oraşul Focşani a fost în centrul atenţiei lumii întregi prin semnarea celebrului armistiţiu dintre România şi Puterile Centrale.

Comandanții care au semnat armistițiul de la Focșani FOTO: Arhivele Naționale

Cu toate că în vara anului 1917 armata română câştigase marile victorii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, prăbuşirea frontului rus, a pus România într-o situaţie delicată, de a nu se mai putea apăra în Moldova.

Acest lucru a făcut ca ţara noastră, ca aliat al Antantei, formată din Franţa, Imperiul Britanic şi cel Rus, să rămână izolată şi singură în faţa Puterilor Centrale, reprezentată de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria.

Practic, România se afla în imposibilitatea de a mai continua războiul împotriva Puterilor Centrale iar parafarea la 22 noiembrie la Brest-Litovsk a armistiţiului de încetare a operaţiunilor militare, care angaja într-un mod nepermis statul român, a determinat Guvernul României, refugiat la Iaşi în urma ocupării Bucureştiului de către trupele germane, să propună aliaţilor încheierea unui armistiţiu care reprezenta practic salvarea ţării noastre. În memoriul trimis de şeful Guvernului, I.C. Brătianu se arătau circumstanţele defavorabile continuării războiului, acesta exprimându-şi speranţa că ”aliaţii îşi vor da consimţământul pentru încheierea unei păci separate, fără să denunţe obligaţiile pe care şi le-au asumat în august 1916.”

Casa Apostoleanu, unde s-a semnat armistițiul FOTO: Focșaniul vechi

Deşi miniştrii din ţările Antantei recunoşteau situaţia gravă, francezii, reprezentaţi de generalul Henri Berthelot a acuzat autorităţile române de trădare.

"Vântul de abandon şi trădare a sunat până aici…În seara zilei de 19 noiembrie, la aflarea veştii asasinării lui Duhonin şi la anunţarea unei posibile sosiri a câtorva bolşevici la Iaşi, Scerbacev (general rus) i-a trimis lui Mackensen (general german) o cerere de armistiţiu, iar fricosul de Brătianu a fost de acord foarte rapid, în ciuda deciziilor luate cu două zile mai înainte într-un consiliu prezidat de Rege şi la care am asistat”, îşi exprima dezacordul generalul francez Berthelot în legătură cu încheierea armistiţiului.

În replică, Brătianu susţinea că Berthelot fusese pus la curent cu poziţia adoptată de România.

„La 20 noiembrie 1917, gen. D. Scerbaciov, comandantul trupelor ruse din spaţiul românesc, a înaintat oficialilor germani, respectiv austro- ungari,propunerea de încheiere a unui armistiţiu, între armatele “Centralilor” şi cele româno-ruse, la Focşani. Propunerea a fost acceptată de reprezentanţii Puterilor Centrale, care au desemnat o delegaţie mixtă, formată din ofiţeri germani, austrieci, bulgari şi turci, având ca preşedinte pe generalul von Morgen. Interesele româno-ruse urmau să fie reprezentate de o delegaţie comună, alcătuită din 20 membri, grupaţi în două sub-comisii: una rusă (16 membri), condusă de gen. Kelcevski, şi una română (4 membri), condusă de gen. Alexandru Lupescu. În ziua de 22 noiembrie 1917, delegaţii români şi ruşi s-au întâlnit la Tecuci, pentru a stabili normele şi punctele de vedere comune. La 24 noiembrie 1917, s-au reîntâlnit la Mărăşeşti şi de aici au plecat spre Focşani, unde la ora 15,05 începea prima rundă de negocieri cu partea adversă. Negocierile, desfăşurate în Casa Apostoleanu, s-au desfăşurat, cu inevitabile poticneli, până în ziua de 26 noiembrie 1917, când a fost adoptată forma finală a armistiţiului”, se arată în documentele istorice.

Mareșalul Machensen, pe peronul Gării din Focșani Foto: Arhivele Naționale

Punctele principale ale armistiţiului făceau referire la obligaţia suspendării ostilităţilor, cu condiţia absenţei vreunui demers militar al “Centralilor” pe întregul front răsăritean, dar şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Istoricii spun că semnarea Armistiţiului de la Focşani a avut consecinţe negative pentru statul român, pe multiple planuri.

„În primul rând, în sânul guvernului naţional, între liberali şi conservatorii democraţi au apărut disensiuni privind oportunitatea acestui Armistiţiu , disensiuni care s-au accentuat în special către sfârşitul lunii ianuarie, în contextul în care von Mackensen insista pentru "clarificarea" atitudinii României faţă de război. Semnarea Armistitiului nu a însemnat si o clarificare a raporturilor militar - diplomatice dintre România şi aliaţii occidentali, mai ales că participarea sa la tratativele de la Focşani s-a făcut în condiţii nu tocmai clare, pe baza semnăturii în alb dată de miniştrii reprezentanţi la Iaşi.

În consecinţă, după consumarea acestui act, aliaţii României nu s-au grăbit să-i recunoască dreptul de a rezolva, prin tratative directe cu adversarul, o situaţie pe care o recunoscuseră de altfel foarte dificilă, în condiţiile în care fostul, până mai ieri aliat, dădea şi el multă bătaie de cap autorităţilor române prin incoerenţa deciziilor politice şi incapacitatea a ţine sub control problemele de ordin militar, pericolul unui război civil devenind tot mai evident. Cu toate eforturile întreprinse de premierul Brătianu, Aliaţii şi-au păstrat convingerea că gestul României de a semna Armistiţiul era o abdicare de la angajamentele pe care şi le asumase faţă de Antantă în august 1916”, susţin istoricii Vasile Popa şi Cezar Mâţă.

Ulterior, consecinţele armistiţiului de la Focşani au arătat cât de zadarnică a fost jertfa sutelor de mii de soldaţi români care au murit în Primul Război Mondial. România a întrerupt relaţiile diplomatice cu noua putere sovietică, care i-a confiscat tezaurul aflat în păstrare la Moscova.

Apoi, în continuarea Armistiţiului de la Focşani, în aprilie 1918 a avut loc Tratatul de Pace de la Bucureşti, dintre România şi ţările Puterii Centrale, prin care ţara noastră a cedat Cadrilaterul, respectiv partea de sud a Dobrogei.