Catherine McCall identifică scuzele pe care adulţii le invocă pentru a nu le oferi copiiilor informaţii mai greu de comunicat, asumându-şi astfel riscuri enorme, într-un articol publicat pe psichologytoday.com. McCall a luat decizia de a aborda acest subiect în dorinţa de a arăta cât de periculoasă se poate dovedi pentru copiii de vârste mici lipsa oricăror explicaţii, oferite pe înţelesul lor şi fără a se folosi un ton alarmist, referitoare la corpul lor şi la gesturile, comportamentele şi atingerile despre care trebuie să înţeleagă că nu sunt potrivite, mai ales că adesea acestea reprezintă forme de abuz sexual.

Pe baza cărţii „My Body Belongs to Me“ („Corpul meu îmi aparţine“), scrise de Jill Starishevsky, o colegă de breaslă şi fost procuror american specializat în cazuri de abuz sexual, Catherine McCall face o trecere în revistă a greşelilor pe care părinţii le fac faţă de copiii, lor adesea fără să realizeze acest lucru.

Catherine McCall oferă ca argument pentru cât de important este ca părinţii să le explice copiilor aspecte legate de sexualitate, cifre dintr-o statistică realizată recent în SUA, care arată că 1 din 4 fete şi 1 din 6 băieţi sunt abuzaţi sexual până la împlinirea vârstei de 18 ani, 44% din victimele violurilor au sub 18 ani, în vreme ce victimele abuzurilor sexuale sunt de 13 ori mai predispuse să aibă probleme cu alcoolul sau depresia, 26% să ajungă consumatori de droguri şi de 4 ori mai predispuşi să ia în calcul varianta sinuciderii.

1. Copiii ajung rareori victime ale abuzurilor sexuale

Statisticile amintite mai sus, dar şi cifrele referitoare la aceste atrocităţi prezente în aproape toate colţurile lumii stau mărturie că abuzul sexual este mai prezent decât ne-am dori să credem. În ceea ce priveşte România, numai în primele trei luni ale anului 2011 au fost abuzaţi sexual 122 de minori, 85 dintre ei fiind din mediul rural, conform unor date centralizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Dintre acestea, 58 de cazuri de abuz sexual au fost înregistrate în familie. Tot referitor la sitruaţia din România, trebuie amintit şi un raport al Direcţiei Protecţia Copilului care arăta că în fiecare an sunt semnalate peste 11. 600 de cazuri de copii victime ale unor diferite forme de violenţă, abuzul sexual fiind întâlnit în 5% din cazuri, acestea fiind frecvent semnalate în mediul rural (66% din cazuri). O altă problema importantă este că multe alte situaţii de acest gen nu ajung la cunoştinţa autorităţilor abilitate.

2. Aşa ceva nu se întâmplă în zona, oraşul, ţara în care trăiesc eu

Total greşit. Se întâmplă aproape oriunde, fără să conteze rasa, religia sau statutul socio-economic, plus că te poate lovi o asemenea nenorocire atunci când te aştepţi mai puţin, spune Starishevsky.

3. Eu nu-mi las copilul pe lângă străini

În aproape 93% din cazurile de abuzuri sexuale asupra copiilor sunt implicate persoane cunoscute victimelor şi în care părinţii au încredere. Este vorba despre acei părinţi care îşi învaţă copiii că numai necunoscuţii le pot cauza suferinţă.

4. Copilul meu nu este suficient de mare ca să avem o astfel de discuţie

De fapt, vârsta de trei ani este cea mai indicată, din punct de vedere psihologic, pentru o astfel de discuţie. „Acele părţi ale corpului tău care sunt acoperite de costumul de baie sunt ale tale şi nimeni altcineva nu are voie să le atingă sau să le vadă“, ar putea fi un început bun pentru a deschide acest subiect sensibil de care mulţi părinţi se feresc. Jill Starishevsky mai scrie în cartea „Corpul meu îmi aparţine“ faptul că părintele trebuie să-i explice copilului că trebuie să-l anunţe imediat dacă cineva îi atinge părţile intime sau să-i ceară sfatul şi ajutorul unui educator, învăţător. Bineînţeles, distincţia între tipul de atingere sexuală şi cea necesară pentru a se aşeza pe oliţă, toaletă, igiena zilnică sau vizitele medicale trebuie făcută foarte clar şi pe înţelesul copilului.

5. Nu vreau să-mi sperii copilul

În realitate, atunci când procedăm cu tact, copiii devin mai siguri pe ei şi nu se mai sperie atât de uşor. Starishevsky face o paralelă cu modul în care părinţii înţeleg cât de necesar este să-şi înveţe copiii regulile de circulaţie pentru propria lor siguranţă, în aşa fel încât să nu ajungă să le fie teamă să mai iasă din casă sau să traverseze strada. „Învăţarea regulilor privitoare la siguranţa propriului trup este cel puţin la fel de importantă“, mai atrage aceasta atenţia.

6. Mi-aş da seama imediat dacă aşa ceva i s-ar întâmpla copilului meu

Abuzul sexual în cazul copiilor este foarte dificil de detectat . Adesea nu sunt semne fizice, vizibile, ale acestui gen de atac, iar comportamentul sau starea emoţională pot fi adesea puse pe seama altor factori în perioada copilăriei.

7. Copilul meu mi-ar spune imediat dacă i s-ar întâmpla ceva

Cei mai mulţi copii abuzaţi sexual nu împărtăşec imediat o astfel de informaţie. Iar asta se întâmplă pentru că, de regulă, cei care abuzează de el îi conving că ceea ce li se întâmplă este micul lor secret şi să nu spună nimănui pentru că oricum nu vor fi crezuţi, oamenii vor considera că este numai vina lor, iar părinţii vor fi extrem de supăraţi dacă află, acestea fiind numai câteva exemple de manipulare.

8. Copilul meu nu stă singur cu alţi adulţi, ci numai cu alţi copii

Trist, dar foarte des copiii sunt abuzaţi sexual chiar de alţi copii, de regulă mai mari. Aşa că aceleaşi lecţii care îi pot feri de abuzuri din partea adulţilor, îi pot ţine departe şi de jocurile aparent nevinovate care constituie, uneori, forme grave de abuz sexual. Prin urmare, important este ca cei mici să înţeleagă foarte bine sensul cuvintelor care definesc părţile intime ale corpului şi către cine să se îndrepte atunci când cineva, adult sau copil, îi face să se simtă ciudat sau jenaţi atunci când îi ating.

9. Nu vreau să-i bag tot felul de idei în cap de la vârsta asta

Niciun studiu realizat în acest sens nu a evidenţiat faptul că un copil care este învăţat corect despre cum să se ferească de abuzuri sexuale a inventat mai apoi că a fost abuzat în acest fel, că ar fi început să privească aspecte legate de sexualitate în mod greşit sau că a devenit prococe din acest punct de vedere.

10. Nu i se poate întâmpla tocmai copilului meu

Abuzurile sexuale asupra minorilor constituie un adevărat flagel, aşa că i se poate întâmpla oricărui copil, atrage atenţia Starishevsky. Aceasta mărturiseşte că nu a întâlnit în cei 16 ani de carieră ca procuror un singur părinte de copil abuzat sexual care să nu-i spună că nu i-a trecut nici măcar un moment prin minte că micuţului ar putea să i se întâmple aşa ceva.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii